Advertisement
Categories: Actual

Încă o dronă a căzut în județul Tulcea. Ce spun reprezentanții MApN

Încă o dronă a căzut în județul Tulcea, noaptea trecută, în apropiere de localitatea Plauru. În zona nelocuită a fost observat un crater, de aproximativ 1,5 metri adâncime și 4 m diametru, iar în interior fibră de carbon fumegând.

MApN a confirmat căderea dronei. Iată comunicatul oficial:

Miercuri, 11 octombrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.

Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a activat procedurile de Poliție Aeriană și a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 23.20, cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 01.40, în data de 12 octombrie.

În baza informațiilor primite de la Poliția de Frontieră, privind un posibil impact pe teritoriul României, în proximitatea localității Plauru, din jud. Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului național de apărare, ordine publică şi siguranță națională, s-au deplasat în zonă pentru investigarea situației. În jurul orei 5.00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu  posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru.

Au fost luate măsuri de securizare a zonei și au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor și desfășurarea investigațiilor, conform procedurilor.

Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.

Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.

De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Ședință de urgență la PNL după deciziile Tribunalului București care vizează politica internă a partidului

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întâlnire informală, în format hibrid,… Read More

53 de minute ago

Vergil Chițac intervine în scandalul din PNL: „Ce nu înțeleg unii dintre colegii mei, nu poți confisca un partid împotriva voinței lui”

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a intervenit public în scandalul care zguduie Partidul Național Liberal, în… Read More

3 ore ago

Grav accident rutier în județul Ialomița între un autocar și un autocamion. 16 persoane au ajuns la spital

Astăzi, 9 iulie a avut loc un grav accident rutier produs între un autocar și… Read More

5 ore ago

Constanța. Weekend pietonal, din nou, pe bulevardul Tomis!

Și în acest weekend bulevardul Tomis devine din nou pietonal și invită constănțenii și turiștii… Read More

7 ore ago

Focul, lutul și tradiția se întâlnesc la Corbu – trei zile de demonstrații și experiențe autentice în cadrul workshopului „Arderi Arhaice / Arderi Experimentale”

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, invită publicul, în perioada… Read More

7 ore ago

Austeritatea se oprește la ușa partidelor: 15,4 milioane de lei au intrat în conturile formațiunilor politice. În numai o lună!

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului valoarea subvențiilor alocate de la bugetul de… Read More

8 ore ago