Conecteaza-te cu noi

Actual

Intervențiile RAJA în urma ploilor torențiale de ieri

Published

on

În cursul zilei de ieri, 7 iulie, în județul Constanța, în special în zona de litoral, s-au înregistrat averse torențiale și vijelii, ce au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe unele străzi, depășind în anumite zone debitele de preluare ale rețelei pluviale și de canalizare. Prin urmare, echipele de intervenție RAJA au răspuns prompt la toate sesizările primite, în vederea repunerii în funcțiune a sistemelor operate. Dotați cu wome, vidanje și motopompe de mare putere, angajații societății au acționat, atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, în toate zonele afectate din zona litoralului și din județ.

O situație mai deosebită a survenit în localitatea Cap Aurora din sudul litoralului, pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis în data de 7 iulie, o avertizare de cod roșu. Aici, precipitațiile abundente au înregistrat și 40 – 50 l/mp, într-o perioadă foarte scurtă de timp. Astfel, cantitatea de apă acumulată în zona falezei din stațiune, a fost atât de mare, încât căminul pentru colectarea apelor pluviale a devenit suprasolicitat, iar nivelul apei a crecut deasupra aşa-numitului nivel de reflux. Totodată, șuvoaiele puternice au spălat străzile din localitate de diverse materiale, nisip, pietriș, pământ, resturi vegetale și lemnoase, preluate de la nivelul tramei stradale, obturând astfel rețeaua de colectare a apelor meteorice. Ca urmare a blocării colectorului pluvial, aceste deșeuri au fost împrăștiate de apa deversată către zona de plajă, în cota cea mai joasă a stațiunii.

Menționăm că nu este vorba despre rețeaua de canalizate menajă ci despre sistemul de colectare a apelor pluviale, apa refulată fiind apă de ploaie combinată cu deșeurile rezultate în urma spălării tramei stradale.

Încă din cursul acestei dimineți, două echipe de intervenție din cadrul RAJA S.A. s-au deplasat la fața locului, pentru golirea și deblocarea colectorului pluvial de aluviunile aduse de șuvoaiele de apă.

Advertisement

”Totodată, dorim să scoatem în evidență faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice, dar și cel de canalizare, este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii. În nici un alt stat, la proiectarea sistemului nu sunt luate în calcul precipitațiile ce pot ajunge la un nivel de vârf.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions