Conecteaza-te cu noi

Societate

Expoziţia „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“, la final

Published

on

Expoziția „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“, parte a proiectului “Unirea – Sub zodia Mariei, Regina tuturor românilor”, un eveniment în premieră naţională la Constanţa, ce a celebrat-o pe Regina Maria în toate ipostazele sale, a ajuns la final, fiind deschisă, în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa până în data de 19 august 2018. În cadrul sărbătoririi Centenarul Marii Uniri de la 1918 în oraşul nostru, expoziţia a integrat, într-o scenografie creativă, cărți rare (inclusiv cu autograful Reginei), celebrele reclame, fotografii originale cu Regina Maria (expuse în premieră), vestimentație și accesorii din epocă, precum și creații vestimentare contemporane inspirate de personalitatea ei, din colecții private sau prezentate în premieră, cu această ocazie. Artiști precum Aurel Tar, Paul Hitter, Mircea Nechita sau Ciprian Istrate au evocat-o în viziuni plastice diferite, de la expresionism balcanic la hiperrealism. Au fost expuse prețioase piese țărănești din perioada 1900 – 1930, cu înaltă valoare etnografică și estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria a României, care a transformat IA în veșmânt regal. Expoziția a cuprins şi cărți poștale și fotografii originale cu Regina Maria a României, precum şi multe alte exponate.

Sutele de vizitatori care i-au trecut pragul au admirat, s-au emoţionat sau bucurat de frumuseţea şi sensibilitatea conceptului, căci această colecție, al cărei curator a fost Iulia Gorneanu, are două suflete, după cum spune artista: unul este generator de conversație identitară – obiecte țărănești ale căror pattern-uri vin din străvechime, fiind exemple de design colectiv de mare excepție și rafinament (ii, marame, fote, vâlnice, salbe, oprege, paftale, fotografii etnografice etc.), iar celălalt aduce în actualitate feminitatea, candoarea, misterul femeilor de la sfârșit de sec XIX – început de XX (dantele, poșete, pălării, umbreluțe, bijuterii, carnețele de bal, pantofi, reviste și fotografii). Întreg demersul expozițional a dorit să atragă atenția asupra faptului că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, a inspirat doamnele din perioada în care aceasta a trăit, iar acum, dincolo de timp, continuă să ne inspire și să ne ajute să ducem povestea mai departe.

Expoziţia a ajuns la Constanţa, în premieră, datorită Iuliei Gorneanu şi Andreei Ciortea şi cuprinde multe nume frumoase: colecţionarii – Raluca Alexandru Partenie by NoHai!Design, Georgeta Marinescu, Diana Lazăr şi Alexandra Marina Gheorghe; designerii – Raluca Elena Coşăreanu, Andreea Zahn, Iulia Neagoe by Luviane (Parfumul „Florile Reginei”), Ioana Palicica by Kronik Bijoux (colierul „Timpul Reginei”), Alina Popa by Ostara (care a adus în expoziţie un colier creat de ea, cu amprenta vocală a Reginei Maria) şi artiştii – Aurel Tar (artist vizual), Paul Hitter (pictor), Giulian Dumitriu (sculptor), Mircea Nechita (artist vizual – grafică, gravură, design, sticlă), Ciprian Istrate (pictor), Mirela Trăistaru (artist vizual – pictură, desen, scenografie, bodyart, happening, media).

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions