Advertisement
Administratie

Președintele CJC, Florin Mitroi, avertisment: „Nimeni, NICIODATĂ, să nu dea curs unei solicitări care eludează legea, sub pretextul că aceasta ar veni din partea mea”

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi a transmis un mesaj ferm către cetățeni pentru a denunța tentativele de fraudă care implică folosirea abuzivă a numelui său.

Iată mesajul lui Florin Mitroi:

„Pe această cale doresc să aduc la cunoștință cetățenilor, cu  sprijinul instituțiilor media,  următoarele  informații pe care le consider de interes public.

De când am fost ales  președinte al Consiliului Județean Constanța, am fost contactat de  persoane cu funcții  de decizie  din  instituții publice / societăți comerciale /companii naționale,  prin care  mi s-a adus la cunoștință că li s-au solicitat, prin diverse forme (e-mail, telefonic, verbal), în numele meu, diferite servicii sau sume de bani.

 Fată de cele prezentate, am rugămintea ca nimeni, NICIODATĂ, să nu dea curs unei solicitări care eludează legea, sub pretextul că aceasta ar veni din partea mea. Eu nu fac astfel de solicitări, iar dacă  personal doresc informații sau ajutor în rezolvarea problemelor cetățenilor din județ, solicit pe  cale oficială,  prin intermediul instituției pe care o reprezint.

În speranța că veți decide să dați curs solicitării mele de a populariza aceste informații, vă mulțumesc anticipat.

PREȘEDINTE CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA

FLORIN MITROI“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Intervenție RAJA în zona Coiciu din municipiul Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite în căminul tehnic  de la intersecția străzilor Dionisie cel Mic… Read More

2 ore ago

Misiune surprinzătoare pentru pompierii tulceni. După un apel la 112 au salvat un buhai de baltă, o pasăre protejată

Astăzi, 3 februarie, pompierii ISU Delta Tulcea au avut o misiune surprinzătoare. După un apel… Read More

2 ore ago

Polițiștii din Băneasa au salvat viața unui bărbat din Almălău, județul Constanța

Astăzi, 3 februarie, polițiștii din Băneasa au salvat viața unui bărbat din localitatea Almălău, comuna… Read More

4 ore ago

Lucrările de modernizare și extindere a Spitalului Municipal de Boli Infecțioase Constanța intră într-o nouă etapă

Lucrările de modernizare și extindere a Spitalului Municipal de Boli Infecțioase Constanța intră într-o nouă… Read More

6 ore ago

UDMR cere corectarea taxelor locale. Cerințele lui Kelemen Hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți că va solicita Guvernului să revină asupra majorărilor… Read More

6 ore ago

România introduce un sistem complet de raportare fiscală pentru criptoactive. Vezi ce spune senatorul Negoi

Senatorul de Constanța din partea USR, Remus Negoi, spune că a votat în Senat legea… Read More

7 ore ago