Conecteaza-te cu noi

Actual

A aruncat pe geamul apartamentului 10.000 de lei! La propriu!

Published

on

Este aproape incredibil că și acum mai există persoane care se ocupă de ”Metoda Accidentul”, dat fiind faptul că déjà au fost arestați mai mulți bărbați care aveau această îndeletnicire. Dar cine știe de unde au apărut noii escroci… Pe data de  1 iulie, polițiștii din cadrul Secţiei 1 au fost sesizați de către o femeie din Constanța, care a precizat că mama sa, în vârstă de 64 de ani, a fost apelată, în jurul orei 00.30 a zilei respective, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind fiul ei şi care i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier. Ulterior, în discuția telefonică a intervenit o altă voce bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocat și care a solicitat suma de 30.000 de euro pentru a găsi o rezolvare amiabilă a cazului. Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni şi a anunţat membrul de familie, care ulterior a anunțat poliția. În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 84 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelat, în jurul orei 21.45 a zilei respective, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind avocat și care i-a spus că fiul lui a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a cerut o suma de bani pentru rezolvarea cazului pe cale amiabilă. Bătrânul a convenit cu vocea necunoscută să ofere o sumă de bani, ulterior aruncând de la balconul apartamentului suma de 10.000 de lei unei persoane de sex masculin care aștepta în fața locuinței. În cauze polițiștii au deschis anchete în vederea identificării autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions