Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Secretul lui Radu Cristian (II): Tranzacţiile fictive prin care terenul retrocedat de Mazăre a ajuns la soacra primarului din Mangalia

Published

on

Documente incendiare ajunse în posesia Ordinea.Ro atestă că terenul de 927 de metri pătraţi de sub „palatul” lui Radu Cristian din Constanţa a fost o pleaşcă primită de la Radu Mazăre. Nu mai este niciun dubiu! Mazăre a retrocedat ilegal terenul, în două zile de la primirea cererii, către un anonim. În patru zile după ce a devenit proprietar, anonimul a vândut terenul către soţii Bajdeche, cu 756 de euro. Şi-o dacie ruginită, din anii 70, costa mai mult. Această sumă derizorie reprezenta doar 1,4% din valoarea de inventar a terenului, de 50.985 de euro, calculată de evaluatorul lui Mazăre. După un an şi jumătate, în plină perioadă de boom imobiliar, soţii Bajdeche au revândut terenul cu 18.529 de euro către Gloria Babuşcă, soacra lui Radu Cristian. Preţul convenit de părţi reprezenta doar 10% din valoarea terenurilor din zona Campusului Universitar, potrivit grilei notariale. Şi-o garsonieră costa mai mult. Cele două tranzacţii tampon prin care terenul retrocedat ilegal de Mazăre a ajuns la familia actualului primar al Mangaliei nu reprezintă acte de comerţ. Acestea sunt tranzacţii fără scop comercial, subevaluate până la un nivel atât de penibil, încât taxele notariale au costat mai mult decât terenul în sine. Radu Cristian nu şi-a trecut terenul în declaraţia de avere, ca să îngroape probele care îl leagă de Mazăre şi de mafia retrocedărilor.

Filmul retrocedării ilegale

Aşa cum menţionam în episoadele anterioare, pe 17 noiembrie 2004, un tânăr de 34 de ani, necăsătorit, care locuia într-o garsonieră dintr-un bloc situat în cartierul muncitoresc Kilometrul 4-5 din Constanţa, pe numele său Andrei Marian, a anunţat Primăria Constanţa că tocmai cumpărase drepturile litigioase aferente unei notificări de retrocedare care zăcea, nesoluţionată, într-un sertar al autorităţii publice, încă din 10 august 2001. Cumpărătorul anexa la cererea sa contractul de cesiune a drepturilor litigioase, încheiat cu Apostolina Schvazcberger la notarul public Cristina Budei. În două zile de la anunţul acestui Andrei Marian, comisia de soluţionare a notificărilor de retrocedare de la Primăria Constanţa, care era în mod paradoxal condusă de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, s-a pus în mişcare ca la comandă şi a întocmit un referat de poveste. Comisia constata că terenul revendicat, în suprafaţă de cinci hectare, nu putea fi restituit loc pe loc, deoarece se afla în periferia industrială a Constanţei, sub hale şi furnale. Niciun cuvânt despre faptul că, în perioada interbelică, acolo era o pârloagă agricolă, extravilană! Pentru a repara nedreptatea istorică suferită de familia Apostolinei Schvarczberger, comisia propunea îndestularea cumpărătorului de drepturi litigioase cu o puzderie de terenuri intravilane, în suprafaţă cumulată de aproape trei hectare, aflate în centrul Constanţei, pe malul lacului şi pe marile bulevarde. Compensarea de o asemenea manieră scandaloasă i s-a părut justă lui Radu Mazăre, care a emis chiar în aceeaşi zi, Dispoziţia 3080, prin care propunerea lui Nicuşor a devenit realitate.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/05/Retrocedare-Campus-teren-Gloria-Babusca.pdf”]

Advertisement

Subliniem, încă o dată, că solictarea samsarului a fost soluţionată în două zile. Terenul de 927 de metri pătraţi  de pe malul lacului Siutghiol, cel care face obiectul intersului nostru, a fost predat de Primăria lui Mazăre către tipul din garsonieră pe 16 decembrie 2004. Individul l-a măsurat, l-a cadastrat, iar pe 27 ianuarie 2005 a reuşit să-l treacă în cartea funciară. După doar patru zile de când dobândise dreptul atestat de proprietate, adică pe 31 ianuarie 2005, Andrei Marian a vândut terenul soţilor Gabriela şi Constantin Bajdeche.

927 mp la lac, la 756 de euro

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/06/CVC-Andrei-Marian-cu-sotii-Bajdeche.pdf”]

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 360/31.01.2005, ajuns acum în posesia noastră, atestă că soţii Bajdeche au devenit proprietari ai terenului intravilan de pe malul lacului Siutghiol, pentru ridicola sumă de 30 de milioane de lei vechi (sau 756 de euro la cursul de schimb din acea zi, ceea ce însemna 81 de eurocenţi metrul pătrat). Cam atât valora atunci o dacie ruginită, din anii 70.

Bajdeche

Constantin Bajdeche

Deşi a acceptat să autentifice contractul, chiar şi cu acea sumă penibilă, notarul n-a avut încotro şi a încasat taxele de rigoare conform valorii de inventar a terenului, precizată ca atare în Dispoziţia de retrocedare a lui Mazăre, care era, atenţie!, de 55 de euro pe metru pătrat. În acest fel, taxele şi onorariul notarului au fost mai scumpe decât terenul în sine, fiind calculate ca procent din preţul de inventar al terenului, de 50.985 de euro. Preţul ridicol, de 756 de euro, reprezenta doar 1,4% din preţul de inventar, care, vă daţi seama, era oricum mult mai mic faţă de preţul de piaţă. Dar din 756 de euro, vânzătorul nu acoperea, potrivit estimărilor noastre, nici cheltuielile pe care le făcuse anterior cu înscrierea terenului în cartea funciară şi plata impozitului pe proprietate. În mod evident la mijloc nu era nicio tranzacţie comercială, ci un şmen ordinar, prin care terenul trebuia să ajungă de la Mazăre la soţii Bajdeche, iar de aici mai departe. Părţile declarau că preţul era real, că nu exista o deghizare parţială a valorii tranzacţiei printr-un contract secret şi că nu se realizau operaţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Soacra lui Radu a cumpărat terenul la preţ de garsonieră

Advertisement

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/06/CVC-Bajdeche-cu-Gloria-Babusca.pdf”]

Tot în posesia noastră a ajuns şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 3027 din 19 iulie 2006, prin care soţii Bajdeche au transmis proprietatea terenului către soacra lui Radu Cristian, pe atunci comisar-şef al Gărzii Financiare Constanţa. Gloria Babuşcă, soacra lui Ginerică, dobândea astfel suprafaţa de pe malul lacului, retrocedată în 2004 de Radu Mazăre, plătind 666 de milioane de lei vechi. Ptiu, drace! La cursul de schimb din acea zi, suma drăcească echivala cu 18.529 de euro. Preţul reprezenta o treime şi un pic din valoarea de inventar a anului 2004. Dar în 2006, România era în plin avânt imobiliar. Cu 18.000 de euro abia mai puteai să cumperi o garsonieră. De la 1 ianuarie 2007, Camera Notarilor Publici a introdus în circulaţie un Ghid privind preţurile orientative ale proprietăţilor imobiliare din judeţul Constanţa. Potrivit grilei notariale cuprinse în Ghid, terenurile din zona Campusului Universitar aveau valoarea orientativă de 200 de euro pe metru pătrat. Aplicată în cazul nostru particular, grila spunea că suprafaţa dobândită de Gloria Babuşcă valora 185.400 de euro. Soacra lui Radu a plătit doar 10% din această valoare.

Având în vedere detaliile financiare, este vădit că cele două tranzacţii imobiliare succesive nu au avut la bază înţelegeri comerciale. Acolo au fost înţelegeri de altă natură. Niciun vânzător cinstit, al cărui scop natural ar trebui să fie profitul, nu ar fi dat acest teren de pe malul lacului Siutghiol cu 750 de euro sau cu 18.000 de euro.

Contractul dintre Bajdeche şi Babuşcă, făcut de Isabela Mîrţoi

Isabela Bucur

Isabela Cristina Bucur (fostă Mîrţoi)

Contractul dintre soţii Bajdeche şi soacra lui Radu Cristian a fost redactat, aşa cum se arată în partea sa finală, de avocata Isabela Cristina Mîrţoi, la sediul notarului public Cristina Budei din Constanţa (acolo unde fusese făcut, înainte, chiar actul de cesiune a drepturilor litigioase pentru Andrei Marian). Budei avea să devină, în 2008, un soi de somitate, după ce a fost trimisă în judecată, la pachet cu Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Cristi Borcea şi alţii, în dosarul retrocedărilor frauduloase. Procurorii anticorupţie au stabilit că inculpaţii au constituit, cu diferite grade de implicare, un grup de tip mafiot, urmărind să cumpere drepturi litigioase pentru terenuri ocupate de construcţii, pentru a avea motivul formal să retrocedeze, în compensare, suprafeţele libere din centrul Constanţei, din staţiunea Mamaia, din parcuri, pe malul mării, pe malul lacurilor Siutghiol şi Tăbăcărie.

Ancheta DNA se declanşase ca urmare a sesizării Corpului de Control al Ministerului de Interne, cu privire la încălcarea legii. Cazul retrocedării dscrise mai sus era menţionat în sesizarea Corpului de Control, însă având în vederea amploarea gigantică a anchetei, fără niciun precedent în istoria judiciară românească, la pagina 238 a rechizitoriului (care are în total 596 de pagini şi 400 de anexe reprezentând probe, acte procedurale, constatări tehnico-ştiinţifice), se arăta că speţa privind retrocedarea dispusă pentru notificarea Apostolinei Schvarczberger a fost declinată unui parchet inferior. Cel mai probabil acest caz disjuns din dosarul retrocedărilor s-a perimat prin nelucrare, trecând deja termenul de prescriere a răspunderii penale.

Advertisement

Isabela Mîrţoi, verişoara Mihaelei Borcea

Pe avocata Iabela Cristina Bucur, fostă Mîrţoi, o cunoaşteţi din articolelele noastre anterioare. Ea este verişoara Mihaelei Borcea. De asemenea, avocata este împuternicita firmei Muntenia Estival SA (care deţine hotelul Bam Beach Resort&Spa, fost Muntenia, din Olimp) în relaţia cu Registrul Comerţului. Muntenia Estival este controlată de Mihaela Borcea. Isabela Bucur (fostă Mîrţoi) a deţinut un teren la Năvodari, în indiviziune cu Gloria Babuşcă şi Romulus Dumitrana, aşa cum reiese din notificările de creanţă ale Primăriei din această localitate, din anul 2013. După ce Radu Cristian a devenit primar al Mangaliei, cei doi asociaţi ai soacrei sale au fost angajaţi de autoritatea locală. Dumitrana a ajuns administratorul public al Mangaliei, iar casa de avocatură a Isabelei Bucur a fost angajată să reprezinte municipalitatea în litigiile cu firma Callatis Therm SA, declanşate în scopul rezilierii contractului păgubos de concesiune a serviciului de termoficare (o iniţiativă corectă şi lăudabilă, din acel început plin de speraţe!).

Borcea-Cristi-Radu

Fostul soţ al avocatei, pe numele său Daniel Marian Mârţoi, a fost administratorul firmei Auto Gaz Trading SRL, aparţinând familiei Borcea, în intervalul 2005-2012. În plus, Mîrţoi a fost şi el asociat cu Gloria Babuşcă, soacra lui Radu Cristian, şi cu Manuel Zaharia,  ginerele soţilor Bajdeche, cei trei deţinând în indiviziune activul Ferma 1 Hârşova.

Radu i-a dat lui Bajdeche un teren pe malul lacului Neptun 1

Constantin Bajdeche, cel care a mediat transmiterea terenului de sub casa primarului navetist al Mangaliei, de la samsarul lui Mazăre, la soacra Radului, a obţinut, în 2013, de la ADPP Mangalia, prin intermediul firmei Meridian Tour Partener SRL, în care era asociat unic, folosinţa unei suprafeţe de 2.055 mp pe malul lacului Neptun 1, din staţiunea cu acelaşi nume. Această afacere imobiliară a debutat la începutul anului 2013, atunci când Radu Cristian declara presei că vrea să dezvolte zona lacurilor din Neptun cu investitori serioşi. Atât de serioasă era firma lui Bajdeche, încât abia fusese înfiinţată pe 16 septembrie 2013, cu două luni înaintea semnării contractului. Având în vedere că Bajdeche era atunci un pensionar şi că anterior fusese profesor de sport, pe acesta nu-l recomanda pentru încheierea contractului nimic obiectiv… ci doar faptul subiectiv că intervenise în lanţul succesiv de tranzacţii fără scop comercial, prin care terenul retrocedat de Mazăre a ajuns în patrimoniul familiei lui Radu Cristian.

Advertisement

Ginerele lui Bajdeche, implicat într-un şantaj cu un comisar de la Gardă

Ginerele soţilor Bajdeche, Manuel Zaharia, este unul din oamenii de casă ai primarului Radu Cristian, fiind văzut în anturajul acestuia, în mod repetat, în decursul ultimilor patru ani. Aşa cum arătam mai sus, Manuel Zaharia a fost asociat cu soacra lui Radu şi cu Daniel Mîrţoi la Ferma 1 Hârşova. Însă el s-a evidenţiat, în mod deosebit, într-un dosar penal de mare răsunet. În anul 2011, acesta a fost trimis în judecată de DNA Constanţa, alături de Adrian Vasilache, directorul aeroportului privat din Tuzla, de fraţii Ovidiu şi Florin Buzatu (ultimul fiind patronul firmei Altair Soft SRL, care derulează un contract de monitorizare cu camere video la Spitalul Judeţean Constanţa) şi de Laurenţiu Zanfir, la acea dată comisar al Gărzii Financiare Constanţa, subordonatul lui Radu Cristian. În sarcina celor patru s-au reţinut faptele de şantaj şi complicitate la şantaj, săvârşite în scopul determinării unui om de afaceri de a-i ceda unuia din fraţii Buzatu o cotă de participare într-o societate comercială din domeniul expertizelor subacvatice. Inculpaţii au fost condamnaţi pe fond, însă au fost achitaţi în recurs, fiind găsiţi fără vină. În schimb, fostul subordonat al lui Radu a fost condamnat într-un alt dosar penal, pentru luare de mită, motiv pentru care a şi fost îndepărtat din Garda Financiară.

Moştenirea fabuloasă a Gloriei Babuşcă. Femeia era pensionară din anul 2001

Palatul-lui-Radu-2În anul 2009, Gloria Babuşcă a edificat pe terenul retrocedat de Mazăre o vilă de 414 mp. „Palatul” a fost proiectat de arhitectul Alec Marius Iuga, de la firma Decodesign Team SRL Constanţa, care mai proiectase nişte fântâni arteziene pentru Primăria lui Mazăre şi un turn futurist, rămas la stadiul de proiect, pentru un partener de afaceri al lui Sorin Strutinsky (asociatul lui Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, în diverse firme private). Decodesign Team a postat fotografiile vilei pe site-ul ei de internet, acolo unde se găsesc şi astăzi.  Făcându-le publice, le putem admira cu toţii. Într-adevăr, construcţia este ieşită din tipare cu liniile şi volumele ei aparte, este spectaculoasă şi de bun gust. Casa a intrat în patrimoniul lui Radu Cristian, în anul 2013, după decesul soacrei sale. Pensionara i-a lăsat o moştenire fabuloasă primarului Mangaliei. Cu ce agonisise acesta din leafa lui de bugetar, dar mai ales cu imperiul construit de soacra sa… din pensie, Radu a ajuns să-şi treacă în declaraţia de avere, din anul 2014, bunuri care valorează milioane de euro: 234.000 de metri pătraţi de teren, din care 81.000 mp în intravilan şi intravilan agricol, palatul de pe malul lacului Siutghiol, două apartamente, cinci spaţii comerciale, patru conturi bancare şi sume la purtător, în euro şi dolari americani. Printre moşteniri se găsea şi un împrumut personal, pe care Gloria Babuşcă i-l acordase lui Costea Mihale, un tip care fusese asociat cu fraţii lui Mazăre, dar şi cu grecul pe numele căruia figurează vila în care locuieşte fostul primar al Constanţei… tot pe malul lacului Siutghiol.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions