Conecteaza-te cu noi

Actual

În vacanță cu trenul, spre Bulgaria, Turcia și Grecia! Tarifele sunt pentru toate buzunarele!

Published

on

În perioada 23-24 mai, CFR Călători va participa la cea de-a IX-a ediție a Expoziției Internaționale INFRATRANS, care va avea loc în Gara de Nord din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Asociația Inginerilor Feroviari din România (AIFR) și Club Feroviar și reunește reprezentanți ai principalelor companii din domeniu. În cadrul standurilor 3-4, pe toată durata evenimentului, angajați ai CFR Călători vor oferi detalii despre serviciile companiei și vor prezenta informații despre introducerea în circulație a trenurilor către Grecia și Turcia, începând cu data de 2 iunie. De asemenea, evenimentul permite schimbul de informații între reprezentanții companiilor expozante și autoritățile feroviare regionale şi naționale, specialiști, cadre universitare și alte persoane interesate de domeniul feroviar. Reamintim că, în perioada 2 iunie – 2 octombrie 2017, CFR Călători oferă posibilitatea de a călători direct de la București către Salonic, Halkali (Istanbul), Sofia și retur.Trenul către TURCIA va circula zilnic și va avea în compunere un vagon cușetă și un vagon de dormit. O călătorie dus către Halkali/ Istanbul costă aproximativ: – 49 euro la vagon cușetă cu 6 paturi în cabină, – 54 euro la vagon cușetă cu 4 paturi în cabină, – 62 euro la vagon de dormit cu 3 paturi în cabină. Pentru călătoria către GRECIA există tren direct între București Nord – Thessaloniki și retur, o dată pe săptămână, cu plecare vinerea din Bucureşti și întoarcere din Thessaloniki duminica. Un bilet pentru o călătorie dus, Bucureşti – Thessaloniki, costă aproximativ: – 45 euro la vagon clasa a 2-a,  – 56 euro la vagon cuşetă de 6 paturi în cabină, – 62 euro la vagon cuşetă de 4 paturi în cabină, – 64 euro la vagon de dormit cu 3 paturi în cabină. Trenul spre Sofia va circula zilnic, un bilet pentru o călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions