Conecteaza-te cu noi

Actual

Pescadorul turcesc a scăpat de urmăritori! În urmă cu puţină vreme a ieşit din Zona Economică Exclusivă a României

Published

on

Nava Poliţiei de Frontieră a continuat urmărirea ambarcațiunii suspecte, identificată azi dimineață, cu ajutorul sistemului SCOMAR, la aproximativ 50 mile marine Est faţă de Constanţa, până ce aceasta a ieșit din Zona Economică Exclusivă a României.

Pe timpul manevrelor de urmărire, polițiștii de frontieră au folosit toate mijloacele legale de stabilire a legăturii cu pescadorul turcesc: luminoase, acustice şi semnale radio, urmate de somaţii conform legii, inclusiv utilizarea armamentului din dotare, însă membrii echipajului nu s-au supus somaţiilor polițiștilor de frontieră, continuându-și deplasarea în viteză.

Din cauza manevrelor bruște de schimbare a cursului de deplasare a pescadorului, nu s-au putut efectua, în siguranță, procedurile de abordaj.

De asemenea, ca urmare a faptului că membrii echipajului se poziționau în dreptul motoarelor, a fost imposibilă deschiderea focului în plin asupra sistemului de propulsie al navei, fără a pune în pericol viețile omenești.

Advertisement

În jurul orei 14:00, pescadorul a ieșit din Zona Economică Exclusivă a României.

In conformitate cu prevederile Memorandumului Forumului de Cooperare la Marea Neagră, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au informat autorităţile de frontieră din R. Bulgaria şi R. Turcia, privind identificarea navei suspecte și luarea măsurilor legale.

Nava MAI 1104 își continuă misiunea de supraveghere şi patrulare în zona de competență a Gărzii de Coastă.

Pescador turcesc oprit cu focuri de armă de Garda de Coastă

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions