Conecteaza-te cu noi

Actual

Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit

Published

on

Reactoarele CNE Cernavodă sunt oprite alternativ, fiecare la doi ani, pentru realizarea programelor de mentenanţă corectivă şi preventivă, inspecţii şi testări obligatorii, realizarea de modificări de proiect pe anumite sisteme/echipamente/componente.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând cu data de 6 mai 2016, ora 23:00.
,,Oprirea planificată a Unităţii 1 a CNE Cernavodă, din acest an, va avea o durată de aproximativ 50 de zile faţă de durata normală a oprilor planificate, de aproximativ 30 de zile. Prelungirea duratei opririi planificate a Unităţii 1 implică realizarea unor lucrări suplimentare de întreţinere a generatorului de aburi. Acesta este un demers standard, implementat de centralele de tip CANDU 6 la nivel global, o singură dată pe toată durata iniţială de viaţă de 30 de ani a unei unităţi nucleare, în funcţie de analiza datelor tehnice. Analizele aferente prelungirii opririi planificate au evidenţiat avantaje de natură economică şi tehnică materializate prin îmbunătăţirea eficienţei ciclului termic ce are drept rezultat creşterea producţiei cu circa 1.5-2% faţă de nivelul prognozat în lipsa efectuării acestei lucrări. Lucrările se vor efectua în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate, utilizate la CNE Cernavodă.”, se precizează într-un comunicat al Nuclearelectrica.

Reactoarele 1 şi 2, fiecare cu o capacitate instalată de producţie de 700 MWh, asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.
CNE Cernavodă utilizează tehnologia canadiană CANDU 6 (Canadian Deuterium Uranium) care foloseşte uraniul natural ca şi combustibil şi apa grea ca moderator şi agent de răcire.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.
Cu un factor de capacitate de 91,4% de la punerea în funcţiune, România se situează, în prezent, pe locul I în lume, dintr-un total de 392 de unităţi nucleare, din 28 de state.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions