Conecteaza-te cu noi

Actual

Nivelul de zgomot produs de agenții economici constănțeni, mult mai mare decât cel admis

Published

on

În perioada 20.07.2018- 03.09.2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza de competență în scopul verificării operatorilor economici care tulbură ordinea publică prin zgomote ce depășesc nivelul admis.

În perioada menționată au fost efectuate 587 de verificări în diverse locații din Stațiunea Mamaia, Plaja 3 Papuci, Modern, Tataia cât și alte zone de interes din municipiul Constanța.
În acest sens au fost efectuate un număr de 51 de măsurători sonomotrice.
Dintre acestea s-a constatat că în:
• 30 dintre măsurători s-a depășit nivelul de zgomot admis, fapt pentru care au fost întocmite 27 de procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, iar alte 3 cazuri sunt în curs de soluționare.
• 21 de măsurători nu s-a depășit nivelul maxim admis;

Pe lângă acestea au fost aplicate 5 amenzi contravenționale fără o măsurătoare sonometrică prealabilă, în locații unde agenții constatatori au considerat că era evidentă depășirea nivelului de zgomot admis.
La nivel general au fost aplicate 33 de amenzi contravenționale în valoare totală de 37.400 lei după cum urmează:
-28 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
-1 sancțiune conform prevederilor Legii 60/1990 prvind organizarea și desfășurarea adunărilor publice .
-4 sancțiuni conform prevederilor O.U.G nr.195/2005 privind protecția mediului
În afara sancțiunilor contravenționale principale aplicate, pentru un număr de 6 operatori economici a fost dispusă și sancțiunea complementară de suspendare a activității comerciale pe o perioadă de 30 de zile.
Reprezentanților legali ai unităților de alimentație publică la limita cărora au fost efectuate măsurători sonometrice, li s-a adus la cunoștintă pe bază de proces verbal concluziile și recomandările organelor de control.
Conform STAS limitele maxime sunt următoarele:
• La limita spațiului comercial 65 dB;
• La limita clădirii rezidențiale 45 dB;
• În interiorul clădirii rezidențiale 30 dB
Ca măsură preventivă, recomandăm agenților economici să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la desfășurarea activităților comerciale și să nu producă disconfort locuitorilor din vecinătate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions