Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Încă o acţiune SF a lui Ionel Haşotti: vrea daune pentru clădiri care n-au existat niciodată

Published

on

Avocatul Ionel Haşotti şi executorul judecătoresc Vasile Deacu, nu sunt doar asociaţi, alături de mulţi alţii, în Fundaţia Pontul Euxin, întru fapte bune, de natură culturală. Cei doi sunt asociaţi şi în fapte rele, dacă putem califica aşa iniţiativa lor de a cere bani, în procedura executării silite, de la Somaco Construct SRL, pe motivul că această societate nu a demolat clădiri care nu există. Există în schimb o decizie de demolare a clădirilor care… nu există, dispusă în anul 2012, în litigiul devenit deja ştiinţifico-fantastic al retrocedării abuzive a carierei de la Sibioara.

Cum s-a sistat exploatarea minieră, pentru motive neprevăzute de lege

Despre retrocedarea carierei de la Sibioara am relatat deja, pe larg, în zeci de articole, atât noi, cât şi bună parte din presa locală şi naţională. Somaco Construct SRL, care administra activul minier, a fost cumpărată, deopotrivă cu licenţa minieră emisă în 1965 şi înnoită în anul 2001, de o societate a omului de afaceri Grigore Comănescu, în baza unui credit bancar de patru milioane de euro, în anul 2005. În 2009, la ani buni de la această achiziţie, omul de afaceri s-a pomenit cu un executor judecătoresc la poartă. Aşa a aflat că un teren de 20 de hectare, care secţiona cariera Sibioara, fusese retrocedat, în 2008, unor clienţi ai cunoscutului avocat Ionel Haşotti, în baza susţinerilor acestuia că „nu există dovadă că există o carieră de piatră”. Minciuna fusese decisivă, întrucât carierele de piatră sunt exceptate, prin articolul 4 din Legea 1/2000, de la retrocedare.

Ca să îndrepte mârşăvia, societatea Somaco Construct SRL a deschis, în 2009, un proces de fond funciar în contradictoriu cu clienţii lui Haşotti. Pe fond şi în recurs, firma lui Grigore Comănescu a avut câştig de cauză, hotărârea irevocabilă certificând dreptul de proprietate şi de folosinţă al firmei Somaco Construct SRL asupra părţii din terenul retrocedat care se suprapunea peste carieră. Aşa era legal! Ulterior, însă, avocatul Haşotti a declarat recurs faţă de hotărârea dată deja în recurs, iar un complet al Curţii de Apel Constanţa, prezidat de Vangheliţa Tase, a revocat hotărârea irevocabilă. Nu ştim dacă o astfel de grozăvie s-a mai întâmplat vreodată în justiţie.

Advertisement

Daune cominatorii pentru clienţii lui Haşotti

După ce Vangheliţa Tase a revocat hotărârea care din punct de vedere legal nu putea fi revocată, procesul a fost rejudecat la Tribunalul Constanţa, de un complet condus de judecătoarea Chirăţica Enache. Acesta a decis sistarea operaţiunilor miniere, deşi legea specială care guvernează acest domeniu nu prevede nici posibilitatea retrocedării terenurilor miniere şi nici sistarea activităţilor specifice din motive de retrocedare. Apoi, completul a dispus evacuarea echipamentelor miniere şi demolarea clădirilor de pe terenul retrocedat clienţilor lui Haşotti. Pentru toate aceste obligaţii, Tribunalul a stabilit daune cominatorii de 50 de lei pe zi de întârziere. Ulterior, daunele au fost majorate la 500 de lei pe zi de întârziere de Curtea de Apel Galaţi, la cererea clienţilor lui Ionel Haşotti.

 

Cum să storci bani pentru nedemolarea unor clădiri care nu există

După ani buni, clienţii lui Haşotti au deschis un dosar de executare silită la asociatul în fapte culturale al avocatului lor, în speţă la executorul Vasile Deacu (foto). Deacu şi Haşotti sunt asociaţi, alături de alte persoane, în Fundaţia Pontul Euxin. Executorul este cunoscut opiniei publice, după ce presa a relatat pe larg un caz de abuz în serviciu pentru care Deacu a şi fost condamnat pe fond (fiind achitat, cu mari emoţii, în recurs).

Advertisement

În loc să se îngrijească să nu calce într-un alt abuz şi mai mare, acest Deacu a întocmit acte de executare silită împotriva societăţii Somaco Construct SRL, de la el din birou. În carieră, unde nu se intră decât cu aprobare, pentru că se lucrează cu explozibili, nu a fost. Însă, cu toate acestea, Vasile Deacu a calculat din fotoliu zile de întârziere pentru nedemolarea clădirilor. La final, a trimis societăţii Somaco acte de executare pentru 1,2 milioane de lei. În mod permanent, societatea Somaco Construct SRL a susţinut public faptul că pe respectivul teren, retrocedat abuziv clienţilor lui Haşotti, nu se află clădiri şi nu s-au aflat niciodată. Societatea a precizat, în repetate rânduri, că toate clădirile din perimetrul minier se află pe un teren care s-a transmis în proprietatea societăţii, în baza Hotărârii de Guvern nr. 834/1991, prin ordin al Ministerului Industriilor, încă din anul 1999, fiind întabulate ca atare în proprietatea acesteia.

Pe terenul retrocedat nu este nicio clădire

Împreună cu mai mulţi colegi din presa locală constănţeană, am cerut administratorului Somaco Construct SRL, Grigore Comănescu, să ne permită accesul în cariera de la Sibioara, pentru a verifica în mod direct situaţia. Cu planurile de ridicare topo-cadastrală şi cu imaginile luate din dronă, am căutat în teren, alături de Grigore Comănescu, clădirile pentru care acesta trebuie să plătească taxe de nedemolare către şmecherii care au retrocedat terenul prin minciună şi fraudă la lege. Ei bine, putem să o spunem în deplină certitudine: nu există aşa ceva!

 

Falia de carieră retrocedată clienţilor lui Ionel Haşotti este o întindere de gropi forate în anii 60 ai secolului trecut. În mod normal, s-ar impune o expertiză tehnică judiciară. Însă cei împricinaţi, speriaţi de posibilele consecinţe, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a nu se realiza o astfel de constatare ştiinţifică. Tot acest efort nu poate fi înţeles decât din perspectiva faptului că aceştia încearcă să se sustragă de la o posibilă răspundere în privinţa faptului că au făcut acte de executare silită cu singurul scop de a mulge bani de la compania minieră. Cititorii noştri ştiu că beneficiarii retrocedării au mai încercat să obţină daune materiale de aproximativ jumătate de milion de euro de la Prefectură şi de la Primăria Lumina, pentru faptul că au fost puşi în posesia terenului retrocedat abia în anul 2016. Însă lipsa de folosinţă a suprafeţelor a fost calculată la valorile din domeniul petrolului şi gazelor naturale. Dar bine că nu s-a calculat la valoarea de aur!

O întindere imensă de gunoaie. Autoritatea de mediu îi protejează pe clienţii lui Haşotti?

Advertisement

În schimb, nu mică ne-a fost mirarea să constatăm, tot în deplină certitudine, că terenul de lângă carieră, retrocedat şi el clienţilor lui Haşotti, este o întindere imensă de gunoaie şi resturi din construcţii. Hectare întregi sunt infestate. De altfel, în numeroasele procese secundare din litigiul privind cariera de la Sibioara, Primăria Lumina a avertizat asupra faptului că groapa de gunoi a localităţii a fost şi ea retrocedată ilegal către clienţii lui Haşotti. Gropile de gunoi erau, ca şi carierele în exploatare, exceptate de la restituire, însă ce mai contează o încălcare în plus a legii, pe lângă toate cele descrise mai sus.

Hectarele de gunoaie erau prinse în strategia integrată de gestionare a deşeurilor întocmită de Consiliul Judeţean Constanţa. În anul 2012, fostul primar al comunei Lumina, pe aria căreia se găseşte satul Sibioara, declara că autoritatea a depus un proiect de finanţare din fonduri europene pentru a se obţine conformitatea acestui depozit. Restituirea efectivă a terenului, în anul 2016, de către actualul prefect Adrian Nicolaescu, a băgat sub preş întregul gunoi de la Sibioara. În mod firesc, proprietarul terenului are obligaţii legale să-l ecologizeze. În fond, dacă l-a retrocedat cu tot cu maldărele de gunoaie, acum ar trebui să se conformeze, benevol sau forţat, obligaţiilor europene. În mod cert, până acum au fost prea ocupaţi să calculeze milioane pentru nedemolarea unor clădiri care nu au existat niciodată.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions