Conecteaza-te cu noi

Politica

După ce au îndrăznit să i se împotrivească lui Muhscină, Rezeanu și Călimente au fost excluși din PNL Constanța

Published

on

PNL Constanța exclude doi consilieri locali care au votat proiectele primarului Făgădău. Exclus a fost și consilierul judetean Remus Cristy Baisan!

După ce au votat un proiect de hotărâre propus de către primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, doi consilieri liberali au fost excluși din partid. Este vorba despre Romeo Rezeanu și Horia Calimente. Alături de ei, pe lista celor excluși se află și Remus Cristy Baisan, consilier județean al partidului, același care a avut mereu comentarii la adresa modului în care PNL Constanța este coordonat și pentru care cerea libertate de exprimare.

În cadrul ședinței Consiliului Local, George Muhscină, președintele PNL Constanța le-a dictat colegilor săi cum să voteze, iar cei doi n-au respectat directivele șefului de partid. Excluderile vin ca o consecință a ieșirii din linia de partid…

Muhscină transmite, prin intermediul unui comunicat remis redacției, că excluderea a fost propusă de Comisia de Anchetă constituită la nivelul Filialei PNL Constanța pentru analizarea activității aleșilor locali. “Biroul Politic Local al PNL Constanța a luat act de raportul comisiei și a votat pentru retragerea sprijinului politic și excluderea din PNL, în toate cele trei situații. Concluzia comisiei a fost că Romeo Rezeanu, Horia Căliminte și Remus Cristy Băisan au încălcat în mod repetat prevederile Codului Etic, ale Regulamentului și ale Statului Partidului Național Liberal. Romeo Rezeanu și Remus Cristy Băisan au dat dovadă de o lipsă totală de considerație față de imaginea Partidului Național Liberal. Mai mult decât atât, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte au votat împotriva colegilor liberali din Consiliul Local Constanța, nerespectând decizia politică (pe care au spus inițial că o vor respecta) luată în ședința de armonizare a poziției consilierilor. Romeo Rezeanu și Remus Cristy Băisan au dat dovadă de o lipsă totală de considerație față de imaginea Partidului Național Liberal. Mai mult decât atât, Romeo Rezeanu și Horia Căliminte au votat împotriva colegilor liberali din Consiliul Local Constanța, nerespectând decizia politică (pe care au spus inițial că o vor respecta) luată în ședința de armonizare a poziției consilierilor”, se arată în documentul Biroului de presă al PNL Constanța.

Advertisement

Părerea lui Muhscină: “Decizie fermă, dar corectă”

Este de notorietate faptul că nimic nu mișcă în organizația liberalilor de la Constanța fără știrea lui Muhscină, care apare la fiecare comentariu public al vreunui coleg din partid. Acesta a participat și la ședința Consiliului Local în cadrul căreia Rezeanu și Călimente au dat vot pentru proiectul lui Făgădău. Muhscină i-a scos din ședință pe colegii săi pentru a le trasa sarcina votului, însă nu toți au ascultat ceea ce acea acesta de spus… Gestul excluderii celor doi aleși județeni îl explică astfel: „Biroul Politic Local a luat o decizie fermă, dar corectă în ceea ce privește retragerea sprijinului politic și excluderea din organizație pentru cei trei aleși locali din partea Partidului Național Liberal. Nu a fost o decizie pe care să o luăm ușor, nu ne face niciun fel de plăcere, dar uneori astfel de decizii sunt necesare. Vorbim despre o situație extremă în care s-a ajuns cu atitudinea celor trei membri, prin urmare soluția BPL nu avea cum să fie alta.Nu aș vrea să transmitem ideea că în PNL Constanța este numai disciplină cazonă, dar în schimb mi-aș dori să se știe că respectul, colegialitatea și bunul-simț reprezintă fundația acestei organizații.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions