Conecteaza-te cu noi

Actual

În orașele constănțene bătaia e ruptă din rai

Published

on

Mâine, începând cu ora 10.00, în sala de ședințe Remus Opreanu va avea loc o sesiune de dezbateri pe tema combaterii violenței în familie organizată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Scopul întâlnirii este acela de a crea o colaborare mult mai eficientă cu instituțiile abilitate să gestioneze cazurile de violență domestică și identificarea celor mai bune soluții pentru combaterea acestor abuzuri.

Vor fi aduse în prim plan de invitați și ultimele modificări legislative în domeniu. Printre temele de discuții se află: „Dezvoltarea psihologică a copilului ce trăiește într-un mediu violent“; „Cadrul legislativ privind prevenirea și combaterea violenței în familie (prevederile Legii 217/2003 și Legii 25/2012)“; „Modalități de obținere a ordinului de protecție“.

La nivelul anului anterior, 1.207 cazuri de violență în familie au ajuns în atenția serviciilor specializate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Dintre acestea, 1.185 de cazuri au avut ca victime copii cu vârste de la 1 la 17 ani iar alte 22 de cazuri, adulți. Din numărul total de situații de violență domestică ajunse în atenția serviciilor DGASPC Constanța, 483 s-au înregistrat în mediul rural iar 724 în mediul urban.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions