Advertisement
Categories: Politica

Băsescu, SOMAT să părăsească vila de protocol în care stă

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) tramsmite, astăzi, într-un comunicat oficial, că luni a expirat termenul în care fostul preşedinte Traian Băsescu trebuia să elibereze vila de protocol, iar fostul Preşedinte al României a fost notificat de acest lucru. Regia spune că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vor demara procedurile de evacuare.

„Prin notificarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosința gratuită a imobilului- reședință oficială situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât și membrii familiei au obligația de a elibera și de a preda reședința oficială.

În data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligația de a elibera și preda imobilul situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1.

Întrucât imobilul menționat nu a fost eliberat și predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Președinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc.“, notează RAAPPS în comunicat.

Advertisement

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, astăzi, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

VIDEO. Comuna Ciocârlia, schimbată la față de primarul PNL – Ionuț Șerbu

Din 2004 până în 2020, nu s-a făcut mai nimic la Ciocârlia, județul Constanța. Fostul… Read More

20 de ore ago

Cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere, depistate noaptea trecută de polițiști în stațiunile de pe litoral

În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de… Read More

21 de ore ago

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei. Decizia a fost contestată în instanță

Biroul Electoral Central a decis în 30 aprilie 2024, la cererea și cu votul PSD,… Read More

22 de ore ago

OMD Mamaia – Constanța: „Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program“

Organizația de Management al Destinației Mamaia - Constanța anunță anularea concertului programat pentru această seară… Read More

23 de ore ago

Înghesuială mare pentru fotoliul de primar al Constanței. 13 candidați, din care 4 sunt independenți

Bătaie mare pentru Primăria Constanța. Peste aproximativ o lună 13 persoane se vor duela pentru… Read More

o zi ago

”Cu 2 MAI puțini”, marș al tăcerii între Vama Veche și 2 Mai

Astăzi, 2 mai, de la ora 17.00 are loc un marș al tăcerii între Vama… Read More

o zi ago