Conecteaza-te cu noi

Actual

Infractori arestați pentru furturi din locuințe! Unul este din Constanța, altul din Babadag

Published

on

În cursul zilei de ieri,  26 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul celor din cadrul IPJ Tulcea, au efectuat 4 percheziții domiciliare, 2 pe raza  municipiului Constanța și 2 pe raza localității Babadag, la persoane bănuite de comiterea faptelor.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 32 de ani, bănuiți că, la data de 10 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-21:45, ar fi pătruns în locuința unei femei, din Constanța, prin escaladarea unui geam lăsat deschis, de unde au sustras bani, un telefon mobil, o cameră foto și mai multe bijuterii.

Totodată, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina bărbatului, de 32 de ani, din localitatea Babadag, săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, faptă comisă la data de 13 iulie a.c., când acesta ar fi sustras un telefon mobil, din incinta unui cabinet medical, din municipiu.

Valoarea totală a prejudiciului, în cazul celor două fapte comise, este de aproximativ 16.000 de lei, fiind recuperat în proporție de 70%.

Advertisement

Polițiștii constănțeni i-au reținut inițial pe cei doi bărbați, pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 27 iulie a.c., aceștia au fost prezentați instanței de judecată care a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Bărbații în cauză au fost introduși în C.R.A.P. al IPJ constanța.

În activitate au fost angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Foto: Arhivă

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions