Conecteaza-te cu noi

Actual

În numai câteva zile, polițiștii locali din Constanța au aplicat sute de abateri contravenționale! Vezi de ce

Published

on

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere din cadrul Primăriei Constanța continuă acțiunile împotriva conducătorilor auto care opresc sau staționează mașinile pe drumurile publice, în locuri nepermise. Numai în perioada 03.09.2018 – 09.09.2018 au fost înregistrate 428 de abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța.

”Polițiștii locali lansează un apel către posesorii de autoturisme să respecte prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice. Potrivit Ordonanței 95/2002, amenda pentru oprirea neregulamentară este de 290 de lei și două puncte de penalizare, iar staționarea în locuri nepermise este sancționată cu 580 de lei și trei puncte de penalizare.

Recomandăm tuturor celor care identifică astfel de fapte să sesizeze Dispeceratul Poliției Locale Constanța la numărul 0241.484.205 sau prin WhatsApp la numărul 0799.606.142.”, precizează Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions