Conecteaza-te cu noi

Politica

Peștera. Investiție de peste un milion de lei într-o grădiniță nouă

Published

on

Marius Liviu Petre, primarul comunei constănțene Peștera, a semnat, miercuri, 25 iulie a.c., documentele aferente proiectului “Construire grădiniță cu program în sat Peștera, comuna Peștera, județul Constanța”.

Conform documentelor, valoarea totală a proiectului este de peste 1,4 milioane lei și va fi implementat, în cea mai mare parte, cu fonduri de la Ministerul Educației. Contribuția administrației locale este de 315.800,03 lei.

“Am semnat astazi, la sediul Inspectoratului școlar județean Constanța, avizul educațional în vederea realizării proiectului “Construire grădiniță cu program normal în sat Peștera, comuna Peștera, județul Constanța”. Având o valoare totală de 1.484.086,48 lei, obiectivul de investiții va fi finanțat în cea mai mare parte de către Ministerul Educației Naționale, contribuția bugetului local fiind de 315.800,03 lei. Astfel, în cel mai scurt timp, și preșcolarii din Peștera vor putea beneficia de cele mai înalte standarde în desfășurarea actului educațional”, transmite primarul Marius Liviu Petre.

De asemenea, conform declarațiilor primarului Petre, proiectul face parte din Programul Reforma Educației Timpurii în România, derulat de Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din cadrul Ministerului Educației Naționale.

“În județul Constanța au fost aprobate construcția a două grădinițe, una dintre ele aflându-se în localitatea Peștera. Suprafața terenului pe care se va desfășura construcția este de 1502 mp, iar suprafața desfășurată a grădiniței, in regim parter, este de 286,65 mp. În localitatea noastră, noua construcție în care va funcționa Grădinița cu program normal va avea două săli de grupă, vestiar copii, spațiu multifuncțional, grupuri sanitare pentru fiecare grupă, cancelarie, vestiar personal, spatii de depozitare, spațiu pentru lapte și corn, centrală termină. Bineînțeles, locul de joacă și terenul de sport reprezintă parte a proiectului”, a explicat primarul Marius Petre pentru “Ordinea.ro”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions