Conecteaza-te cu noi

Administratie

PNL își impune omul la RAEDPP. Stere Hira, numit director general

Published

on

Liberalii constănțeni își impun omul Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța. Administratorii RAEDPP s-au reunit astăzi în ședință și au decis înlocuirea lui Florin Gheorghe din postul de director general cu Stere Hira, fost consilier local din partea PNL. Hira îl înlocuiește pe social-democratul Florin Gheorghe. De asemenea, au fost demiși toți cei șase directori din cadrul Regiei.

„În cadrul ședinței de astăzi, am fost mandatat de catre Consiliul de Administratie al RAEDPP sa preiau conducerea interimară a acestei regii. Obiectivul imediat va fi să eficientizam activitatea printr-un management performant.
Dezideratul meu este ca RAEDPP, deși din sfera publică, sa urmărească, asemenea unei societăți private, maximizarea profitului. Sunt convins ca acest lucru se va întampla relativ repede prin implementarea câtorva măsuri decente cum ar fi reevaluarea costurilor fixe,chiriilor,contractelor de asociere sau analiza nivelului fondului de salarii. Am încredere ca experiența mea din domeniul privat va fi utilă in conducerea regiei din municipiul Constanta.“, a declarat Stere Hira.

Amintim că liberalul Stere Hira a anunțat că renunță la mandatul de consilier local pentru a se dedica activității de la RAEDPP Constanța.

„Anul nou vine cu o noua provocare pentru mine. Azi am participat în calitate de membru, la prima ședință de CA al RAEDPP, una dintre regiile Primăriei Municipiului Constanța. Din nefericire, această poziție este incompatibilă cu cea de ales local, motiv pentru care am ales să renunț la mandatul de consilier local municipal. Pentru mine, a fost un privilegiu sa fiu girat cu încredere din partea dumneavoastră, a constănțenilor. Pe parcursul celor 2 luni și jumătate de mandat, am avut onoarea de a conduce ședințele în calitate de președinte si am reușit sa inițiez proiectul “Solidaritate” , proiect aprobat prin votul colegilor mei consilieri. Vreau să vă asigur ca nu abandonez obiectivele enunțate în campania electorală, dimpotrivă, mă alătur executivului si încerc sa îmi pun toată priceperea în slujba comunității. Consider că impactul activității mele va fi mai mare prin urmărirea misiunii de a eficientiza activitatea RAEDPP Constanta.“, a scris Stere Hira pe Facebook.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions