Conecteaza-te cu noi

Actual

Cu parfumuri îndoielnice la vânzare, în stațiunea Neptun, prins de jandarmi

Published

on

În ultima perioadă nu prea am mai văzut pe străzi persoane care joacă alba-neagra sau vânzători ambulanți de parfumuri. Cu toate acestea, ei continuă să fie, lumea continuă să le pice în plasă, iar oamenii legii să îi prindă. Așa ceva s-a produs în cursul zilei de ieri: în jurul orei 18.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa – Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a observat un bărbat care oferea spre comercializare mai multe parfumuri,  în zona centrală a staţiunii Neptun. În urma verificărilor făcute,  jandarmii au stabilit că numitul D.R. în vârstă  de 40 de ani, efectua acte de comerţ, oferind turiştilor  35  de parfumuri inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda şi documente de provenienţă a bunurilor respective. Existând suspiciunea că parfumurile oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, pe care l-au predat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorului, lucrătorilor poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor. Jandarmii constănţeni recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile competente.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions