Deputatul de Constanța al USR Stelian Ion susține că votul prin care reprezentanții PNL și USR au pierdut două funcții de secretar în Biroul permanent al...
Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene a semnat contractul de finanțare pentru Spitalul „Mama și Copilul”, acceptând astfel preluarea investiției, a anunțat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin...
În această seară, 1 septembrie, la ora 20.28 a fost activat Planul Roșu de Intervenție în stațiunea Saturn, după ce 30 de turiști cazați într-un hotel...
Proiectul prin care 400 de camere video cu radar urmează să fie instalate pe drumurile din România a ajuns în etapa ofertelor. O singură asociere de companii s-a înscris în procedura...
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni. Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează...
Primul sezon NIBIRU se apropie de final, lăsând în urmă o vară care a schimbat regulile entertainment-ului de pe litoralul românesc și care a adus 2.6...
Bărbatul care a comis un accident rutier pe o trecere de pietoni din Năvodari și apoi a părăsit locul faptei a fost reținut de anchetatori. Este...
De astăzi avem oficial noua majoritate în Parlament: PSD, AUR, SOS și celelalte partide extremiste și-au dat mâna pentru a-și împărți funcțiile de conducere din Legislativ,...
Sucursala Regională CF Constanța continuă acțiunile de informare și conștientizare privind respectarea regulilor de siguranță în zona infrastructurii feroviare, în cadrul companiilor derulate de CFR SA....
Clubul Sportiv Municipal Constanța prezintă bilanțul medaliilor obținute de sportivii clubului. A doua parte a lunii august a fost dominată de secția de ciclism, care s-a...
Năvodariul devine, de la an la an, un oraș tot mai verde. Administrația locală continuă programul de amenajare și modernizare a spațiilor verzi, iar noi suprafețe...
Astăzi, 1 septembrie, la Castrul Roman din Ovidiu, a avut loc conferința de presă dedicată celei de-a cincea ediții a Programului Internațional de Scenografie (ipsresidency.com). Evenimentul...
Primăria Constanța prezintă bilanțul principalelor investiții realizate, finalizate sau aflate în derulare cu finanțare europeană și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală...
De la 1 septembrie 2026, toate cele trei zone de colectare din județul Constanța funcționează în cadrul unui sistem unitar de gestionare a deșeurilor. 57 de...