Conecteaza-te cu noi

Politica

Noi promisiuni pentru finalizarea proiectului privind alimentarea la rețeaua de gaze a localităților din județul Constanța

Published

on

Vineri, 24.08.2018, în sala ovală a Prefecturii Constanța a fost organizată o conferință de presă care a avut ca temă extinderea rețelelor de alimentare cu gaze naturale in localitățile de pe litoralul Mării Negre.

La conferința de presă au participat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, prefectul județului Constanța, Dunitru Jeacă, senatorul Nicolae Moga, precum și primarii localităților Pecineaga, Techirghiol, Eforie, Tuzla, 23 August si Limanu.

Senatorul Nicolae Moga a prezentat investițiile necesare pentru alimentarea cu gaze naturale a localităților din județul Constanța, informând că s-au realizat măsuri importante pentru alimentarea cu gaze a localităților din sudul județului Constanța.

Conform documentelor, în anul 2006 s-a elaborat Proiectul Tehnic nr. 362.1/2006 “Conductă de transport gaze naturale Negru Vodă – Techirghiol, Etapa I, Negru Vodă – Pecineaga”. Acest obiectiv a fost realizat și pus în funcțiune în anul 2009.

Advertisement

Din acest tronson de conductă se asigură alimentarea cu gaze a orașelor Negru Vodă și Mangalia. Prin extinderea sistemului de sistribuție, din SRM Mangalia se asigură alimentarea cu gaze a stațiunilor Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp și Costinești. De asemenea, SNTGN Transgaz SA a încheiat contractul de lucrări nr. 195/02.05.2017 cu SC Petroconst SA Constanța, pentru realizarea întregului obiectiv. În același context, reprezentanții Transgaz au anunțat că în data de 18.09.2017 a fost emis ordinul de începere pentru execuția lucrărilor și a fost predat amplasamentul aferent traseului în lungime de 21 km.

Lucrările de execuție sunt în faza de recepție urmând a fi pusă în funcțiune până la sfârșitul lunii septembrie.

Realizarea acestui tronson de conductă creează posibilitatea alimentării cu gaze a localităților Techirghiol, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, 23 August (Moșneni și Dulcești). Pentru racordarea la SNT este necesar ca aceste localități, alături de Consiliul Județean Constanța, să demareze procedura de înființare a ADI.

Conform Ordinului 82/2017, după concesionarea sistemelor de distribuție, se va solicita la Transgaz racordarea la SNT.

Dincolo de aceste date tehnice, senatorul Moga, cel care a următit acest proiect în detaliu, a declarat scurt:

Advertisement

“Comunele din nordul și sudul județului Constanța vor fi alimentate la rețeaua de gaze. Spre exemplu, luna viitoare se va face alimentarea cu gaze a satului Poiana, localitate ce aparține din punct de vedere administrativ de orașul Ovidiu.”

 

La rândul său, Marius Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța, a ținut să precizeze că nu se cunoaște o dată exactă pentru momentul racordării localităților la rețeaua de gaze, însă “cu cât se fac mai repede conductele, cu atât alimentarea se va face mai repede”.

600 de gospodării din comuna 23 August au fost deja branșate la rețeaua de gaze

Prezent la conferința de presă, Mugur Mitrana, primarul comunei 23 August, a anunțat că 65 % dintre gospodării au fost deja branșate și până la 82% dintre ele sunt în curs de branșare.

“În prezent, avem 600 de gospodării deja branșate. Din păcate, cred că tot mai puține firme se vor înscrie la licitație pentru aceste lucrări. Acum, costurile sunt mici, dar lucrurile se vor schimba și nu știu cum va fi. De partea cealaltă, oamenii sunt mulțumiți. În primul rând, își pot face proiecte pentru sere și, din ce calcule avem, pe timp de vară, o familie plătește factura la gaz în jur de 35 de lei. În ceea ce privește costurile racordării, acum vorbim de valori cuprinse între 1.400 de lei și 17.00 de lei. După schimbarea legislației, adică peste aproximativ două luni vor plăti în jur de 4.200 de lei”, a declarat primarul Mugur Mitrana.

Și în celelalte localități din sudul județului proiectul privind alimentarea la rețeaua de gaze este în linie dreaptă, primarii exprimându-și speranța că vor finaliza proiectul cât mai repede.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions