Conecteaza-te cu noi

Politica

Fost ministru de Interne, despre prezidențialele din 2009: “Dovadă mai clară de fraudă nu am văzut în viața mea”

Published

on

Fostul ministru de Interne Dan Nica a susținut luni, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, că acel scrutin a fost fraudat, transmite Agerpres.ro.

“Eu, bazându-mă doar pe probele pe care eu le-am avut, pot să vă spun că rezultatul oficial anunțat și rezultatul real nu a fost același, au fost rezultate diferite. (…) Eu pentru un singur lucru nu pot să am niciun fel de explicație — numărul mare de procese-verbale pe care le-am avut ștampilate, semnate cu cifre exact inverse între cei doi candidați. Deci o dovadă mai clară de fraudă nu am văzut în viața mea și cred și sper că nu voi vedea niciodată, dar când ai … documente în mână, proces-verbal de numărare și dincolo, la Biroul Electoral, dus alt proces-verbal cu alte date, iertați-mă, nu este un lucru care să te ducă decât la o singură concluzie: că a fost o chestiune organizată și premeditată într-un fel pentru că nu puteau să greșească sau să fie inconștienți un număr relativ mare de oameni”, a afirmat Nica, la comisie.

El a precizat că, în calitate de ministru de Interne, a răspuns pentru organizarea alegerilor europarlamentare.

“Să înțeleg că vreți să vă spun câteva dintre lucrurile care au ținut de organizarea alegerilor până la încheierea mandatului de la MAI. A fost un singur rând de alegeri pe care l-am organizat și de care am răspuns în mod direct — cel pentru alegerile europarlamentare. (…) Am cerut tuturor structurilor Ministerului de Interne să ia măsurile necesare și ne-am asigurat că tot ceea ce înseamnă respectarea legii se întâmplă peste tot, în fiecare localitate din România, și că orice infracțiune, indiferent de cine o comite, din partea cărui partid politic, este să spunem documentată și trimis imediat organelor în drept pentru a lua măsuri”, a spus fostul ministru.

Advertisement

Întrebat despre contactele cu instituțiile statului — Parchetul General, DNA și SRI — și dacă a observat vreodată vreo imixtiune a acestora în activitatea sa de ministru, Nica a precizat: “Răspunsul este da, dar într-o manieră pe care eu am considerat-o ca fiind una pozitivă pentru că singurele legături pe care le-am avut au fost la nivelul CSAT-ului și la nivelul legăturilor instituționale pe care le avea MAI. La întrebarea dacă au influențat activitatea partidului — nu de o manieră de care eu să vă pot demonstra în ce fel sau cum”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions