Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident rutier teribil la ieşirea din Constanţa! Sunt trei victime iar drumul spre Valu lui Traian e blocat

Published

on

Un accident rutier extrem de grav s-a produs în urmă cu puţină vreme între Constanţa şi Valu lui Traian. La serviciul 112 s-a primit un telefon care anunţa că sunt trei victime încarcerate dintre care una este posibil să fi murit. La faţa locului au plecat de urgenţă două echipaje SAJ, unul SMURD dar şi echipaje ale pompierilor şi Poliţiei Rutiere.

La faţa locului, cadrele medicale au stabilit că este vorba într-adevăr despre trei victime, dintre care una inconştientă. Au fost demarate manevrele de resuscitare.   Vom reveni cu detalii.

În acest accident au fost implicate trei autoturisme. Bărbatul inconştient pentru care se fac manevre de resuscitare a fost încarcerat într-unul dintre autoturisme. Potrivit SAJ Constanţa, la locul solicitării este un pacient în vârstă de 27 de ani, în stop, pentru care s-a început protocolul de resuscitare, un pacient conştient cu traumatism cranio cerebral şi un pacient conştient, cu multiple fracturi.

Update: Potrivit IPJ Constanţa, la data de 11 aprilie, în jurul orelor 18.00, pe DN 3,km 251+900 în apropierea localităţii Valu lui Traian un autoturism marca Citroen, care se deplasa dinspre Valu lui Traian către Constanţa a intrat în coliziune faţă-spate cu o autoutilitară Opel pe care a proiectat-o pe sensul opus de mers. Autoutilitara a intrat la rândul ei în coliziune cu auto Duster ce se deplasa pe sensul opus.

Advertisement

Update2: Din păcate, la ora 18.40 a fost declarat decesul tânărului de 27 de ani. Ceilalţi doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions