Conecteaza-te cu noi

Actual

Miercuri, CJC ar putea aproba reducerile de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți!

Published

on

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Asociația Studenților din Constanța (ASC) au purtat pe parcursul ultimului an de zile discuții cu reprezentanții Consiliului Județean Constanța pentru punerea în aplicare a alin. (1) și (2) ale art. 84 și alin. (2) al art. 205 din Legea 1/2011 care stabilesc reducerile la transportul județean pentru elevi și studenți, solicitând ca în proxima ședință de consiliu să se adopte un proiect de hotărâre pentru intrarea în legalitate.

Discuțiile au început acum un an și din cauza faptului că demersurile efectuate nu au condus la rezolvarea problemei, AEC și ASC au trimis o adresă în data de 27 iunie 2018 către Consiliul Județean, prin care solicitam respectarea legii și acordarea reducerilor, anexând, de asemenea, un model de proiect de hotărâre pentru acest lucru. Ulterior, reprezentanții AEC au purtat discuții atât cu secretarul județului, cât și cu președintele Consiliului Județean, Marius-Horia Țuțuianu, fără un rezultat concret, acesta neaflându-se pe ordinea de zi la ședința din luna iulie, fiind motivat prin lipsa rapoartelor comisiilor de specialitate. Ședința de Consiliu Județean de luna aceasta a fost convocată pentru  data de 22 august, iar pe ordinea de zi se regăsește proiectul formulat și susținut de AEC și ASC, urmând a fi supus spre vot consilierilor județeni.

Sunt foarte mulți elevi care pot fi influențați de aprobarea acestui proiect, care intră în direct contact, zilnic, cu încălcarea legii, neputând beneficia de dreptul lor la abonamente reduse cu 50% la transportul județean. Miercuri se va lua o decizie ce le poate afecta în mod direct viitorul an școlar, pentru unii chiar să facă diferența între continuarea studiilor și abandonul școlar, motiv pentru care vom face tot posibilul ca rezultatul să fie unul pozitiv.” a declarat Mihai Tănase, președintele AEC.

Pe această cale, solicităm public consilierilor locali să voteze responsabil acest proiect, întrucât legea este deja încălcată de 7 ani, iar orice zi în plus în care elevii și studenții nu pot să beneficieze de dreptul lor va atrage răspunderea lor directă, alături de creșterea ratei de abandon școlar și a absenteismului.
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016). Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul nostru – www.asociatiaelevilor.ro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions