Advertisement
Actual

Gabriel Daraban pleacă din conducerea Oil Terminal, la o lună după perchezițiile DNA. „Este o decizie personală”

Gabriel Daraban, director comercial al societății Oil Terminal Constanța, urmează să demisioneze din funcție. Informația a fost confirmată pentru Ordinea.ro chiar de către acesta, în cadrul unei discuții telefonice purtate miercuri, 11 noiembrie 2026.

Daraban a precizat că este vorba despre o decizie personală și că trebuie să își rezolve anumite probleme. Declarația vine la aproximativ o lună după perchezițiile efectuate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar penal în care a fost vizată și societatea Global Defense Logistics SRL, administrată de acesta.

Deși nu a oferit detalii suplimentare, Gabriel Daraban a lăsat să se înțeleagă, în discuția cu jurnalista Ordinea.ro, că decizia sa are legătură cu problemele generate de ancheta penală.

Percheziții DNA într-un dosar cu ramificații internaționale

Amintim că, în luna octombrie, procurorii DNA au efectuat o serie de percheziții în România, Norvegia și Germania, într-un dosar privind suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare de bani, în legătură cu prestarea unor servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO.

Ancheta a vizat inclusiv activități economice derulate prin societatea Global Defense Logistics SRL, administrată de Gabriel Daraban. Perchezițiile au fost anunțate oficial de DNA, cazul fiind relatat pe larg în presa națională și locală.

Trebuie precizat că efectuarea perchezițiilor nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanelor vizate de anchetă.

Unul dintre cei mai vechi directori ai Oil Terminal

Gabriel Daraban este unul dintre cei mai vechi membri ai conducerii executive a Oil Terminal Constanța. Acesta a ocupat inclusiv funcția de director general al societății, începând din septembrie 2004, iar ulterior a activat în conducerea comercială a companiei.

Oil Terminal este unul dintre operatorii strategici ai infrastructurii petroliere românești, administrând terminalele de depozitare și manipulare a țițeiului și produselor petroliere din Portul Constanța. Compania este listată la Bursa de Valori București, iar statul român deține pachetul majoritar de acțiuni.

Pasager în avionul privat spre Mykonos, alături de politicieni și magistrați

Numele lui Gabriel Daraban a apărut în atenția presei și în luna septembrie, în contextul scandalului privind zborurile private spre destinații exclusiviste din Europa. Pe 8 iulie 2026, directorul Oil Terminal s-a aflat la bordul unui avion privat care a decolat de pe aeroportul Băneasa spre insula grecească Mykonos. Printre cei 13 pasageri s-au numărat fostul premier Victor Ponta, judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, mai mulți politicieni și oameni de afaceri, dar și Mihai Daraban, fratele lui Gabriel Daraban și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Mihai Daraban a confirmat că deplasarea a fost organizată și achitată de Camera de Comerț, susținând că scopul acesteia a fost o întâlnire cu potențiali investitori americani. Prezența magistraților în avion, alături de politicieni și oameni de afaceri, a generat controverse publice și a determinat autosesizarea Inspecției Judiciare, care a anunțat verificări privind posibila încălcare a normelor de conduită profesională.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Percheziții de amploare și la Constanța, în dosarul cu produse petroliere. Compania Oil Terminal, în atenția anchetatorilor

Astăzi, 12 noiembrie, polițiști Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigăzii de Investigare a… Read More

24 de minute ago

Constanța. Noi reguli de circulație vor fi instituite pe un tronson al străzii Răsuri

Societatea Confort Urban Constanța anunță șoferii că traficul rutier va fi reorganizat pe strada Răsuri,… Read More

38 de minute ago

Școala Gimnazială nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanța face angajări. Sunt scoase la concurs două posturi

Școala Gimnazială nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanța, cu sediul pe Aleea Cameliei, nr. 2 face angajări.… Read More

o oră ago

Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat: „I-am cerut lui Neacșu să fie fără milă”

Sorin Grindeanu a declarat că peste o sută de entități ale statului vor dispărea în… Read More

o oră ago

De Ziua Dobrogei, intrarea este liberă la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Pe data de 14 noiembrie, se sărbătorește Ziua Dobrogei. Mai exact, se marchează 148 de… Read More

2 ore ago

Bolojan și Orban au făcut un nou pas spre fuziunea PNL cu Forța Dreptei. Se pregătește o nouă construcție politică de dreapta

Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, s-a întâlnit cu Ludovic Orban, după ce Forța Dreptei… Read More

12 ore ago