Conecteaza-te cu noi

Actual

RAJA va investi peste 70 de milioane de euro în municipiul Constanța. Ce spune Stroe despre pericolul lipsei de apă din județ

Published

on

Felix Stroe, directorul general al SC RAJA SA, a vorbit, miercuri, despre investițiile pe care compania de apă le are în derulare în această perioadă.

Astfel, Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în acordul de parteneriat 2014 -2020,  reprezentând o continuare a Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013  (POS Mediu) și adresându-se cu preponderență dezvoltării localităților rurale și urbane cu populație de peste 2.000 de locuitori și este una dintre cele mai mari investiții ale SC RAJA SA.

Stroe a anunțat că pentru această etapă, RAJA S.A. este pregătită cu proiecte care au în vedere extinderea și modernizarea rețelelor de apă și de canalizare, construirea și modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile și a stațiilor de epurare,  precum și creșterea calității serviciilor publice de apă și canalizare,  RAJA S.A. urmând a derula investiții în 92 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău, după cum urmează:

  1. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014 – 2020

Acest Proiect al cărui contract de  finanțare urmează să fie semnat în cursul lunii mai a anului curent, prevede investiții pe raza a 52 Unități Administrativ Teritoriale, respectiv  91 de localități  din 6 județe (Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov). Valoarea totală estimată  a investițiilor este de 499.443.061 Euro fără TVA, respectiv 594.337.243 TVA inclus, fiind concretizate în:

  1. Sistemul de alimentare cu apă:
  • Extindere și reabilitare rețea de apă: aproximativ 728 km
  • Construcție și reabilitare stații de tratare a apei: 48 buc.
  • Construcție și reabilitare stații de pompare a apei: 46 buc.
  1. Sistemul de canalizare:
  • Extindere și reabilitare rețea de canalizare: aproximativ 577 km
  • Construcție și reabilitare stații de pompare apă uzată: 138 buc.
  • Construcție și reabilitare stații de epurare apă uzată: 6 buc.
  • Construcție instalație de valorificare nămol: 1 buc.

Una dintre cele mai importante investiții din cadrul Proiectului este reprezentată de Sistemul Regional Constanța,  respectiv  realizarea a 145 km de conducta aducțiune, de la Medgidia până la Limanu. Investiția în valoare estimată de peste 60 milioane euro fara T.V.A. conduce  la imbunătățirea calității apei potabile din centrul și sudul județului Constanța.

La acest capitol, Felix Stroe a anunțat că duce “lupte” cu administrația din Medgidia pentru obținerea unor avize importante pentru investiție.

Advertisement

“Noi am făcut adrese de informare a cetățenilor, de informare a consilierilor, inclusiv la riscul la care se expun. Vedeți dvs., nu putem să spunem că nu suntem de acord, că ăsta nu este un proiect să faci o gogoșerie undeva, să mai faci cine știe prin altă parte. Nu poți să spui ‘nu vreau eu’ că așa spui la tine acasă. Dacă nu vrei tu acolo unde este banul public și unde interesul este tot public, trebuie să ai argumente legale pentru asta. Sper să o rezolvăm! Dacă refuzi bani europeni și să lași fără apă jumătate de județ, ce ai putea să fie?! Am mai spus: ceea ce faci cu bani europeni, mediul este singurul capitol care are condiții de conformare. Ne-am luat niște angajamente și dacă nu ne confirmăm la mediu – aici intră și accesul la o sursă de apă, în casă, nu să meargă cu găleata după ea – dacă nu este canalizare, epurare, vom plăti în fiecare zi, România va plăti o amendă pentru fiecare UAT neconformat. Ce înseamnă asta? În funcție de numărul de locuitori, amenda pentru fiecare UAT este de la 3.400 – la 120.000 de euro / zi până când se va conforma. Altceva. Suntem în pericolul de a nu mai avea apă suficientă pentru sudul județului Constanța, așa am gândit Sistemul Regional Constanța, respectiv realizarea de conductă de aduțiune de la Medgidia până la Limanu. Investiția în valoare estimată de peste 60 milioane de euro fără TVA conduce la îmbunătățirea calității apei potabile din centrul și sudul județului Constanța. Așa ceva nu s-a mai construit de dinainte de 1989, atunci când s-a realizat baza litoralului românesc. Am făcut studii și vă pot spune clar că tot ce înseamnă litoral va beneficia de apă de cea mai bună calitate. Cum s-a ajuns la această situație? Este cât se poate de simplu: coboară pânza freatică, se schimbă clima. Ne luptăm cu administrația din Medgidia pentru a obține avizele necesare, dar Vrabie ar putea să lase jumătate din județul Constanța fără apă”, a fost declarația directorului general al SC RAJA SA în cadrul conferinței de presă desfășurată la sediul companiei.

Peste 77 de milioane de lei doar în municipiul Constanța

În ceea ce privește Municipiul Constanța, au fost prevăzute investiții în valoare totală de peste  77 milioane euro fără TVA, peste 91 milioane euro TVA inclus, concretizate în:

Sistem de alimentare cu apă

  • Aducțiune (reabilitată) – 13,49 km
  • Magistrală de apă (reabilitată) – 11,79 km
  • Stații pompare apă (reabilitate) – 2 buc
  • Rețea de distribuție apa potabilă (nou) – 12,633 km
  • Rețea de distribuție apa potabilă (reabilitată) – 46,514 km

Sistem de canalizare menajeră

  • Rețea canalizare (nouă) – 18,821 km
  • Rețea canalizare (reabilitată) – 16,257 km
  • Conductă refulare (nou) – 8,03 km
  • Conductă refulare (reabilitată) – 8,512 km
  • Stații pompare ape uzate (noi) – 8 buc
  • Stații pompare ape uzate (reabilitate) – 1 buc
  • Dispecerate locale SCADA canal – 3 buc.
  1. Proiectul fazat privind reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în regiunea Constanța – Ialomița.

În perioada  2010-2016, SC RAJA SA  a desfășurat activități de accesare a finanțării și de implementare a  Proiectului: Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa – Ialomiţa, cofinaţat prin POS MEDIU 2007 – 2013.  Proiectul a inclus un număr de 41 contracte de lucrări,  printre care și  CL25 ”Reabilitare și extindere colectoare Zona Centru (colectoare mari și retea menajeră)  localitatea Constanta” și CL 33 ”Staţie de tratare Palas – Reabilitare linie nouă staţie de tratare – localitatea Constanţa”. 

Datorită complexității acestor două investiții și a unor probleme întâmpinate pe perioada derulării lor, lucrările nu au putut fi finalizate complet la sfârşitului  programului POS Mediu 2007-2013, respectiv  la data de 31.12.2015, finalizarea acestora fiind finanțată prin POIM 2014 -2020.

În cadrul celor două contracte derulăm următoarele lucrări:

Advertisement
  • Reabilitarea a 686 m din colectorul unitar de pe Bulevardul Aurel Vlaicu;
  • Reabilitare linie noua statie de tratare Palas.

Valoarea totală a noului Proiect este 3.316.338 euro fara TVA, respectiv  4.094.245 euro TVA inclus. Investitiile descrise mai sus se afla in derulare, termenul pentru terminarea lucrărilor fiind  luna iulie 2018.

Proiect pentru reducerea pierderilor de apă din orașul Constanța

La nivelul Municipiului Constanța, se derulează și un alt proiect care are ca obiect reducerea pierderilor de apă nefacturată și diminuarea la maximum a gradului de disconfort creat cetățenilor în cazul intervențiilor la avarii. Valoarea acestui Proiect este de 10 milioane euro, fiind acoperită integral din fonduri RAJA, asigurate cu sprijinul BERD.

Cele cinci investiții pe care le vom derula în Municipiul Constanța au în vedere luarea tuturor măsurilor de operativitate și armonizare pentru asigurarea unui serviciu de o calitate deosebită și în același timp pentru diminuarea la maximum a disconfortului inerent generat de derularea lucrărilor.

  1. Proiectul ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul ONEȘTI în perioada  2014-2020”

În luna Aprilie 2017, Consiliul Local al Municiului Onești a aprobat aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Apă Canal Constanța” și a delegării gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către RAJA S.A.  Având în vedere necesitatea urgentă de reabilitare și extindere a sistemului de apă și canalizare în Municipiul Onești, în data de 14.03.2018 a fost semnat Contractul de Servicii “Sprijin pentru pregatirea Aplicației de Finanțare și a Documentațiilor de Atribuire pentru Proiectul Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești in perioada 2014-2020”.

Investițiile estimate a fi realizate prin Proiect se ridică la o valoare de aproximativ 44 milioane Euro fără TVA, 52 milioane euro TVA inclus,  concretizate în :

  • Stație de tratare nouă: 1 buc
  • Reabilitare rezervoare înmagazinare: 7 buc
  • Sectorizarea rețelei de distribuție în zone de presiune și control al pierderilor: 110 km
  • Sisteme locale de ridicare a presiunii: aproximativ 31 sisteme
  • Reabilitare rețea distribuție apă: 14,62 km.
  • Extindere rețea distribuție apă: 4,8 km
  • Reabilitare rețea canalizare menajeră: 3,6 km.
  • Extindere rețea canalizare menajeră: 31,57 km
  • Stație de epurare nouă inclusiv treaptă terțiară: 1 buc

Data estimata pentru semnarea contractului de finanțare este octombrie 2018  iar pentru  demararea lucrărilor este cel târziu martie 2019.

Fondurile pe care RAJA urmeză a le angaja  în derularea investițiilor prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 însumează cca. 546 milioane euro, fără TVA, respectiv cca. 650  milioane euro  T.V. A inclus, având capacitatea managerială și executivă necesară în acest sens.

Advertisement

Depunem eforturi maxime pentru a ne atinge obiectivele,  fără sprijinul Unităților Administrativ Teritoriale Beneficiare neputând să ne încadrăm în strategia de dezvoltare a sistemului și de creștere a calității serviciului prestat.

Nu putem construi dacă nu avem terenurile necesare pentru dezvoltarea investițiilor și nici dacă nu obținem autorizațiile necesare.

RAJA, în top 1.000 cele mai mari companii din România

În ultimii 15 ani, RAJA a cunoscut o dezvoltare puternică. Dacă în anul 2002 RAJA opera în doar 47 de localități din județul Constanța, astăzi compania de apă deservește 153 de localități din 8 județe.

“RAJA s-a transformat dintr-o companie falimentară, cu datorii imense, într-o companie sănătoasă economic și financiar”, a spus Felix Stroe în cadrul întâlnirii cu presă și a prezentat “TOP 1.000 cele mai mari companii din România”, un clasament realizat de Ziarul Financiar, cu sprijinul Deloitte.

Conform documentului, SC RAJA SA se află pe locul 454.

Advertisement

În clasament regăsim și alte companii din județul Constanța. Astfel, pe locul 5 se află Rompetrol Rafinare, pe locul 41 se află Ameropa Grains, pe locul 965 regăsim Brise Agricultura, pe locul 973 se află Ned Group, pe locul 990 se află First Grain, iar pe locul 1.000 găsim Șantierul Naval Constanța.

Anuarul liderilor de business din țara noastră, lansat de Ziarul Financiar pe baza auditului efectuat de către firma Deloitte asupra rezultatelor financiare ale celor 485.613 companii active din România, la nivelul anului 2016.

“RAJA este văzută ca un jucător puternic în sectorul de apă”, a completat Felix Stroe.

Citiți și:

Felix Stroe: Vrabie ar putea lăsa jumătate din județ fără apă

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions