Conecteaza-te cu noi

Actual

Bodu l-a reclamat pe Iohannis la Curtea de Conturi

Published

on

Sebastian Bodu fost preşedinte ANAF şi fost europarlamentar PD a sesizat Curtea de Conturi cu privire la intenţia Administraţiei Prezidenţiale de a realiza un sistem de irigaţie a vegetaţiei din Parcul Palatului Cotroceni.

,,A cheltui 533.000 de euro (fără TVA n.r) pentru un sistem de irigaţie este de-a dreptul opulent şi sfidător. Nu neapărat în raport cu sărăcia instituţiilor publice (despre care nu vreau să vorbesc, pentru că ar putea fi catalogat ca populism), ci în raport cu înseşi nevoile Administraţiei Prezidenţiale, motiv pentru care am solicitat intervenţia Curţii de Conturi.(…) Este vorba de o simplă instalare a unui sistem de irigaţie a vegetaţiei, al cărei cost, în piaţă, este undeva între 3 şi 5 euro pe metru pătrat, în funcţie de calitatea sistemului. Cum spaţiul verde al grădinii Palatului Cotroceni are o suprafaţă de aproximativ 2 ha, rezultă că valoarea maximă a sistemului nu poate depăşi 100.000 de euro, la care s-ar adăuga montarea, deci un total de 200.000 de euro. În condiţiile în care există deja un sistem de irigaţie, este evident că unul nou nu înseamnă să porneşti de la zero, se pot păstra jgheaburi, canale de evacuare sau furtunuri.”, susţine Bodu intr-un mesaj postat pe Facebook.

 

Când şi cum a început scandalul

Advertisement

Pe 17 martie, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), a fost publicat un anunţ de licitaţie pentru achiziţia şi montarea unui sistem de irigaţie a vegetaţiei din Parcul Palatului Cotroceni.

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/03/anunt-SEAP.pdf”]

Anunţul a declanşat o avalanşă de reacţii virulente în mass-media şi nu numai. Evident că Administraţia Prezidenţială s-a sesizat şi a reacţionat, pe 18 martie, cu un comunicat:

,, Cu privire la informaţiile vehiculate în spaţiul public, în data de 17 martie a.c., referitoare la cheltuieli ale Administraţiei Prezidenţiale pentru implementarea unui sistem de irigaţii (…), Departamentul Comunicare Publică precizează următoarele:

Implementarea unui sistem de irigaţii pentru spaţiile verzi din parcul Complexului Cotroceni este necesară ţinând cont de faptul că actualul sistem a fost proiectat în anul 1979 şi utilizează cantitaţi foarte mari de apă. Pe lângă consumul mare de apă, se înregistrează şi costuri ridicate cu energia electrică necesară pentru punerea în funcţiune a hidranţilor utilizaţi în prezent.

Advertisement

Realizarea unui sistem modern de udare a vegetaţiei, în varianta subterană, ar determina, printre altele, reducerea costurilor legate de consumul de energie electrică pentru pomparea apei şi micşorarea cantităților de apă utilizate.(…)”.

În postarea de pe Facebook Sebastian Bodu mai spune că:

,,Sunt convins că dl. Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, d-na Carmen, s-au gândit de multe ori în viaţa lor anterioară cum ar fi să aibă o grădină de 2 hectare şi cum ar fi ca o astfel de grădină să fie irigată cu un sistem de peste jumătate de milion de euro. Dar asta nu înseamnă că un astfel de gând trebuie să se şi transforme în realitate, în această viaţă şi pe bani publici.”, ironizând cuplul prezidenţial.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions