Advertisement
Categories: Societate

A murit Claudiu Cătălin Bejan, fost director al Penitenciarului Poarta Albă

În cursul zilei de azi, s-a stins din viață Claudiu Cătălin Bejan, fost director al Penitenciarului Poarta Albă, în intervalul 2010 – 2012.

Prin intermediul unui anunț postat pe pagina de facebook, Ministerul Justiției își exprimă regretul pentru trecerea în eternitate a chestorului de poliție penitenciară (r) Cătălin Claudiu Bejan, fost director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

”Pe parcursul activității sale, sistemul penitenciar românesc a cunoscut o reală dezvoltare, cariera domniei sale constituind un reper pentru corpul profesional al polițiștilor de penitenciare.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, precizează Biroul de presă al Ministerului Justiției.

Potrivit unor surse neoficiale, trupul neînsuflețit al lui Bejan a fost găsit în camera 305 a unui hotel din Constanța. Bărbatul era cardiac și se pare a făcut un infarct.

În prezent, Claudiu Bejan era director la Secretariatul General al Guvernului. Anterior a fost consilier al ministrului Justiției, Ana Birchall, conform declarației de avere din 2020.

Claudiu Cătălin Bejan a fost director general al Adminstraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) începând cu 2013. Anterior,  Bejan a fost adjunctul directorului general al ANP.

Înainte de a conduce ANP, din februarie 2010 până în mai 2012 a fost director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă.

Anterior, Claudiu Bejan a fost director al Direcţiei Reintregrare Socială din ANP (septembrie 2008 – ianuarie 2010), director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă (septembrie 2007- august 2008) şi director al aceluiaşi penitenciar, din noiembrie 2002 până în august 2007.

Bejan şi-a început cariera ca ofiţer instructor, în septembrie 1995, la Penitenciarul Slobozia, de unde, în mai 1997 a ajuns la ANP pe un post de consilier juridic, pe care l-a ocupat până în octombrie 2002.

Oficial din partea IPJ Constanța:

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiștii Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o cameră de hotel situat pe bulevardul Mamaia, a fost găsit un bărbat decedat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 54 de ani.

Pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

Foto: Ziua de Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime de pe un bloc în construcție, în Constanța

Astăzi, 7 februarie, o persoană a căzut de la înălțime de pe un bloc în… Read More

56 de minute ago

O femeie și un bărbat, reținuți după tâlhăria de la Cernavodă. Vezi cum au fost prinși

Două persoane au fost reținute pentru tâlhărie calificată, iar o a treia este cercetată sub… Read More

7 ore ago

PSD Constanța vrea să reîncălzească ciorba cu Ion Dumitrache. Bucureștiul va lua decizia dacă îl reprimește în partid

Organizația Județeană PSD Constanța s-a întrunit în ședință pentru a dezbate mai multe puncte, printre… Read More

8 ore ago

Accident rutier mortal în localitatea Albești din județul Constanța

Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață, în localitatea Albești din județul… Read More

10 ore ago

Incendiu violent pe strada Cabanei din Năvodari. O persoană și-a pierdut viața

Pompierii ISU Constanța intervin la această oră la un incendiu care a izbucnit în Năvodari,… Read More

23 de ore ago