Advertisement
Categories: Actual

Mâine, spectacol în piața Ovidiu! Români și bulgari, într-un festival al păstrării tradițiilor populare!

Cluburile Lions din România și Bulgaria continuă tradiţia organizării Festivalului Păstrării Tradițiilor Populare din Țările Riverane Dunării ajuns în acest an la a III-a ediție. Acţiunea se adresează unui număr de 80-100 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, dintre care o parte sunt copii cu dizabilităţi sau din centrele de plasament din România și Bulgaria. Sâmbătă, 10 iunie 2017, începând cu ora 11:00, copii își vor începe reprezentația pe scena amenajată în Piața Ovidiu din Constanța. Spectacolul prezentat in festival conţine dansuri populare tradiţionale din zonele Dobrogei și Dunării de Jos, precum şi cantece populare interpretate de copiii români și bulgari, care participă la sărbătorirea prin cântec și dans a centenarului Lions și totodată la păstrarea identităților naționale în contextul actual al globalizării. Dintre participanții de anul acesta putem enumera: Centrul de Plasament „Delfinul“ Agigea, Centrul de Plasament „Antonio” Constanța, Centrul de Plasament „Ovidiu“ Constanța, Centrul de Muzica si Arta „Megatron“ Silistra, Școala Gimnazială Nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanța, Ansamblul „Cununița Satului” de la Liești – Galați și Ansamblul „Ghiocelul” de la Palatul Copiilor din Călărași. Acest festival s-a desfășurat până acum alternativ în Romania și Bulgaria și în acest an este organizat la Constanța, în săptămâna în care organizația Lions International aniversează 100 de ani de existență.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Accident rutier între Negru Vodă și Comana. Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital

Astăzi, 26 martie, a avut loc un accident rutier în județul Constanța, între localitățile Negru… Read More

16 minute ago

Mesaj RO-Alert transmis în județul Tulcea. O dronă s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș

În această noapte, a fost alertă în județul Tulcea. Sute de persoane au comentat pe… Read More

48 de minute ago

Un nou mesaj RO -Alert transmis locuitorilor din zona de nord a județului Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de urgență a transmis un mesaj RO-Alert în urmă cu câteva… Read More

8 ore ago

Primăria Năvodari, anunț important privind programul de plată a taxelor și impozitelor

Primăria Năvodari vine cu un anunț important pentru cetățeni și care vizează plata taxelor și… Read More

13 ore ago

OUG care scade prețul carburanților, modificată de Guvern. Bolojan a discutat cu cei din Consiliului Național Tripartit

Ordonanța de urgență anunțată de Guvern care cuprinde măsuri pentru reducerea prețurilor la motorină și… Read More

14 ore ago

Se oprește apa în mai multe zone din Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

În perioada 30 martie 2026, ora 22.00 – 01 aprilie 2026, ora 14.00, la nivelul… Read More

16 ore ago