Conecteaza-te cu noi

Actual

IPS Teodosie îl ameninţă pe premierul Orban cu proteste! Face trimitere la decembrie 1989

Published

on

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a adresat, în cursul acestei seri, o scrisoare premierului Ludovic Orban, prin care îi aduce la cunoştinţă ce anume s-a întâmplat azi, la Biserica Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis Plus.

Precizăm că atât poliţişti, cât şi jandarmi au fost solicitaţi la această biserică, unde au constatat că sunt zeci de persoane care nu respectau normele de protecţie sanitară, adică nu purtau mască. 39 de persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

IPS Teodosie consideră că este vorba despre unele “mari abuzuri”.  El mai aminteşte că, în decembrie 1989, oameni profund nemulţumiţi de abuzurile puterii s-au adunat în faţa casei preeotului Laszlo Tokes, căruia i se făcea atunci o nedreptate, “mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credinţa şi demnitatea.”, spune Arhiepiscopul Tomisului.

“Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură.”, a scris IPJ Teodosie.

Advertisement

Iată scrisoarea sa integrală:

Domnule Prim-Ministru,

Incidentul petrecut la Constanța în dimineața zilei de de 25 noiembrie 2020, cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din cartierul Tomis Plus, când poliţiştii şi jandarmii au brutalizat și amendat credincioșii prezenți la slujbă, ne întăreşte convingerea, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ne aflăm noi clerul, împreună cu credincioşii ortodocși, în fața unor mari abuzuri, pe care autoritățile le săvârșesc din ce în ce mai des, probabil sub îndrumarea dumneavoastră tacită.

Este inadmisibil ca articolul 29 din Constituția României, alineatul (1) şi alineatul (5), să fie încălcate cu atâta naturalețe de către autoritățile locale pe care le coordonați prin miniştrii de resort. Niciodată drepturile credincioşilor ortodocși și ale clericilor de a se ruga nu au fost atât de mult batjocorite. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorii ei sunt obligați acum să îndure umilința și frigul, să se expună unor grave probleme de sănătate din pricina temperaturilor scăzute (care afectează sistemul imunitar) și de dragul măsurilor exagerate, lipsite de logică și luate de necunoscuții dumneavoastră specialişti, în dispreț total față de normele de drept, de credința și tradițiile poporului român, care consideră că anularea unui drept fundamental, de exercitare și exprimare a credinței, nu reprezintă mare lucru, raportat la pandemia care ne încearcă.

Am îndurat suficient, de la începutul acestei pandemii, împreună cu toți oamenii de bună credință din această ţară și am respectat măsurile sanitare luate inițial, în mod responsabil. De această dată, însă, trebuie să denunțăm public abuzurile pe care le orchestrați, și pe care forțele poliţienești și de jandarmerie le exercită asupra noastră, într-o ţară europeană care se vrea a fi democrată și nu aflată sub dictatură și teroare.

Advertisement

Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti aşa cum se cuvine, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei ştiinţe absurde, care nesocoteşte pe om în integralitata sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, în ziua prăznuirii sale ?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?

În luna decembrie a anului 1989, oamenii cu credinţă în Dumnezeu, profund nemulțumiți de abuzurile puterii, s-au adunat la Timişoara în jurul casei pastorului reformat László Tőkés, căruia i se făcea atunci o nedreptate, mult mai mică în raport cu dorința noastră legitimă de a ni se respecta credinţa şi demnitatea. Nu subestimați dorința oamenilor de a striga din nou în stradă la Constanța și în alte părți ale țării „cu noi este Dumnezeu”, pentru a se putea ruga și trăi liber, fără o nouă dictatură. Un dram de înțelepciune în plus v-ar putea readuce în ultimul ceas, dumneavoastră și colaboratorilor în suflete omenia, credinţa şi dreapta simțire pe care se pare că raţiunile pandemiei vi le-au întunecat.

Dumnezeu să vă dăruiască gândul cel bun pentru a face ceea ce este cu adevărat de folos oamenilor din această ţară şi a nu lupta cu înverşunare împotriva Lui Dumnezeu și a celor ce cred în El. Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit… Lăsați-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu, ca și El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-ați înveşnicit.

Cu nădejdea că încă Dumnezeu mai poate lucra în mintea și în inima dumneavoastră,

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions