Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța. Consiliul Județean vrea să transforme un drum de pământ în alternativă spre sudul litoralului

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Lucian Lungoci, administratorul special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, au anunțat, miercuri, 22 august a.c., intenția de a reabilita două rute alternative pentru sudul litoralului.

Nu se cunoaște la această dată valoarea lucrărilor ce vor fi realizate în partea de sud a litoralului pentru infrastructura care le va asigura turiștilor care preferă stațiunile de acolo pentru petrecerea vacanțelor, însă șeful administrației județene a dat asigurări că cel puțin una din aceste rute va fi gata până vara viitoare. Mai mult, Țuțuianu susține că de mâine (23 august) vor fi începute lucrările pentru acest proiect, în sensul în care va fi schimbat masterplanul pe infrastructură în zona de sud a litoralului. Horia Țuțuianu a precizat că s-a recurs la varianta aceasta din cauza cozilor imense din trafic pe toată perioada sezonului estival, probleme de aici acutizându-se în ultimii ani.

În fiecare an se formează ambuteiaje pe DN39 între localitățile Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud și Tuzla. După mai multe discuții și consultări cu domnul Lucian LUNGOCI, am căutat și identificat două rute viabile pentru acest tronson de drum. Desigur că avem de lucru pentru ca cele două rute ocolitoare să fie circulabile, și aici mă refer la investiții pe două tronsoane de drumuri județene. Mai exact, vorbim de construirea unui tronson de 13 km pe DJ 393, între localitățile Techirghiol și Moșneni, iar cel de al doilea tronson de 11 km, între localitățile Amzacea și Pecineaga, va trebui refăcut. Sunt convins că până în luna iulie 2019 una din cele două variante va fi gata” a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Prima variantă de ocolire pentru DN39 este: Autostrada Soarelui A2 – DN39 – Agigea – DN38 – Techirghiol – DJ393 Moșneni – DC5 – 23 August – DN39, tronson de aproximativ 25 de km, cu aproximativ 2 km mai lung față de drumul vechi.

Cea de-a doua variantă ocolitoare este: Autostrada Soarelui A2 – Medgidia – DJ381 – Ciocârlia de Sus – DJ308 – Lanurile – Mereni – DJ391 – Topraisar – DN38 – Amzacea – DJ392 – Pecineaga – DJ394 – Dulcești – 23 August, acestă variantă având o distanță aproximativă de 54 de km fiind aproximativ egală cu ruta de pe DN39 spre sudul litoralului.

Advertisement

În ceea ce privește datele tehnice ale acestor proiecte, Lucian Lungoci a prezentat informații importante pentru viitorul drum care va face legătura cu sudul litoralului., evitându-se în acest mod statul în trafic ore în șir.

Iată declarația:

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions