Conecteaza-te cu noi

Actual

Pachetele turistice plătite de turiști si neexecutate de agenții vor fi rambursate 100%

Published

on

Ordonanţa de transpunere a Directivei 2302/2015 privind garantarea pachetelor turistice, proiect legislativ adoptat joi de Executiv, va permite rambursarea integrală a pachetelor plătite de turişti şi neexecutate de agenţiile de turism, dar şi repatrierea de urgenţă a turiştilor rămaşi în afara ţării din cauza insolvenţei agenţiei, a anunţat, joi, Ministerul Turismului (MT), citat de AGERPRES.

”Am reuşit astăzi ceea ce nimeni nu a avut curaj să facă până acum. Deşi stăm cu sabia deasupra capului încă din 2014, odată cu prima directivă care ne obliga să intensificăm măsurile de protecţie pentru turişti, niciun ministru nu a îndrăznit să implementeze rambursarea 100% a pachetelor plătite de turişti şi neexecutate de agenţiile de turism cu probleme. Mesajul este clar: Nu mai permitem ca turiştii români să fie furaţi! Până acum, agenţiile de turism puteau vinde pachete turistice de ordinul milioanelor de euro, iar în cazul în care se ajungea la insolvenţă, păgubiţii erau trimişi la poliţa de asigurare care, conform legislaţiei de acum, este de 50 de mii de dolari. Cu alte cuvinte, românii înşelaţi nu erau despăgubiţi, rămâneau şi fără bani, şi fără vacanţă. Doar aşa putem evita să mai ajungem în situaţii precum cea de la Omnia, unde patronul a folosit în alt scop banii oamenilor, iar turiştii nu şi-au recuperat nici astăzi pagubele suferite”, a declarat Ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, agentul economic poate să-şi aleagă forma de garantare, fie că este asigurare, scrisoare de garanţie bancară sau fond mutual, soluţii care pot fi cumulate sau pot fi folosite individual. Important este ca pachetul să fie asigurat.

”Odată cu implementarea ordonanţei, ministerul a introdus noi măsuri de protecţie pentru turişti. În primul rând, este asigurată rambursarea integrală a pachetelor turistice în cazul insolvenţei agenţiilor de turism. În plus, noul proiect legislativ prevede repatrierea de urgenţă a turiştilor rămaşi în afara ţării din cauza insolvenţei agenţiei”, se arată în comunicat.

Advertisement

Totodată, ca măsură suplimentară de protecţie pentru turişti, ministerul a modificat şi condiţiile de licenţiere pentru agenţiile de turism. Astfel, operatorii economici titulari ai licenţelor de turism pentru activitatea de organizare sunt obligaţi să aibă un capital social de cel puţin 25.000 de lei. În prezent, pentru licenţierea operatorilor economici este necesar un capital de 200 de lei.

În plus, ministerul atrage atenţia asupra faptului că în momentul în care sunt cumulate două servicii, de exemplu cazare şi transport, atunci turistul achiziţionează un pachet turistic ce trebuie obligatoriu asigurat de către agenţia organizatoare.

”Există şi posibilitatea ca agenţia să vândă aceluiaşi turist cazare, iar a doua zi să îi ofere şi serviciu de transport. Dacă între cele două operaţiuni trec mai mult de 24 de ore, atunci turistul nu va avea parte de un pachet turistic în sensul ordonanţei de transpunere a directivei şi, implicit, agenţia nu va fi obligată să îl asigure. În această situaţie, turistul nu va beneficia de asigurarea pachetului şi, implicit, nici de repatriere şi rambursarea serviciilor în caz de insolvenţă a agenţiei. Pentru a evita astfel de situaţii, turistul trebuie să se asigure că achiziţionează un pachet turistic şi să nu accepte eventuale promoţii care oferă separat servicii care nu este obligatoriu să fie asigurate de către operatorii economici”, se subliniază în comunicatul MT.

România risca o procedură de infringement din partea Comisiei Europene din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene care garanta pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice.

La începutul lunii iulie, ministrul Turismului, Bogdan Trif, declara într-un interviu acordat AGERPRES că “avem deja trei societăţi care anul acesta au furat banii românilor, şi nu mi-e ruşine să folosesc termenul acesta, şi au intrat în insolvenţă”. Aceste societăţi sunt: Terra Tourism, Jade Turism şi Euphoric Travel.

Advertisement

Anul trecut, cazul Omnia Turism a adus în prim plan problemele legate de lipsa garantării pachetelor turistice pentru românii care achiziţionează vacanţe prin agenţiile de turism din România. Astfel, după decesul patronului Omnia Turism, în data de 15 octombrie 2017, un număr de 244 de turişti se aflau în vacanţe din străinătate prin respectivul tur-operator.

O analiză recentă realizată de KeysFin arăta că un număr de 408 agenţii de turism şi turoperatori şi-au închis porţile în 2016 şi 2017, iar cazul firmei Terra Tourism este un prim semnal de alarmă în anul 2018.

”Cele mai multe companii care şi-au închis porţile prezentau o vulnerabilitate financiară ridicată. În cele mai multe cazuri, planurile de business nu au ţinut cont de realităţile pieţei, de dinamică încasărilor şi obligaţiile de plată. Astfel că, supraestimându-şi business-ul, mulţi au intrat în blocaj financiar”, au explicat analiştii de la KeysFin.

La nivel de ansamblu, analiza arăta că turismul românesc este pe un trend pozitiv, profitabilitatea sectorului fiind estimată să ajungă în acest an la peste 200 milioane de lei, un nivel dublu faţă de acum şapte ani.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions