Conecteaza-te cu noi

Actual

Informaţiile de interes public vor fi afişate în format standardizat pe paginile de Internet ale instituţiilor statului

Published

on

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri, 2 martie 2016, memorandumul cu tema ,, Creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public”, iniţiat de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC). Acesta cuprinde 25 de seturi de informaţii publice pe care instuţiile statului vor trebui să le afişeze, pe paginile lor de Internet, în acelaşi loc şi acelaşi mod. Prevederile memorandumului vor intra în vigoare peste 2 săptămâni, conform comunicatului emis de MCPDC:

,,… Într-un termen de 2 săptămâni de la data publicării, ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, companiile, agenţiile şi alte instituţii din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora precum şi instituţiile prefectului vor afişa, în format standardizat şi în aceleaşi secţiuni din paginile de internet, în total 25 de seturi de informaţii, atât documente prevăzute, minimal, în legea nr. 544/2001 (cum ar fi: programul de audienţe, bilanţul contabil, bugetul instituţiei) cât şi alte documente, publicabile şi fără să conţină informaţii clasificate/confidenţiale, cerute constant de societatea civilă:
• Execuţia bugetară
• Evidenţierea posturilor vacante
• Agenda persoanelor din conducere
• Drepturile salariale ale persoanelor din aparatul public şi beneficiile acestora
• Centralizatorul achiziţiilor publice care să arate execuţia contractelor de peste 5.000 euro şi contractele aferente
• Formularele tip – cerute de autorităţi persoanelor fizice/juridice, durata completării acestuia urmând a fi specificată.

Prin adoptarea acestui Memorandum, Guvernul urmăreşte:
• Transparentizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi a instituţiilor din subordinea/coordonarea acestora, în scopul eficientizării informării publicului şi prevenirii corupţiei în sectoarele prioritare;
• Creşterea accesului publicului la informaţiile de interes public, prevăzute minimal de lege şi suplimentar, cerute insistent de societatea civilă;
• Îmbunătîţirea proceselor de structurare a informaţiilor şi de comunicare a acestora în spaţiul public;
• Uniformizarea modului de aplicare a legislaţiei din domeniul accesului la informaţii de interes public;
• Creşterea capacităţii autorităţilor publice de furnizare a informaţiilor de interes public pentru cetăţeni.
MCPDC (care va elabora în continuare şi un îndrumar pentru specialiştii instituţiilor), alături de Cancelaria Prim-Ministrului, exercită şi rolul de urmărire a aplicării prevederilor Memorandumului…”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions