Conecteaza-te cu noi

Societate

Inspecția Muncii AMENINȚĂ cu sancțiuni orice abatere de la legislația privind transferul contribuțiilor

Published

on

Inspecția Muncii avertizează angajatorii că, după 31 martie, va iniția acțiuni de control menite să sancționeze abaterile de la legislația în vigoare privind transferul contribuțiilor. Șeful Inspecției Muncii, secretarul de stat Danteș Nicolae Bratu reamintește că ultima zi a lunii în curs este termenul până la care toți angajatorii trebuie să transmită către REVISAL orice modificare a salariului de bază brut efectuată în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

Avertismentul este transmis prin intermediul unui comunicat de presă, după ce, la începutul anului, inspectoratele teritoriale de muncă au mai verificat dacă angajatorii s-au supus noii reguli de transfer al contribuțiilor către angajați.

În cazul nerespectării legislației din domeniu, amenzile pregătite sunt cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Prezentăm mesajul integral transmis de șeful Inspecției Muncii, inspectorul general de stat Danteș Nicolae Bratu.

Advertisement

31 martie 2018 este termenul până la care toți angajatorii trebuie să transmită în REVISAL orice modificare a salariului de bază brut în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

Inspecția Muncii atenționează angajatorii asupra apropierii datei de 31 martie 2018, care reprezintă termenul până la care aceștia trebuie să transmită în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizațiilor, sporurilor, precum și ale altor adaosuri, în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

Reamintim faptul că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod Fiscal, termenul fiind prelungit doar în ceea ce privește obligația de transmitere a datelor către REVISAL. Reiterăm faptul că nu s-a amânat întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar obligația comunicării efectuării acesteia către Inspecția Muncii. Până la această dată, cea mai mare parte a contractelor individuale de muncă active au fost modificate prin majorarea salariilor, în contextul mutării CAS și CASS la angajat.

Începând cu luna decembrie a anului trecut și în primele 3 luni din acest an, Inspecția Muncii a desfășurat o campanie națională de conștientizare care a urmărit informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Acțiunile inspectorilor de muncă au fost legate de completarea și transmiterea în registrul general de evidență a salariaților a elementelor raportului de muncă ca urmare a transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Am considerat că este necesară clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale și, în acest scop, s-au organizat întâlniri cu toți actorii implicați în piața muncii: patronate,  sindicate, reprezentanți ai angajatorilor și angajați.

Campania a fost binevenită, utilă și a răspuns așteptărilor interlocutorilor noștri, deci obiectivele au fost atinse, dat fiind că majoritatea angajatorilor s-a conformat modificărilor legislative. Având în vedere că, la data de 31 martie, se încheie oficial această campanie de conștientizare, ulterior acestei date, vom întreprinde acțiuni de control menite să sancționeze abaterile de la legislația în vigoare

Advertisement

IMPORTANT! Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat era obligatoriu cu data de 1 ianuarie 2018, termenul de 31 martie fiind stabilit doar în ceea ce privește obligația de transmitere a datelor către REVISAL.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions