Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Inculpatul de la Nazarcea acordă iertarea ca în evul întunecat. Spectacolul autoumilinței – o premieră dezgustătoare

Published

on

Arhiepiscopia Tomisului a prezentat astăzi un spectacol dezgustător, unic în felul său. Așa s-au socotit oamenii Bisericii să scoată în fața presei doi preoți caterisiți în trecut, ca să-și toarne cenușă în cap, într-un gest de-a dreptul exhibiționist de solicitare a iertării lor din partea chiriarhului, recte a înaltului Teodosie. Este vorba de Costică Antochi, fost preot misionar care îngrijea pe vremuri de sfintele pelerinaje, iar mai apoi de baraca de cult din mijlocul Parcului de la Gară, dat afară din preoție pe motiv că s-a despărțit de soție și trăia în concubinaj cu o altă femeie. Și mai este vorba de Ciprian Guriță, care slujise pe vremuri la Eforie alături de tatăl său, până când Teodosie a hotărât să-l mute, tam-nesam, în sărăcia de la Țibrinu, caterisindu-l o dată și încă o dată, în principal pentru neascultare. Guriță s-a produs cu grave acuze la adresa lui Teodosie, într-o emisiune de pomină, din urmă cu mai mulți ani, de la Kanal D. Deopotrivă, cei doi au căzut și în păcatul apostaziei, adică al lepădării de dreapta credință. Antochi și Guriță au activat, până de curând, la Biserica Autonomă după Vechiul Calendar – Episcop Gherasim. Unul a fost secretar, iar altul vicar episcopal. Cu alte cuvinte, aveau funcții în mișcarea considerată sectară de Biserica Ortodoxă Română.  În plus, apăreau în poze cu șeful autonomilor, la tot felul de slujbe și parastase.

Antochi și Guriță, în plin act de apostazie, la Autonomi

Păcate prea grele n-aveau cei doi. Căci neascultarea și traiul cu o femeie chiar par lucruri minore, la ce probleme are BOR-ul cu scandalurile homosexuale, cu majori și minori. Așadar, să fie iertați și reintegrați în slujire. Însă nu oricum, ci după rețeta originală a lui Teodosie: cu spovedanie publică. În direct, pe rețelele sociale și-n zeci de articole de presă, să-i vadă o țară întreagă că au ajuns la mila mult prea hulitului Teodosie. De ce nu era suficientă recunoașterea și regretul ”păcatelor” în sfânta taină a spovedaniei? De ce nu era suficientă, deși statutară, doar simpla cerere scrisă de iertare?  Ei bine, așa a vrut Teodosie, să inventeze o procedură nouă. Ca dovadă, Arhiepiscopia așa a și anunțat evenimentul, ca fiind ”o conferință de presă în premieră”. Desigur, nu conferința în sine era premiera, că doar nu era prima, ci conținutul ei scandalos, prin spectacolul dezgustător al autoumilinței celor doi caterisiți.

După efectele obținute, e clar că scopul lui Teodosie nu a fost acela creștinesc de acordare a iertării. Inculpatul de la Nazarcea a vrut satisfacție mediatică. Iertarea lui chiar este de fațadă, ipocrită și fariseică, ba chiar și total străină de pilda fiului risipitor, pentru care s-a tăiat vițelul cel gras fără să i se ceară să-și pună cenușă în cap și să-și automutileze profilul moral. Aceasta e maxima lui Teodosie. Fapta lui maximă, nu vorba de duh pe care oricum n-o are la el mai niciodată. Deși judecat în justiția lumească pentru faptele cunoscute de toată lumea, în lumea lui bisericească, acest Teodosie încă împarte iertarea. Și o împarte la fel de cinic și arbitrar precum o făceau, în evul întunecat, și papii de la Roma: cui vrea și cui are chef. Ca dovadă, alți preoți, precum Marius Mustață, fostul protopop de Băneasa, n-au avut parte de nicio iertare.

Fostul protopop de Băneasa, Marius Mustață

Mustață nu l-a făcut homosexual, nu a apostaziat pe la biserici sectare, nu a divorțat de soție și nu a trăit în desfrâu. Cu toate acestea, s-a plâns patriarhului de nedreptățile care i s-au făcut – fiindu-i imputați banii pe care i-a cheltuit ca să contribuie la mănăstirea de lux de la Vatra Dornei a ierarhului de la Constanța și banii pe care i-a dat ca să picteze sfinți în biserică și să o doteze cu centrală termică și sistem de sonorizare, toate, concrete, existând acolo, la Băneasa. Pentru îndrăzneala sa, Mustață nu a fost niciodată iertat. Caterisit și scuipat din biserică, acesta a trebuit să îndure și demența unor acuzații penale, ba chiar și o condamnare cu suspendare că ar fi delapidat banii pe care i-a băgat în complexul monastic-turistic de la Vatra Dornei, în picturile care și acum sunt pe pereți, în centrala termică și sistemul de sonorizare, existente la fața locului, dar nu și în actele contabile care se aflau în custodia Arhiepiscopiei cu ani buni înainte de inventarea acuzelor.

Absolvit de orice acuzație de instanțele de judecată bisericești, Mustață a primit Hotărârea nr. 2 din 24 februarie 2017, prin care Consistoriul Mitropolitan din subordinea patriarhului Daniel a decis să îl repună în treapta de preoție, la Constanța. Pe 9  martie 2017, hotărârea a rămas definitivă, fiind aprobată de patriarhul Daniel. De atunci și până în prezent, deși iertat de justiția bisericească, deși iertat de patriarhul BOR, Marius Mustață nu reușește să obțină și iertarea lui Teodosie. Puțin îi pasă lui Teodosie de vrerea lui Daniel, după cum puțin îi pasă de procedurile de iertare statutare ale BOR. Tocmai de aceea o spunem răspicat: mascarada cu autoumilirea celor doi popi de astăzi este încă un scuipat răgușit de la Constanța pe obrazul patriarhului Daniel.

Advertisement

Hotarare Sinod Marius Mustata

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions