Conecteaza-te cu noi

Politica

România își prezintă campania de promovare a candidaturii pentru un mandat de membru în Consiliul de Securitate al ONU

Published

on

România îşi va lansa vineri, la New York, în mod oficial campania de promovare a candidaturii pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în intervalul 2020 – 2021, anunţul urmând să fie făcut de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care se va afla, începând de miercuri, în metropola americană, transmite News.ro.

”Campania de susţinere a candidaturii pentru un nou mandat de membru nepermanent în CS ONU se va desfăşura sub sloganul «România: un angajament de durată pentru Pace, Justiţie şi Dezvoltare» şi reprezintă un obiectiv ambiţios de politică externă al ţării noastre. Programul vizitei ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, la New York, include o suită de evenimente dedicate promovării candidaturii României, centrate în jurul momentului oficial de lansare a campaniei, organizat la sediul ONU, în prezenţa reprezentanţilor Organizaţiei, ai corpului diplomatic acreditat la New York şi ai cercurilor de presă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit documentului, agenda vizitei lui Meleşcanu include întrevederi cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, Secretarul General adjunct pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman şi Secretarul General adjunct pentru operaţiuni de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix. Totodată, ministrul român al afacerilor externe va avea convorbiri cu actualul şi cu viitorul preşedinte al Adunării Generale a ONU.

România a depus, în 2006, candidatura pentru un nou mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru locul alocat Grupului Estic, în intervalul 2020-2021. Alegerile vor avea loc în iunie 2019.

Advertisement

De la momentul aderării sale la ONU, în anul 1955, România a mai deţinut patru mandate de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (1962, 1976-1977, 1990-1991, 2004-2005).

Ministerul Afacerilor Externe a elaborat ”Strategia României privind obţinerea unui nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în perioada 2020-2021”, în baza căreia a fost adoptat, la nivelul ministerului, ”Planul de acţiune pentru promovarea candidaturii României la CS ONU la alegerile din 2019”.

Momentul ales pentru lansarea oficială a campaniei României a ţinut cont de preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei rotative a Grupului Est European din cadrul ONU, la 1 iunie 2017.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions