Conecteaza-te cu noi

Actual

(Foto şi video): Accidente cu repetiţie la locurile de joacă din Constanţa

Published

on

În această dimineaţă, la ora 9.10, un părinte din Constanţa a făcut o sesizare la OPC potrivit căreia copilul său, în vârstă de doi ani şi jumătate, a fost accidentat – pe data de 29 aprilie – în locul de joacă amenajat în portul Tomis. Concret, copilul a căzut printre scândurile lipsă de la tobogan.  Imediat după primirea reclamaţiei, directorul Horia Constantiescu s-a deplasat în zonă pentru a vedea cu ochii săi cum arată parcul în care s-a rănit micuţul.

Potrivit directorului Constantinescu, la faţa locului  a constatat că acolo există un afiş pe care scrie: “Atenţie, accesul interzis în acest spaţiu. Acest loc de joacă este în curs de reabilitare iar folosirea elementelor deteriorate se face pe proprie răspundere”.

Autorităţile locale spun că acest afiş este postat de multă vreme, dat fiind faptul că locul de joacă urmează a fi reabiliatat şi a fost închis încă din luna septembrie a anului trecut. Cu toate acestea, banda galbenă care ar fi trebuit să limiteze accesul copiilor în zonă a fost ruptă de mult. De asemenea, şi afişul care există acum acolo nu avea cum să reziste din toamnă, dat fiind vremea care a fost. Chiar şi ploaia de azi ar fi lăsat semne pe el.

CJPC Constanţa a făcut déjà mai multe adrese pe care le-a înaintat Primăriei Constanţa şi aşteaptă răspuns. Până atunci, nu se pot stabili nici un fel de sancţiuni.

Advertisement

Reamintim că, în urmă cu trei zile zile, doi copii din cartierul CET au ajuns la spital după ce s-au accidentat într-un loc de joacă.

 

Doi copii au ajuns la spital dintr-un loc de joacă din zona CET! Din fericire, aveau traume uşoare

Constanța: Inevitabilul s-a produs! Un copil de 4 ani a căzut printre scândurile unui tobogan rupt din Portul Tomis

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions