Conecteaza-te cu noi

Actual

Dumitru Mihăilescu, expert sportiv al clubului Farul Constanța, găsit mort într-o cameră de hotel

Published

on

Fostul campion naţional la atletism, Dumitru Mihăilescu, a fost găsit mort, luni, într-o cameră de hotel din Poiana Brașov. ”Mișu”, cum îi spuneau apropiații, avea 65 de ani și era expert sportiv din cadrul Clubului Sportiv Farul Constanța, scrie Mediafax.

Primele verificări efectuate de polițiștii din Brașov arată că fostul campion national la atletism, Dumitru Mihăilescu, ar fi murit în timpul somnului, luni dimineaţă, într-un hotel din Poiana Brașov, unde acesta era în concediu.

”A fost identificat un bărbat de 65 de ani. Nu prezintă urme de violență pe corp. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuț Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Clubul Farul Constanța la care era angajat ca expert sportiv a emis, luni, un comunicat oficial prin care a confirmat decesul fostului campion naţional la atletism.

Advertisement

”În zorii zilei de luni, 23 iulie 2018, a încetat să bată inima mare a bunului nostru coleg și prieten, Dumitru Mihăilescu- Mișu, expert sportiv în cadrul clubului. După mai bine de 40 de ani, timp în care a activat la club ca sportiv, antrenor, metodist, director și expert sportiv a încetat activitatea brusc, cu 20 de zile înainte de pensionare. Dragul nostru ai plecat într-un lung concediu înainte de pensie, pensie pe care o așteptai cu nerăbdare. Vei rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să te aibă în pază!”, se arată în comunicatul citat.

În urma efectuării necropsiei, medicii legiști vor stabili de ce a murit Dumitru Mihăilescu.

Fost atlet de performanţă, legitimat la CS Farul timp de 16 ani, Dumitru Mihăilescu a devenit, după retragere, antrenor, metodist, director și expert sportiv în cadrul clubului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions