Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministerul Transporturilor DESFIINȚEAZĂ Radionav

Published

on

În cursul zilei de ieri, pe pagina Ministerului Transporturilor a fost postat un proiect de lege privind desființarea Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale ”Radionav” din Constanţa, societate cu capital integral de stat, activitatea acesteia urmând să fie preluată de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea ministerului.

Data limită pentru depunerea de propuneri și observații este 31 august 2018.

Potrivit proiectului, de la data desfiinţării Radionav, activitatea acestei companii se preia de Autoritatea Navală Română, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, cu sediul în municipiul Constanţa.

În descrierea acestei reglementări legale, se precizează că din anul 2017 Radionav nu mai înregistrează venituri proprii, întreaga activitate a companiei fiind susținută din alocațiile bugetare de la bugetul de stat.

Advertisement

Radionav este una dintre societățile care se supun prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, iar din anul 2017 managementul companiei nu poate fi asigurat în condițiile legii deoarece întreaga activitate a companiei este subvenționată de la bugetul de stat în timp ce toate cheltuielile aferente contractelor de mandat trebuie suportate din veniturile proprii ale companiei.

Totodată, o parte dintre activitățile aferente Serviciului Public de Radiocomunicații Navale de Apel, Pericol și Salvare sunt parțial caduce iar parțial se pot asigura de către Autoritatea Navală Română. Prin proiectul de lege se propune desființarea Radionav.

De la data desființării Radionav, activitatea acestei companii se preia de Autoritatea Navală Română, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Activele şi pasivele aferente patrimoniului se preiau de Autoritatea Navală Română pe baza situaţiilor financiare de încetare a activităţii întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate la protocolul de predare-preluare.

Personalul contractual angajat al Radionav se preia de Autoritatea Navală Română, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul Autorității Navale Române.

Advertisement

De la data desființării Radionav, Autoritatea Navală Română preia toate drepturile şi obligaţiile companiei și se substituie în toate litigiile în curs ale acesteia.

Desființarea companiei va avea ca rezultat diminuarea cheltuielilor de la bugetul de stat cu sumele aferente alocațiilor bugetare pentru Radionav, în valoare de aproximativ 3 milioane de lei/an.

Reamintim faptul că Radionav este operator public unic care furnizează servicii de radiocomunicaţii navale de bază în spectrul de frecvenţă alocat României de către Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii.

Capitalul social iniţial al Radionav, la 31 decembrie 1997, era de 1,24 miliarde lei. La 31 decembrie 2017 capitalul social al companiei evidenţiat în bilanţul contabil era de 933.300 lei.

În anul 2016, Corpul de Control al premierului a făcut un control la Radionav în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale şi a normelor interne cu privire la organizarea şi funcţionarea companiei, precum şi cu privire la îndeplinirea atribuţiilor acesteia.

Advertisement

Astfel, în raport este consemnat faptul că: ”deşi are statut de companie naţională, organizată ca societate comercială pe acţiuni, Radionav funcţionează ca o instituţie publică, fiind finanţată preponderent (în proporţie de peste 85 %) din subvenţii acordate de la bugetul de stat”.

Totodată, în acelaşi raport este consemnat faptul că, deşi Radionav primeşte subvenţii de la bugetul de stat în considerarea calităţii sale de ”operator public unic” în domeniul furnizării serviciilor de radiocomunicaţii navale, o parte din atribuţiile companiei interferează  cu activităţi desfăşurate de alte entităţi publice, respectiv Autoritatea Navală Română (ANR) şi Compania Naţională ”Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions