Conecteaza-te cu noi

Actual

Foto: Poluare cu hidrocarburi pe plaja din Mangalia

Published

on

Turiștii, la fel și locuitorii municipiului Mangalia au făcut, ieri, baie cu… hidrocarburi.

“În mare, în dreptul plajei din Mangalia, apa este contaminată cu deșeuri petroliere. Atenție la copii!”, a fost mesajul care, aseară, a însoțit mai multe fotografii din Mangalia și care a alertat populația, dar și autoritățile.

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral au intervenit în cursul noptii, pentru depoluarea porțiunii de plaja din Mangalia, unde a fost semnalată o poluare cu hidrocarburi.

Iată comunicatul oficial al conducerii Apelor Române Dobrogea Litoral:

Advertisement

A.N. „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă  Dobrogea – Litoral/Sistemul de Gospodarire a Apelor Constanţa a intervenit în cursul nopţii, pentru depoluarea unei porţiuni de plajă din staţiunea Mangalia, unde a  fost semnalată o poluare cu  hidrocarburi.

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa au intervenit în jurul orei 02:00, cu autobasculante şi încărcătoare frontale pe o lungine de 250 ml de-a lungul liniei ţărmului şi pe o lăţime de 40 cm, cu o grosime de 2-3 cm.

Până la ora 07:00, zona de plajă a fost curăţată în totalitate, iar astăzi angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă  Dobrogea – Litoral au aplicat material absorbant pe linia ţărmului pentru curăţarea apei de irizațiile de hidrocarburi.

Din primele verificări efectuate se presupune că este o poluare cu hidrocarburi a apei care a fost adusă la mal de curenţii marini, astfel că nisipul a fost poluat.

În acest sens, au fost luate probe de apă şi urmează să se stabiliească cu exactitate natura poluării. Porţiunea de plaja din Mangalia, afectată de poluare, a fost închisă şi va fi redeschisă după înlăturarea efectelor produse de poluare.

În urma intervenţiei rapide a angajaților Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanţa au fost strânse aproape 12 tone de material poluant în amestec cu nisip.

În continuare, zona unde a fost semnalată poluarea rămâne închisă şi este monitorizată în permanență de reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă  Dobrogea – Litoral care conlucrează cu celelalte instituţii specializate (Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi Autoritatea Navală Română) pentru a stabili care este sursa poluării, dar şi pentru a redeschide porţiunea de plajă în cel mai scurt timp posibil.

Activitatea este monitorizată în permanență de directorul general al A.N. „Apele Române, Victor Sandu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions