Advertisement
Administratie

Constanța. 16 vehicule abandonate pe domeniul public, ridicate de Poliția Locală

Primăria Constanța anunță că, săptămâna trecută, polițiștii locali au desfășurat o nouă acțiune tematică de eliberare a domeniul public de domeniului public de vehicule abandonate. Astfel, din cele 28 de vehicule pentru care primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac semnase o dispoziție de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, 16 au fost ridicate din care 10 abandonate și 6 fără proprietar.

Acestea au fost transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța. De asemenea, s-au conformat somatiilor aplicate și au eliberat domeniul public un număr de 12 proprietari, fapt pentru care le mulțumim pentru spiritul civic.

„Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform normelor legale în vigoare. Eliberarea domeniului public de aceste vehicule care afectează imaginea orașului este de lungă durată și începe cu apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului. Polițiștii locali verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală, după parcurgerea termenelor prevăzute de lege. Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale. Menționăm că pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.“, informează Primăria.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Amplă acțiune a polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de… Read More

35 de minute ago

VIDEO. Comuna Ciocârlia, schimbată la față de primarul PNL – Ionuț Șerbu

Din 2004 până în 2020, nu s-a făcut mai nimic la Ciocârlia, județul Constanța. Fostul… Read More

21 de ore ago

Cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere, depistate noaptea trecută de polițiști în stațiunile de pe litoral

În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de… Read More

23 de ore ago

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei. Decizia a fost contestată în instanță

Biroul Electoral Central a decis în 30 aprilie 2024, la cererea și cu votul PSD,… Read More

24 de ore ago

OMD Mamaia – Constanța: „Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program“

Organizația de Management al Destinației Mamaia - Constanța anunță anularea concertului programat pentru această seară… Read More

o zi ago

Înghesuială mare pentru fotoliul de primar al Constanței. 13 candidați, din care 4 sunt independenți

Bătaie mare pentru Primăria Constanța. Peste aproximativ o lună 13 persoane se vor duela pentru… Read More

o zi ago