Connect with us

Exclusiv

Mușamalizarea cazului Sibioara. Apelul tardiv al fostului prefect Albu a făcut ravagii

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Vi-l mai amintiți pe fostul prefect Ioan Albu, personajul care s-a făcut de râs, anul trecut, de ziua Constanței, silabisind un mesaj plin de platitudini cu o voce de elev submediocru? Deși s-a evaporat din spațiul public, o neglijență a sa tocmai a făcut ravagii. Albu a uitat, în primăvara anului trecut, să depună un apel în termenul legal, la un proces cu o miză uriașă. Între timp, procesul respectiv s-a încheiat, acțiunea fiind respinsă definitiv. Din cauza neglijenței fostului prefect, Tribunalul Constanța nu a mai analizat dovezi ce atestă că cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea a fost retrocedată fraudulos.

4 milioane de euro

Ne-am referit mai sus la cariera de piatră de la Sibioara. Aceasta conține un tip de granit ideal pentru construcția de diguri marine. Exploatarea filonului extrem de valoros a început în anul 1965 și a continuat după revoluție. În 2005, părțile sociale ale companiei licențiate să exploateze cariera, pe numele ei SC Somaco Construct SRL Constanța, au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. În timp ce investitorul își vedea liniștit de treabă, două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au deschis un proces împotriva Comisiei Locale Lumina de stabilire a dreptului de proprietate asupra pământului. Clientele lui Hașotti au cerut retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea taman peste cariera de piatră. Cumpărătorul carierei nu a fost citat în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii.

Prestația unei judecătoare acuzată de șpagă

Bătrânele au susținut că terenul a aparținut bunicului lor, Nicolae Tudorancea. ”Autorul nostru a plătit taxe pentru teren până în 1951” afirmau ele. În realitate, Tudorancea era decedat din 1942, iar actele care arătau că a avut terenul în proprietate datau din perioada 1894 – 1938. Legea spunea că dovada dreptului se face cu acte ulterioare anului 1945. Cu toate acestea, o judecătoare controversată, pe numele ei Corina Eugenia Jianu, le-a recunoscut bătrânelor calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Peste ani, Jianu avea să fie dată afară din magistratură și trimisă în judecată sub acuzația că i-a vândut hotărâri de retrocedare, pe șpagă, fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. În procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara, Jianu nu a autorizat totuși restituirea terenului pe amplasamentul carierei, motivând că acesta este afectat unei utilități publice. Într-adevăr, terenul era oprit de la retrocedare. Dar nu din cauza unei utilități publice, așa cum a motivat judecătoarea inculpată acum pentru șpagă, ci din cauza unei interdicții exprese cuprinse în articolul 4 din Legea 1/2000.

Hașotti, un mincinos ordinar

Cu gând să pună laba pe cariera de 4 milioane de euro, ”moștenitoarele” au declarat recurs. Calea de atac s-a judecat într-un singur termen, tot în 2008.  Avocatul lor, Ionel Hașotti, a mințit golănește în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. De asemenea, a mințit că terenul nu este oprit de la retrocedare. Această minciună ordinară a fost dovedită… cu vorbe. În acest sens, Hașotti a precizat că în aceeași solă cadastrală s-au mai retrocedat și alte terenuri, astfel că nu se poate susține interdicția de retrocedare. În realitate, sola cuprindea terenuri miniere care nu s-au mai retrocedat, fiind oprite prin lege de la această procedură, dar și terenuri agricole, care au fost retrocedate legal. În loc să dispună o cercetare pentru a se lămuri aceste aspecte, magistrații de la Tribunalul Constanța au făcut deducții. Ei au analizat dacă terenul în litigiu aparține sau nu domeniului public, potrivit prevederilor Legii 213/1998.

Un argument construit pe o ipoteză falsă

Într-adevăr domeniul public este exceptat de la retrocedare. Dar nu este singurul în această situație. Ca dovadă, o altă lege în materie, respectiv Legea 10/2001, interzice și retrocedarea trenurilor de sub blocuri, fabrici și uzine, terenuri care nu au fost niciodată în domeniul public. Prin urmare, nu doar domeniul public era oprit de la retrocedare. În consecință, ipoteza era falsă. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 interzice retrocedarea terenurilor ”pe care se desfășoară activități miniere de exploatare”, fără nicio referire la domeniul public. Or, din acest punct de vedere, instanța nu trebuia să verifice dacă terenul aparține domeniului public, potrivit Legii 213/1998, ci dacă există exploatarea minieră, exact în ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea 1/2000. În acest caz, dovada era licența minieră.

O deducție infantilă

Pe de altă parte, chiar dacă s-a făcut într-o ipoteză falsă, verificarea apartenenței terenului la domeniul public s-a făcut printr-o deducție infantilă, în mod evident eronată pentru oricine a învățat manualul de logică de clasa a IX-a. Instanța a apreciat că terenul nu aparține domeniului public, deoarece nu a fost inventariat în domeniul public. Un fel de a spune, de exemplu, că cineva nu este întreg la minte, deoarece nu are o adeverință care să ateste că este întreg la minte. Legea 213/1998 obligă autoritățile publice să inventarieze bunurile statului. Vorbim de bunuri care sunt ale statului prin Constituție (apele, plajele, resursele naturale etc.) sau prin legi speciale. Dacă, de exemplu, un lac nu este inventariat, nu înseamnă că nu aparține statului. Înseamnă doar că autoritățile care aveau obligația să-l inventarieze nu și-au făcut treaba.

Acțiunea prefectului pentru anularea titlului de proprietate

Retrocedarea dispusă în 2008 s-a concretizat abia în 2016. Atunci clienții lui Ionel Hașotti au primit un titlu de proprietate pentru terenul la care nu aveau dreptul, pentru că nu l-au dovedit, și care nici nu se putea retroceda, fiind exceptat prin lege de la restituire. În același an, însă, prefectul județului Constanța a atacat titlul de proprietate în justiție. El a cerut constatarea nulității absolute a actului, motivat pe de o parte de încălcarea Legii 1/2000, iar pe de altă parte de faptul că reconstituirea s-a făcut în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite. Prefectul a susținut că beneficiarii nu aveau dreptul să primească terenul, pe de o parte pentru că nu au prezentat acte ulterioare anului 1945, iar pe de altă parte pentru că s-a realizat o dublă reconstituire a dreptului de proprietate, același teren fiind retrocedat și în proceduri mai vechi, din anii 90. În proces s-au mai alăturat Somaco Construct SRL, Comisia Județeană de Fond funciar, Comisia Locală Lumina și primarul din Lumina, cu toții cerând anularea titlului de proprietate.

Bomba de la Arhive

După promovarea acțiunii, prefectul a cerut Arhivelor Naționale să lămurească situația patrimonială a lui Nicolae Tudorancea. Cererea era mai mult decât firească, în contextul în care chiar ziarul nostru a publicat, în urma unei documentări proprii la Arhive, acte ce atestau că familia Tudorancea figura în tabelele cu cei mai săraci țărani din Sibioara întocmite după al doilea război mondial. În 1946, la reforma agrară, Maria Tudorancea, soția supraviețuitoare a lui Nicolae Tudorancea, a primit un hectar de pământ de la stat, pentru subzistență. De asemenea, alți doi urmași ai lui Nicolae Tudorancea au fost propuși la împroprietărire în cadrul reformei agrare, în rând cu țăranii foarte săraci din Sibioara. La cererea prefectului, Arhivele Naționale au trimis un act din 1941, așadar din timpul vieții lui Nicolae Tudorancea, care atestă că acesta deținea doar 10 hectare de teren agricol. Un al doilea act furnizat de Arhivele Naționale atesta că statul a naționalizat în 1953 doar 8 hectare lăsate în părăsire după decesul lui Nicolae Tudorancea.

Albu ajunge prefect. Juriștii se culcă pe-o ureche bleagă

În mod normal, procesul trebuia să evolueze spre anularea titlului de proprietate. De la un punct însă, mai exact de la numirea lui Albu în capul Prefecturii, instituția s-a culcat pe-o ureche bleagă. Juriștii Prefecturii nu s-au mai prezentat la termenele de judecată, limitându-se să trimită doar precizări contradictorii și lipsite de esență. La un moment dat, instituția a trimis o notă prin care renunța la aspectul privind încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Ulterior, Prefectura a revenit cu altă notă în care a precizat că nu renunță la acest articol. Această conduită nesigură, stârnită din nimic, nu a produs consecințe, dar a semănat suspiciune.  

Legea violată de magistrați, violată rămâne

Procesul s-a soluționat pe fond pe 5 martie 2018. Instanța de la Judecătorie a respins acțiunea, pe baza unor argumente vulnerabile și atacabile.

Din capul locului, judecătorul fondului a stabilit că nu mai poate examina încălcarea evidentă a articolului 4 din Legea 1/2000 și nici faptul la fel de evident că bătrânele reprezentate de Hașotti nu fac dovada dreptului cu acte ulterioare anului 1945. El a opinat că aceste aspecte au fost dezlegate în procesul din 2008 și nu mai pot fi puse în discuție, pentru că s-ar încălca chestiuni de principiu, în speță puterea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice. Principiul potrivit căruia actele care încalcă legea sunt lovite de nulitate a fost legat fedeleș. Dar chiar și în această logică, se putea afirma doar că lipsa actelor ulterioare anului 1945 a fost mușamalizată cu putere de lucru judecat de actuala inculpată Jianu. Nu însă și încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Am arătat mai sus că, în acest caz, legea a fost violată prin omisiune. Magistrații care au soluționat atunci cazul au analizat dacă terenul aparține domeniului public potrivit Legii 213/1998, și nu, așa cum era just, dacă este afectat activității de exploatare minieră, în ipoteza prevăzută de articolul 4 din Legea 1/2000. 

Ultimul front: dubla retrocedare

După ce s-a spălat pe mâini în chestiunile de mai sus, judecătorul fondului a trecut la ultimul aspect al problemei: dubla retrocedare. De altfel, la termenul la care s-a dezbătut cauza, avocatul comisiei Locale Lumina arătase rațiunea pentru care acest aspect nu putea fi acoperit de nicio putere de lucru judecat, fiind obligatorie examinarea sa. ”În istoricul acestui litigiu, pentru prima dată se pune în discuție dubla reconstituire a dreptului de proprietate” – a spus acesta.

60 de hectare, retrocedate în 3 localități

Ipoteza inițială reliefată de prefect era aceea că:

 ”Numitul Tudorancea Nicolae a decedat în data de 14 aprilie 1942 (…). Din evidențele matricolei (impozit agricol) rezultă că în perioada 1947-1948 moștenitorii lui Tudorancea Nicolae dețineau o suprafață de 25 de hectare din care 15 izlaz și 10 arabil, suprafață care nu era partajată ci deținută în indiviziune de către toți moștenitorii. La momentul în care a intervenit Decretul de expropriere 308/1953, autorul Tudorancea Nicolae nefiind în viață, nu a putut fi expropriat, iar moștenitorii acestuia au fost expropriați în nume propriu, dar și cu bunurile moștenite de la acesta”.

În acțiunea sa, prefectul susținea că moștenitorii lui Nicolae Tudorancea, incluzând aici și clienții lui Hașotti, ar fi retrocedat 50 de hectare de la stat, adică dublu. Situația a fost verificată de judecătorul fondului, care a pus cap la cap titlurile de proprietate. În realitate este vorba de o suprafață și mai mare, de 59,35 de hectare, retrocedată pe raza a trei localități: 8 hectare la Săcele, 10,15 hectare la Mihail Kogălniceanu și 41,20 de hectare la Sibioara (38 de hectare în natură și 3,20 hectare despăgubiri).

Un hectar de la reforma agrară de subzistență, rătăcit în moștenire

Judecătorul fondului a respins însă susținerile prefectului, pe baza mai multor analize, prea tehnice ca să le reproducem cu totul. Însă, cel puțin câteva aspecte erau, așa cum am arătat mai sus, vulnerabile și ca atare atacabile. Astfel, judecătorul a comparat terenurile înscrise în partida ”Moștenitori N. Tudorancea”, de 25 de hectare, cu cele înscrise pe numele moștenitorilor, în suprafață de 26 de hectare. Nu bat suprafețele, nu bat funcțiunile, a sugerat judecătorul respingând ideea că terenurile înscrise pe numele urmașilor lui Tudorancea sunt tocmai terenurile moștenite de la acesta. Era o diferență de un hectar, așa cum am arătat. Ei bine, instanța nu a ținut cont de faptul că soția lui Nicolae Tudorancea, Maria, luată în calcul în acest bilanț teritorial, primise singura ei proprietate, de un hectar, de la stat, în 1946, la reforma agrară. Actul de împroprietărire era la dosar. Or acest teren de un hectar provenit din reforma agrară nu trebuia amestecat în bilanțul moștenirii. Iar scăzându-l, se vădea că suprafețele erau perfect identice, de 25 de hectare.

Actele care atestă că Tudorancea a vândut 5 hectare

În al doilea rând, judecătorul fondului nu s-a întrebat niciodată de ce clienții lui Hașotti au retrocedat 20 de hectare de izlaz, dacă în registrul agricol moștenirea colectivă de familie era de 15 hectare de izlaz.

În al treilea rând,  la dosar erau dovezi care atestau împrejurările exacte în care Tudorancea, în timpul vieții, a înstrăinat 5 hectare din lotul de izlaz, care avea inițial 20 de hectare. Terenul islaz este tocmai lotul 7/1894 retrocedat pe de-a întregul de clienții lui Ionel Hașotti în anul 2008, în perimetrul actualei cariere de piatră. Însă în anul 1935 Tudorancea a vândut 5 hectare din lotul de islaz către fiica sa Paraschiva Cangea – fapt dovedit cu martori într-un dosar de retrocedare din anii 90. În anul 1938, s-a încheiat și un contract în acest sens, fapt dovedit cu transcriptul actului provizoriu furnizat de Arhivele Naționale. Acest circuit este susținut de registrul agricol, în care moștenirea lui Nicolae Tudorancea era de 15 hectare izlaz, iar nu de 20, cât au retrocedat clienții lui Hașoti.

Împachetări pe baza unor falsuri ordinare

Judecătorul fondului a opus acestor dovezi un certificat eliberat de Primăria Sibioara în anul 1938, în care se adeverea că, la acel moment, Nicolae Tudorancea avea în proprietate întregul lot de 20 de hectare de izlaz. Dar nu cumva această adeverință a fost emisă tocmai pentru a se încheia actul de vânzare cu Paraschiva Cangea, din anul 1938? Aspectul nu a mai fost verificat și lămurit de judecător, care a găsit la dosar alte două ”dovezi” mai recente care contrazic și actul de vânzare din 1938 și registrul agricol. ”Există la dosar două notificări formulate prin intermediul avocaților Călin Dinescu și Pascu Done de către moștenitorii autorului Tudorancea Nicolae în care se menționează terenul în suprafață de 20 ha, iar în ultima dintre acestea se face referire la datele de 3 iulie 1947 și 12 iulie 1947 (filele nr. 235-236, vol.II)” – a motivat judecătorul. De altfel, spre notificările din 1947 arătase cu degetul și avocatul Hașotti, la judecarea procesului, pe 19 ianuarie 2018: ”Dacă se uită pe notificările făcute după război, toți moștenitorii lui Tudorancea îi notificau pe toți moștenitorii lui Ciuceanu, vecinii lor, să nu facă nimic fără ei pentru că constituirea are loc în 1965. Atunci, dacă Cangea Paraschiva, deși primise 5 ha de la tatăl său, nu avea dreptul, pentru ce s-a trecut în notificare?”.

Reguli gramaticale din 53, aplicate premonitoriu în 47

În realitate, notificările sunt două hârtii pe care le poate face oricine cu o mașină de scris. Nu au date de autentificare, nu au ștampile, nu emană de la o instituție a statului, nu au corespondent la Arhivele Naționale, așa cum se preciza într-o adresă a acestei instituții, care, la vremea ei, a determinat ca așa-zisele notificări să nu fie utilizate în procesul de retrocedare din 2008. Mai mult, sunt scrise cu î din i în interiorul cuvintelor, deși această regulă gramaticală nu era în uz în 1947, urmând să fie introdusă abia în 1953. Din prima notificare reiese că Elena Tudorancea, nora lui Nicolae Tudorancea, avea o fiică Maria. În registrul familiilor din Sibioara, așa cum s-a păstrat la Arhivele Naționale, pe fiică o chema Alexandrina. De asemenea, reiese că fiul ei cel mare era minor, deși potrivit registrului era major.

Artiști în falsuri: cazul Kogălniceanu

 

Hârtiile cam bizare au fost aduse de acasă de Elena Mitrofan, clienta lui Hașotti. Or bătrâna a mai produs un înscris cu aparență de fals într-un proces de retrocedare a unui teren din Mihail Kogălniceanu, proces soluționat, ce să vedeți, tot de Corina Eugenia Jianu. În retrocedarea de la Kogălniceanu, Mitrofan a depus un așa-zis act de schimb din 1949, încheiat de bunica ei din Sibioara, Maria Tudorancea, cu statul român. Documentul fusese întocmit în două exemplare, unul pentru stat, unul pentru bunică. Însă, din neatenție, Mitrofan a depus două versiuni ale înscrisului unic pe care îl păstrase acasă o jumătate de secol. Două versiuni scrise diferit, de mâini diferite. Doar grafia diferea. În rest, conținutul era același și atesta o enormitate, anume că terenul în discuție se învecina pe o latură cu proprietatea lui Barbu Teșeleanu. Investigând cazul, am găsit monumentul funerar al acestuia, pe care scria că se născuse în 1939. Or, având 10 ani la momentul când bunica Elenei Mitrofan făcea tranzacții cu regimul comunist, Teșeleanu nu putea fi proprietar de terenuri.

Apelul tardiv a îngropat procesul

Aspectele vulnerabile menționate mai sus provin în mare parte chiar din apelul pe care juriștii Prefecturii l-au redactat față de hotărârea judecătorească. Șansele ca situația să fi fost răsturnată în calea de atac erau considerabile. Dar, ghinion de neșansă, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să depună cererea de apel în termenul legal. Apelul a fost respins ca tardiv introdus. La marele fix, spre bucuria ”moștenitorilor” lui Hașotti. Tatăl fostului prefect și fratele avocatului Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Desigur, aceste legături și interese ar putea fi simple coincidențe. Însă, în mod cert, conduita lui Ioan Albu a îngropat procesul la care ne-am referit. Între timp, acesta s-a finalizat. Tribunalul Constanța a înclinat balanța în favoarea clienților lui Hașotti. Criticile referitoare la modul în care judecătorul fondului a dat eficiență unor posibile falsuri pentru a anula elemente certe care atestau dubla retrocedare nu au mai fost analizate deloc.

Supremația dreptului nu înseamnă menținerea unei fraude în ființă

În rest, instanța de apel de la Tribunal a întărit chestiunile legate de interdicția de a se critica aspectele mușamalizate în 2008. Ba chiar a citat cu larghețe din practica CEDO chestiuni referitoare la supremația dreptului. ”În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptățită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanțiale și imperative impun acest lucru (cauza Riabykh c. Rusiei).”. Instanța nu s-a mai întrebat dacă fraudarea legii, în dauna unei persoane care nici măcar nu a fost citată în proces, reprezintă un motiv substanțial și imperativ în sensul CEDO. De asemenea, nu a mai lămurit în ce măsură supremația dreptului poate justifica menținerea în ființă a unei hotărâri evident nedrepte, care încalcă legea. Hotărârea este definitivă. Amin!

De ce scade încrederea în justiție

Doar organul penal ar mai putea îndrepta situația. Până acum, mai multe parchete au mușamalizat acest caz. Redeschiderea anchetei ar putea pleca de la conduita fostului prefect. Într-un stat de drept, acest demers ar fi obligatoriu. La Constanța, însă, speranțele sunt mici, întrucât sistemul de justiție e putred. Corina Eugenia Jianu nu este singura judecătoare scoasă pe tușă pentru șpagă. În aceeași situație se află și fostul președinte al Curții de Apel, Nicolae Stanciu, acuzat la rândul său că vindea hotărâri pe șpagă. Vorba aceea, peștele de la cap se împute. Pentru el era mai important să-și mobileze pe șpagă vila de la Năvodari, decât să le facă dreptate justițiabililor. Procesul lui Stanciu înaintează cu viteza melcului, iar după toate semnele șpăgarul în robă va scăpa fără condamnare, după ce alte robe vor interpreta strâmb principiul supremației dreptului.

La nivelul justiției locale, de departe una din cele mai strâmbe din toată țara, există un curent de revoltă împotriva implementării răspunderii magistraților. Ai noștri nu vor să răspundă, vor doar să se acopere unii pe alții, prin interpretarea strâmbă a principiului supremației dreptului. Supremația dreptului nu ar trebui să confere impunitate celor care încalcă legea sub roba de magistrați. Nu este de mirare că încrederea populației în justiție scade dramatic de la un an la altul. Potrivit sondajelor oficiale, trei sferturi dintre români nu mai au încredere în justiție. În 2019, nu s-a făcut încă un sondaj oficial. Însă, o publicație centrală a realizat un astfel de sondaj în rândul cititorilor ei, acreditând un procent de neîncredere în justiție de peste 80%.

Comments

comments

Exclusiv

Vergil Chițac, un candidat procesoman pentru Constanța. Metodele murdare din dosarul Lăpușneanu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Asociația Constanța Altfel, fondată și condusă de senatorul Vergil Chițac, înceracă în disperare de cauză să tergiverseze un proces aproape pierdut. Miza este salvarea imaginii lui Vergil Chițac de luptător împotriva ”rechinilor imobiliari”.

Vergil Chițac și-a construit cu migală imaginea de personaj civic implicat în lupta cu rechinii imobiliari. Și n-a fost ușor. În 2016, era contraamiral și rector al Academiei Navale. Cu alte cuvinte, era un om dintr-un sistem. Pas cu pas, a urcat într-o ierarhie didactică și deopotrivă militară, la început luând poziția de drepți, iar la final pe aceea de a dicta pe loc repaos.  

O transformare radicală programată de consultanții Mogulului

Într-un interval foarte scurt, Chițac s-a transformat dintr-un militar scorțos într-un personaj politic și deopotrivă civic. Dar transformarea radicală nu s-a produs ca o revelație fulgerătoare pe drumul Damascului. În mod evident, la mijloc a fost o strategie de construire a unei imagini publice. După cum este de largă notorietate, aceasta a fost coordonată de niște consultanți din solda mogulului Gabriel Comănescu. Personajul civic Vergil Chițac, rezultat din această operațiune de rebranduire, a vorbit încă de la bun început despre lupta cu rechinii imobiliari, despre salvarea spațiilor verzi și despre alte preocupări care țin, în zilele noastre, loc de carismă și de experiență în treburile publice.

Contest, deci exist

După cum se știe, fostul militar convertit la civism a pierdut alegerile din 2016. Însă în 2020, Chițac revine în postura de principal contracandidat al lui Decebal Făgădău la Primăria Constanța. Și revine exact pe aceeași imagine de luptător împotriva rechinilor imobiliari. Cu ce se legitimează el? Cu procesele prin care asociația pe care o conduce a suspendat și anulat: diferite hotărâri de Consiliu Local, un regulament de parcare, un proiect pe fonduri europene pentru înființarea unui parc de miniaturi, o inițiativă a Primăriei de a închiria terenurile din zona de protecție a lacului Siutghiol. Însă cel mai presus se legitimează cu procesele stârnite împotriva dezvoltatorilor imobiliari.

Trânta cu PUZ-ul Lăpușneanu

Asociația lui Vergil Chițac a atacat tot PUZ-ul Lăpușneanu, însă în centrul litigiului s-a aflat blocul Comprest Util

Cel mai important proces are ca obiect anularea PUZ-ului Lăpușneanu. Ne referim aici la reglementările urbanistice în baza cărora s-au construit clădiri moderne la fața bulevardului, pentru a masca blocurile cu arhitectură comunistă. Cel mai emblematic imobil de acest fel este blocul construit de compania Comprest Util pe un teren cumpărat de la Primărie, încă din anul 2004, cu două milioane de euro. Constanța Altfel a pretins că acest teren cumpărat pentru construcție, cu cel mai mare preț plătit până atunci de un privat, ar trebui să fie spațiu verde.

Cununa de lauri

În 2018, asociația a obținut suspendarea provizorie a PUZ-ului până la judecarea procesului de anulare. Visul de aur al lui Chițac a fost acela ca, la capătul luptei, în preajma alegerilor locale, să câștige acest litigiu important. Ar fi fost ca o cunună de lauri așezată pe capul unui învingător. Și, totodată, ar fi fost legitimarea maximă că militarul civilizat cu ajutorul mogulului portuar nu s-a pornit la trântă cu mediul de afaceri pe baza unor noduri în papură, ca un procesoman,  ci pe reale probleme.

Planul era bun pentru scopurile sale politice. Dar nu a mers. După cum am arătat deja în mai multe articole publicate pe Ordinea.Ro, asociația lui Chițac a copiat mimetic modele de acțiune testate înainte de Asociația Salvați Bucureștiul sau de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului. Alți epigoni din toate colțurile țării au procedat la fel. Iar așa, țara s-a umplut de procese, în care activiști onești, dar și țăcăniți notorii, au cerut de-a valma dărâmări de blocuri, înghețări de proiecte, anulări de regimuri urbanistice adoptate cu ani grei înainte. O minoritate guralivă și fără nicio expertiză a ajuns în războaie juridice cu autorități publice sau cu investitori, pe baza pretenției că ar apăra un interes public general.

Un delir stopat de Înalta Curte de Casație și Justiție

La începutul anului 2020, acest delir a fost stopat de completul de RIL de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii supremi au stabilit că asociațiile de tipul Constanța Altfel s-au comportat de parcă ar fi fost învestite cu autoritate de stat, deși n-au fost învestite de nimeni și nu aveau niciun drept legal. Practic, aceste ONG-uri au uzurpat un atribut rezervat doar statului de a iniția acțiuni în contencios obiectiv, în apărarea interesului public general. În realitate, asociațiile sunt persoane de drept privat. Și din acest motiv, trebuie să se comporte ca toți privații, că nu sunt mai cu moț. Iar privații pot contesta acte administrative doar dacă suferă un prejudiciu personal sau dacă li se afectează un drept subiectiv. Din acest punct, s-au stopat șmecheriile ăstora de a pretinde că apără sănătatea poporului muncitor ca să-i hăituiască prin instanțe pe adversarii lor politici sau pe oamenii cu bani.

În fundul gol, fără calitate procesuală activă

Decizia a venit ca o palmă grea pe obrazul asociației lui Chițac. Procesul împotriva PUZ-ului Lăpușneanu era bazat pe atributul uzurpat de la stat, de a iniția acțiuni în contencios obiectiv. Dintr-o dată, asociația senatorului Chițac s-a pomenit în fundul gol, fără nicio justificare a calității procesuale active. Procesul se ducea inevitabil spre un sfârșit rușinos, apt să afecteze credibilitatea candidatului Chițac, luptătorul civil cu rechinii imobiliari.

O cacialma care frizează penalul

Soluția găsită de Constanța Altfel a fost aceea de a tergiversa procesul, ca să amâne dezastrul. Însă ONG-ul lui Chițac nu a apelat la o soluție clasică, avocățească, ci la un serial de mizerii procesuale. Așa cum am mai relatat în Ordinea.Ro, într-o primă fază, la instanța învestită să judece acest dosar s-a prezentat o avocată, pe numele ei Dumitra (Dida) Daon. Aceasta a pretins că reprezintă convențional două asociații de locatari învecinate cu blocul Comprest Util. Fiind vorba de vecini, măcar se crea aparența că ne aflăm în prezența unor persoane care ar putea invoca afectarea unor drepturi subiective sau chiar un prejudiciu concret, pe calea unor cereri de intervenție principală. Numai că, ce să vezi, în spatele celor două intervenții nu se aflau acte care să probeze că locatarii au fost cei care au decis intrarea în proces. Observând acest neajuns, juriștii Comprest Util au cerut dovezi că s-au organizat adunări generale în cadrul celor două asociații de locatari. Avocata Daon a solicitat un nou termen de judecată. Iar la împlinirea acestuia s-a prezentat senină în fața instanței, declarând că nu au mai fost găsite actele. E mai mult decât evident că nu a existat un acord al locatarilor de a intra în proces, totul fiind o cacialma care frizează sfera penală.

Sorin Daon și membrii săi… de la mansardă

Mogulul și fostul său angajat

Era încă un prilej ca procesul să ajungă la o dezlegare. Numai că avocata neangajată în fapt de locatari a scos din tolba ei o nouă cerere de intervenție principală, formulată chiar în numele soțului ei, Sorin Daon. Vorbim aici de o cerere modificată sumar, în care acest Sorin Daon arată că locuiește la etajul 10 al unui bloc învecinat cu blocul Comprest Util. În rest, argumentația a rămas la fel, Daon reclamând că i se afectează drepturile membrilor săi. Desigur, vorbim de un copy-paste ordinar, făcut la repezeală, că altfel ar fi greu de înțeles ce membri mai are Sorin Daon la el la mansardă. În acest fel, din două asociații de locatari a rămas în proces un singur privat afectat chipurile în apartamentul său de la etajul 10 de blocul cu 8 etaje din vecinătate.

Șicanarea fără temei real este mai mult decât evidentă. Iar o explicație a acestei conduite ar fi că Sorin Daon a fost angajatul mogulului Gabriel Comănescu, tipul despre care s-a spus că păpușează din umbră candidatura lui Chițac. Informația apare chiar pe contul de LinkedIn al lui Sorin Daon, acesta precizând că a lucrat la compania Grup Servicii Petroliere aparținând mogulului portuar interesat să-l pună pe Vergil la cârma Primăriei.

Soții Daon sunt membri în Constanța Altfel

Și relațiile nu se opresc aici. Astfel, am intrat în posesia unui document oficial, prin care însuși Vergil Chițac, semnând cu propria mână, confirmă că Sorin Daon și soția sa Dumitra sunt membri în Asociația Constanța Altfel.

Documentul este o dovadă că mizeriile descrise mai sus au fost comise nu doar în folosul procesual al Asociației Constanța Altfel, ci chiar de oameni înrolați în această structură condusă de Vergil Chițac. Așadar, nu vorbim de simple coincidențe, ci de o premeditare în toată regula.

Ultima zvâcnire

Trebuie să mai spunem că cererea de intervenție principală asumată de Sorin Daon și membrii săi (sic!) nu întrunește condițiile stabilite de lege, nefiind îndreptată decât formal împotriva ambelor părți litigante. Daon nu are în realitate niciun diferend cu asociația din care face parte. Ori neavând nu poate justifica o cerere principală de intervenție în proces. Pe de altă parte, fostul angajat al mogulului nu are un diferend real nici cu societatea Comprest Util, necontestând în atâția ani de zile proiectul acesteia de pe Lăpușneanu. Vorbim de o durată de aproximativ 10 ani, de când terenul a fost împrejmuit și dotat cu panou de obiectiv. În tot acest timp, au fost dezbateri și au fost adoptate PUZ-uri succesive la inițiativa autorității locale sau a altor firme. PUZ-ul actual, adoptat în 2015, înlocuiește un PUZ din 2006. Proiectul Comprest Util era prevăzut de la bun început. Și nici nu se putea altfel, pentru că această companie a plătit, amintim, două milioane de euro Primăriei, ca să construiască. Ani buni, nici Sorin Daon și nimeni altcineva nu a delirat că societatea trebuie să cultive iarbă pe terenul plătit cu bani grei. Daon nu a spun un cuvânt și nu a contestat nimic. Diferendul este jucat abia acum, ca din senin, în mod evident cu scop politic, pentru a amâna măcar un pic momentul în care senatorul se va face de rușine în mod oficial cu acțiunea sa abuzivă.

ONG-ul lui Vergil Chițac a atacat și autorizațiile de construire ale Comprest Util, cerând în plus și suspendarea lor. Până acum, Chițac și ai lui au pierdut aceste procese pe care le-am urmărit în mod special. Ultima zvâcnire se consumă în momentul de față, cu aspectele relatate mai sus.

În opinia noastră, această formă de manipulare grosieră a actului de justiție nu ar trebui să rămână nesancționată, oricât de puternic ar fi mogulul din spatele candidatului Chițac.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum încearcă primarul din Agigea să-și schimbe imaginea de corupt care a furat terenuri de la malul mării

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Șifonat rău după trimiterea în judecată pentru fapte de corupție, primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, refuză să tragă copita din politică. Maricel face eforturi disperate pentru a schimba ceva din imaginea de corupt care a furat terenuri de la malul mării ca să-și îmbogățească rubedeniile. Cum e limpede că nu mai poate câștiga un nou mandat de primar cu această problemă, inculpatul de la Agigea face eforturi de cosmetizare a propriei imagini.

Ca urmare, Maricel aleargă pe la televiziuni și site-uri de știri. Se laudă cu mărețele realizări. Dă de pământ cu adversarii. Îi acuză, într-o română stricată, că n-ar avea cunoștințe elementare de gramatică. Și sugerează cu orice ocazie că el e un tip experimentat și deștept. Vă dați seama că totul pute a ipocrizie. Tocmai primarul super-agramat din Agigea să dea lecții de gramatică adversarilor săi?

Și strategia nu se oprește aici. Primarul din Agigea și-a făcut cont de Facebook, pentru a mima transparența. Această încercare târzie și disperată a fost gândită cu scopul de a păcăli publicul că primarul din Agigea se află în dialog cu cetățenii. În realitate, chiar publicația noastră a prezentat mai multe situații, în care diverși cetățeni spun că au fost alungați din Primărie, la ordinul lui Maricel. Ei bine, primarul care de regulă nu se cobora la nivelul de a discuta cu localnicii pozează acum într-un tip abordabil și transparent.

Și tot pe contul lui de Facebook, inculpatul de la Agigea se promovează în diferite filmulețe, ba pupând mâinile unor venerabile doamne (ca să arate că ar avea respect), ba împărțind măști anti-COVID (ca să arate cât de mult îi pasă de sănătatea populației), ba prezentând echipamentele din magazia unui pescar (ca să arate cât de mult îi pasă de mediul de afaceri), ba purtând un costum popular, cu tricolorul alături (ca să arate că este un iubitor de neam și țară). 

Pe acest fond, zilele trecute primarul din Agigea a apărut într-un nou filmuleț, alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. Primarul și președintele sunt colegi de partid. Cei doi sunt deopotrivă interesați să obțină voturile agigenilor. De principiu, cei care îl votează pe Maricel la Primărie îl votează și pe Horia Țuțuianu la președinția Consiliului Județean. Dacă primarul PSD-ist din Agigea nu reușește să recâștige încrederea electoratului, acest fapt ar avea consecințe negative și asupra candidatului PSD la Consiliul Județean, Horia Țuțuianu. Probabil că din acest motiv, Consiliul Județean Constanța cofinanțează un proiect de asfaltare a unei străzi din Agigea. Vorbim aici de strada Alexandru Vlahuță, care are o lungime de 890 de metri.  Atât s-a putut: 890 de metri de asfalt. Investiția – minoră prin dimensiune – a fost prezentată în filmuleț ca o măreață realizare. Totodată, Horia Țuțuianu l-a periat bine de tot pe colegul său de partid, contribuind la operațiunea de cosmetizare a imaginii lui Maricel.

„Continuăm să depunem toate eforturile pentru ca județul Constanța să beneficieze de o infrastructură rutieră la cele mai înalte standarde! Astăzi, am efectuat o vizită de lucru în localitatea Agigea, unde, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, o nouă stradă este construită de la zero. Lucrările decurg conform graficului, iar în momentul de față se lucrează intens la executarea terasamentului. Valoarea proiectului se ridică la suma de 560.000 lei, iar lungimea noii străzi, cu numele Alexandru Vlahuță, va fi de 890 de metri. În localitățile județului nostru se lucrează intens și atât eu, cât și colegii mei din cadrul Consiliului Județean Constanța continuăm să facem tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea permanentă a județului și a infrastructurii acestuia. Îl felicit pe domnul primar Cîrjaliu Cristian-Maricel care s-a preocupat în permanență de îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Agigea.“, a scris Țuțuianu pe Facebook, în prezentarea filmulețului.

Ca să mai pupe un mandat, primarul din Agigea are nevoie disperată să fie perceput drept gospodar, făcător de drumuri asfaltate, patriot, respectuos cu bătrânii, transparent și grijuliu. După cum spuneam, totul este o tentativă, ipocrită și neconvingătoare, de cosmetizare a imaginii. Amintim că procurorii DNA îl acuză pe Maricel de la Agigea că a furat terenuri de pe malul mării, prin simplă inventariere, cu scopul de a le vinde mai departe, la un preț subevaluat, către finul fratelui său. Banii au fost plătiți în mod real de fratele primarului, Bogdan Cîrjaliu. Finul acestuia din urmă figurează în continuare ca asociat al firmei, deși nu obține niciun beneficiu personal, așa cum reiese din declarațiile de avere ale soției sale, care lucrează la Primăria Agigea. De câțiva ani, în firmă figurează ca asociat și ginerele lui Cristian Maricel Cîrjaliu. Acesta a cumpărat cu 100 de lei un procent de 10% din afacerea care rulează peste un milion și jumătate de euro pe an. Totul e putred. Însă Maricel este judecat în libertate și se bucură de prezumția de nevinovăție. 

Foto deschidere: captură Facebook. 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum și-a bătut joc Zanfir Iorguș de Paul Foleanu și Nicu Moroianu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Ceea ce era previzibil pentru oricine cunoaște puțină politică locală s-a întâmplat. Nicu Moroianu, candidatul alianței închegate de PSD, ALDE, PNȚCD și ”instituția” Zanfir Iorguș în vederea câștigării mandatului de primar al Municipiului Mangalia, tocmai a anunțat că ascultă vocea poporului și se retrage din competiție. Noul candidat al opoziției va fi eternul candidat Zanfir Iorguș, un om care nu a ratat nicio competiție electorală locală din 1996 încoace. După toate indiciile, la Mangalia se repetă scenariul din 2016, așa cum vom explica mai jos.

Primarul traseist Zanfir Iorguș

Până atunci, trebuie să trecem în revistă câteva elemente de parcurs ale ”instituției” Zanfir Iorguș. Acesta a fost primar al Mangaliei în perioada 1996 – 2008, din partea PNȚCD, PSD și PDL. Ahtiat după putere, Iorguș a sărit din barcă în barcă, reușind astfel să ducă la bun sfârșit trei mandate de primar, cu multe scandaluri de corupție. Problemele de această natură au fost multe, însă în cele ce urmează ne vom referi doar la cazul cel mai emblematic.

În anul 2000, pe finalul guvernării țărăniste, Primăria Mangalia, condusă de țărănistul Iorguș, a primit un cadou nesperat. Ne referim aici la modalitatea, total ilegală, prin care pădurea Comorova a fost trecută întâi în administrarea Municipiului Mangalia, cu titlul de parc municipal, iar mai apoi în proprietate deplină, cu titlul de teren cu vegetație forestieră. În realitate, acolo era o pădure plantată la 1890 de statul român. Nici vorbă de parc municipal sau de lăstăriș. Vorbim de 519 hectare de pământ, în mare parte ocupate de pădure. Însă în această suprafață se aflau și terenuri despădurite incluse în circuitul agricol.

În conivență cu actualii pușcăriași Săvulescu și Giurgiucanu

La doi ani distanță, comisia locală de fond funciar din Primăria Mangalia a început să retrocedeze zonele despădurite din terenul primit de la stat. Hălci importante din acest trup de moșie au ajuns la Viorel Pană și Maria Măriuță, prin efectul Dispoziției 277/17.12.2002 a primarului Zanfir Iorguș. Beneficiarii erau de fațadă. În spatele lor se aflau de fapt Dragoș Săvulescu, nepotul Mariei Măriuță, și Georgică Giurgiucanu, cumnatul lui Viorel Pană. Săvulescu a fost acționar la clubul de fotbal Dinamo București, iar Giurgiucanu este nepotul lui Emanuel Valeriu, un tip cu apucături securistice care a condus propaganda de la TVR pe vremea lui Ion Iliescu.

Atât Săvulescu, cât și Giurgiucanu sunt actualmente pușcăriași de drept comun, fiind condamnați în celebrul dosar al retrocedărilor de la Constanța, alături de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și o puzderie de funcționari, notari publici și beneficiari ai fraudei colosale care a ușurat Constanța de un milion de metri pătrați de teren. Procurorii DNA au dovedit că Săvulescu și Giurgiucanu și-au însușit fraudulos drepturile de moștenire ale familiei Movilă, obținând un mandat de la ultima descendentă a boierilor interbelici, în timp ce aceasta se afla pe patul de moarte. Retrocedarea pe care au făcut-o la Mangalia, în complicitate cu Zanfir Iorguș, se referă tot la averea familiei Movilă.

Traseul prin care Iorguș a devenit proprietar la Comorova

Alte hectare despădurite din vechea pădure Comorova au fost retrocedate de Zanfir Iorguș către persoana fizică Virginia Gheorghiu. Pe același patent infracțional care s-a aplicat și la Constanța, de Radu Mazăre și ai lui, Virginia Gheorghiu a vândut o parte din terenul retrocedat de la primăria lui Iorguș, chiar către familia lui Iorguș. În acest fel, fostul primar, cu părinții săi din Barcea de Galați și cu un unchi de la București au devenit proprietari de terenuri agricole în zona pădurii Comorova.

După toate aceste manopere administrative și imobiliare, primarul Iorguș a inițiat un PUZ criminal, prin care pădurea, dar și terenurile din marginea ei, care erau deja pe persoană fizică, au fost introduse în intravilan, pentru dezvoltarea turistică. Din 2005, un grup de jurnaliști, o asociație ecologistă și doi consilieri locali au început să se împotrivească proiectului de defrișare a pădurii. Scandalul a fost atât de mare, încât Iorguș, supranumit în epocă ”Soarele Mangaliei”, a dat înapoi. La alegerile din 2008, situația de la Comorova i-a cauzat apusul.

Rocada naș-fin

Scaunul de primar a fost câștigat atunci de Claudiu Tusac, un tip căruia Iorguș i-a botezat un copil. Cu alte cuvinte, cumătrul lui Iorguș a devenit primar și a condus orașul. Și nu l-a condus oricum, ci cu mână de fier. În aceeași toamnă, fostul primar a fost ales deputat.

Profitând de excesele lui Tusac, Iorguș s-a erijat în liderul opoziției din oraș. Pe acest val, în anul 2012, a candidat din nou la Primăriei. Într-o primă fază, a și câștigat alegerile locale, însă la repetiție le-a pierdut în favoarea actualului primar, Cristian Radu.

Rocada cu Foleanu

După alți patru ani, Iorguș a revenit în spațiul public și tot ca lider al opoziției, dirijând lupta politică împotriva primarului PNL. Ne referim aici la o opoziție formată din PSD și ALDE. Într-o primă fază a jocului, Iorguș a declarat că îl susține pe avocatul Paul Foleanu să candideze la Primărie din partea PSD. Însă, în ultima clipă, Foleanu a dispărut din peisaj, pe fondul unor probleme în partid. În acel context, Zanfir Iorguș s-a înscris candidat independent, netezind drumul spre o nouă victorie lui Cristian Radu.

Rocada Iorguș-Foleanu l-a băgat pe acesta din urmă într-un con de umbră. Urmându-l pe mentorul său, cunoscutul avocat a virat de la dreapta la stânga, apoi a evoluat neconvingător în sceneta candidaturii anunțate din partea marelui partid socialist. Vorbim de o situație nemeritată, în contextul în care Foleanu era o voce importantă în Mangalia, dar mai ales o voce de dreapta. De dragul unui plan al lui Iorguș, Foleanu și-a vândut identitatea ideologică, eșuând lamentabil ca pion secundar în partidul care a livrat țării cele mai sonore cazuri de impostură intelectuală, de corupție și nepotism.

Ultima rocadă

După cum spuneam, istoria se repetă în 2020. De data aceasta vorbim de o rocadă Zanfir Iorguș – Nicu Moroianu. Și Moroianu este de fel un personaj de dreapta. Fost țărănist, dedicat moderației, ideilor creștin-democrate, antreprenoriatului curajos și luptei pentru domnia legii, Moroianu s-a lăsat târât în siajul tenebros al lui Zanfir Iorguș. La îndemnul acestuia, cel mai cunoscut om de turism al Mangaliei a făcut pasul spre PSD, la fel ca Paul Foleanu, în urmă cu 4 ani. Și tot ca Foleanu a eșuat în această rocadă strâmbă, injustă, necuvenită.

Și, până la urmă, din fața cui s-a dat la o parte Nicu Moroianu? Din fața unui tip cu un trecut atât de urât? Din fața unui tip fără busolă ideologică? Din fața unui tip fără o urmă de fibră morală? Din fața unui tip care a scăpat cu greu dintr-un dosar penal, abia în calea de atac?

După cum spuneam, Paul Foleanu, în 2016, și Nicu Moroianu, în 2020, nu meritau să ajungă bătaia de joc a lui Zanfir Iorguș.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: