Conecteaza-te cu noi

Actual

Cinci irakieni, prinși la ieșirea din Negru Vodă! Aveau călăuze și sperau să ajungă în vestul Europei!

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au depistat cinci cetățeni irakieni, trei adulţi şi doi copii, care au încercat să intre ilegal în ţară din Bulgaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Persoanele în cauză au beneficiat de sprijinul a două călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până în Bucureşti. În data de 06.07.2017, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe DN 38, la ieșire din localitatea Negru Vodă, din judeţul Constanţa, două autoturisme, marca Mercedes, în care se aflau 2 cetăţeni bulgari şi 5 cetăţeni irakieni. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că 4 dintre cei 5 cetățeni irakieni formează o familie compusă din doi adulți, în vârstă de 32, respectiv 33 de ani și doi minori, în vârstă de 7 ani, respectiv 1 an. Adulții au declarat că au trecut ilegal frontiera din R. Bulgaria, pe jos, peste frontiera verde, fiind preluaţi ulterior de către cei doi cetățeni bulgari, care urmau să-i transporte până în București. Cei doi cetăţeni bulgari, ce aveau rol de călăuze, ambii în vârstă de 30 ani, au declarat că îi ajutau pe cetățenii irakieni să ajungă până în Bucureşti şi să îi predea unor persoane a căror identitate nu o cunosc, pentru ca ulterior să îi transporte într-o țară din spațiul Schengen. Totodată, în urma controlului autoturismelor, poliţiştii de frontieră au descoperit un pistol cu gaze şi 4 cartuşe, ascunse sub scaunul unuia din autovehicule, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale. În cauză, poliţiştii de frontieră împreună cu procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei prin intrarea în ţară pentru cetățenii irakienirespectiv trafic de migranţi, contrabandă calificată prin introducerea în ţară, fără drept, de arme şi muniţii și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor pentru cei doi cetăţeni bulgari. De asemenea, autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, cetăţenii bulgari au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar cetăţenii irakieni au fost predaţi autorităţilor bulgare conform protocolului româno-bulgar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions