Connect with us

Politica

Sali Ghiulserin, demisă din Consiliul local Mangalia pentru că a votat un proiect! Este opinia unui consilier!

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Astăzi, la Mangalia a avut loc o ședință ordinară a Consiliului Local, pe care foarte multă lume o aștepta cu mare interes. Și nu doar datorită proiectelor aflate pe ordinea de zi și care îi vizează pe toți locuitorii municipiului. Oarecum nelămurită era și problema demisiei consilierului Sali Ghiulserin, despre care am scris în cursul săptămânii trecute. Chiar la începutul ședinței s-a precizat faptul că ea ar fi trebuit invitată pentru a nu mai exista suspiciuni cu privire la demisia pe care și-o înaintase. Președintele ședinței, consilierul PNL Valentin Ciuraru, a declarat în fața colegilor săi că a fost o decizie de partid și, din moment ce d-na și-a dat demisia nu era cazul să vină la ședință pentru a explica acest lucru. Am încercat să luăm legătura cu consilierul Ciuraru dar, din păcate, nu ne-a răspuns la telefon nici după ce i-am trimis un mesaj.  Așa că vom scrie pe baza altor declarații. Așa cum vă informam în cursul săptămânii trecute, consilierul Sali și-a depus demisia fără a avea măcar habar despre acest lucru. Potrivit afirmațiilor unor consilieri locali din partea PSD, ALDE și PMP, doamna consilier nu știa nimic despre demisia sa. Este cât se poate de bine știut faptul că, încă de la începutul mandetelor consilierilor, președintele PNL Mangalia, primarul Radu Cristian a luat demisii în alb. Din câte se pare, în cazul doamnei Sali a fost folosită această demisie. Am încercat să luăm din nou legătura cu d-na fost consilier PNL, dar nici de această data nu a răspuns la telefon.

Cine sunt stăpânii orașului?

Am vorbit însă cu consiliera PMP Elena-Alexandra Silistra, care participase și la ședința minunată în care s-a anunțat faptul că d-na Sali a demisionat dar și la cea de astăzi. ”Toți cei de la PNL au semnat, încă de la începutul mandatului, demisii în alb. Dacă nu fac ce li se spune, sunt dați afară.”, ne-a spus Alexandra Silistra. Indignată de modalitatea în care sunt “demisionați” anumiți membri ai Consiliului Local şi în conformitate cu jurământul depus în fața dumneavoastră, am ales să mă abțin de la a vota primul punct de pe ordinea zi, prin care “stăpânii” acestui oraş hotărăsc cine şi în ce fel să ocupe o funcție sau alta.  Adevărații stăpâni ai Mangaliei sunteți dumneavoastră, cetățenii oraşului.”, a postat azi, imediat după ședința de consiliu consilierul Alexandra Silistra. Ori, primul punct pe ordinea de zi a ședinței era tocmai proiectul privind demisia d-nei Sali. Cum am înțeles că unul dintre consilieri a stat de vorbă cu d-na Sali și știe mai multe lucruri despre această demisie, l-am sunat pe Mihai Sorin, consilier UNPR. El ne-a spus că nu vrea să declare absolut nimic despre discuția pe care a avut-o cu d-na Sali.” A fost o discuție privată despre care nu vreau să vorbesc. M-am abținut de la orice alte declarații.”, ne-a spus consilierul Mihai Sorin.

Care a fost ordonanța 13 de la Mangalia?

Însă consilierul ALDE Nicolae Moroianu a declarat public în ședință că are convingerea că d-na Sali a fost pedepsită de către PNL Mangalia, ca urmare a ”ordonanței 13” de la Mangalia. Despre ce anume este vorba? Într-o ședință de consiliu, unul dintre consilierii PNL – Dumitru Filip – a propus ca membrii consiliului local să fie de acord cu toate documentele semnate și adoptate din anul 2012 încoace, adică de când este Radu Cristian primar. Cum mulți dintre consilieri sunt în consiliu doar din anul 2016, mulți dintre consilieri s-au opus acestui lucru. Însă proiectul ar fi trecut dacă nu ar fi beneficiat de votul consilierului PNL Sali! A fost singurul liberal din consiliu care s-a opus acestui proiect, spre mulțumirea celorlalți colegi și dezamăgirea totală a liberalilor. La ședința de astăzi au participat 15 consilieri. În mod paradoxal, în cadrul ședinței nu a putut să depună jurământul de credință noul consilier din partea PNL, Dragoș-Marian Ioniță, din cauza unei erori materiale, adică nu corespundea data demisiei d-nei Sali cu ceea ce s-a trimis de la partid, astfel încât comisia de validare nu a dat vot favorabil. (foto – Mangalia News)

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Victor Ponta: “Partidele s-au transformat în instrumente politice de împărţit funcţii, poziţii şi avantaje”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Liderul Pro România Victor Ponta a declarat, duminică, la congresul partidului, că pentru un demers politic îţi trebuie oameni de valoare şi competenţi, nu obedienţi, nu prieteni din oraşul tău. El spune că a simţit pe pielea lui cum este să crezi că ai alături oameni care îţi vor binele, dar care de fapt aşteaptă să te vândă sau să te înjunghie pe la spate. Ponta susţine că un lider politic trage echipa după el şi este o protecţie pentru partid, nu îl foloseşte ca pe un scut. Victor Ponta şi-a început discursul spunând că, deşi are sacoul cu Pro România, unii ar putea crede că pe dedesubt are însemnele unei alte formaţiuni politice.

 

“Unii de bună credinţă, alţii sigur de rea credinţă se gândesc încă la faptul că am sacoul cu Pro România şi pe dedesubt am încă altă cămaşă, cu alt partid, cu alte semne şi vreau să vă lămuresc de la început. Să fie clar că nu sunt alte gânduri”, a spus Ponta. Astfel, el a renunţat la sacou şi a rămas în cămaşă.

Ponta a spus că azi în România unii strigă, alţii tac deşi ar trebui să vorbească şi sunt şi unii care când vorbesc limba română au nevoie de traducător.

“Azi în România nimeni nu mai vorbeşte. Unii strigă şi ţipă, aţi văzut nu doar la televizor, alţii tac deşi ar trebui să vorbească şi alţii când vorbesc limba română au nevoie de traducător”, a menţionat Ponta, care a precizat că îşi doreşte ca partidul său să fie o voce pozitivă care să se facă auzită în “corul de strigăte sau de tăceri mai mult sau mai puţin vinovate”.

Ponta a reamintit că Pro România este cel de-al patrulea proiect al său, după Tineretul Social Democrat, USL şi conducerea Guvernului, spunând că în cadrul unei demers politic îţi trebuie oameni de valoare şi competenţi, nu obedienţi, nu prieteni din oraşul tău. De asemenea, liderul Pro România a mai afirmat că este important ca atunci când pleci la drum să ştii pe cine ai alături.

Totodată, fostul premier a mai spus că aceia care au venit alături de el la Pro România nu au făcut-o pentru funcţii, contracte sau alte avantaje.

“Pro România nu oferă funcţii, poziţii, secretare, maşini, deplasări şi e important să vedeţi cine vine alături de Pro România când nu sunt aceste lucruri de împărţit. Partidele în care şi noi am activat şi celelalte s-au transformat în simple instrumente politice de împărţit funcţii, poziţii şi avantaje”, a declarat Ponta citat de jurnaliștii de la news.ro.

În discursul său liderul Pro România a amintit că o guvernare care strânge taxe şi impozite pe care apoi le împarte ca salarii şi pensii nu este una orientată spre dezvoltare.

“E evident pentru toată lumea că o guvernare în care doar strângi taxe şi impozite de la cei care vor să plătească ca să le împarţi ca pensii şi salarii nu este o guvernare orientată spre dezvoltare. O guvernare care îşi câştigă, îşi cumpără pacea de azi împrumutând bani pe care urmează să-i plătească copiii noştri nu este o guvernare şi nu este un plan, un proiect pentru România. De asemenea, o ţară care angajează pe toată lumea la stat şi trebuie să-şi importe muncitori care să facă într-adevăr partea de muncă iarăşi e o ţară care nu poate să meargă în direcţia bună. Sigur au mai existat asemenea modele, cum a fost Grecia în urmă cu zece ani, aţi văzut ce au păţit. Şi România a trecut printr-o perioadă cumplită, în 2009-2010”, a mai afirmat Victor Ponta, conform aceleiași surse.

Primul congres al Pro România s-a desfășurat duminică, 21 octombrie 2018, la Romexpo. Cu acest prilej a fost aleasă conducerea formaţiunii politice. Victor Ponta a fost singurul candidat la preşedinţia Pro România, iar pentru cele trei funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Bănicioiu.

De la Constanța au participat la Congresul Pro România și deputații Mircea Banias și Mircea Titus Dobre, ambii membri ai formațiunii politice și lideri locali ai acesteia.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

George Niculescu, președinte interimar al PNL Năvodari. Ce alte decizii au fost luate în ședința BPJ

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Conducerea PNL Constanța a decis, vineri seară în ședința Biroul Permanent Județean, dizolvarea Organizației Locale a PNL Năvodari.

Conducerea liberalilor de la Constanța a decis ca preluarea organizației să îi revină consilierului județean George Niculescu, consilier județean din partea Partidului Național Liberal în cadrul Consiliului Județean Constanța.

“Am făcut analiza activității organizației locale a PNL Năvodari și lucrurile nu erau întocmai cu ceea ce noi ne dorim, cu ceea ce ne-am propus. În fapt, organizația de la Năvodari nu mai era funcțională, mulți dintre colegii de acolo s-au mutat cu locul de muncă într-un alt județ ori au părăsit țara, așa încât am decis dizolvarea organizației. Am propus ca de activitatea de la Năvodari, pentru următoarele trei luni, să se ocupe condilierul județean George Niculescu, membru al PBJ. Mandatul lui Niculescu este să verifice, imparțial și obiectiv, activitatea de la Năvodari și după aceea vom stabili toți pașii necesari de urmat”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța pentru “Ordinea.ro”.

Facem precizarea că președinte al PNL Năvodari era Silviu Calafus, consilier local din partea liberalilor în Consiliul Local Năvodari.

Potrivit declarațiilor lui Huțucă, Silviu Calafus a rămas membru al PNL.

“Domnul Calafus a rămas membru al PNL, este și consilier local dar, știți cum e, când îți pleacă atâția oameni se impune o astfel de analiză. Puteam să îl numim interimar pe domnul Calafus, dar am preferat pe cineva neutru, cineva care să faca analiza despre care v-am vorbit, imparțială și obiectivă”, a completat președintele PNL Constanța pentru ziarul nostru.

Contactat telefonic, George Niculescu a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

“De prea multă vreme, această organizație nu funcționa la potențialul său maxim. Îmi doresc să fac o evaluare a situației și în cel mai scurt timp această organizație să ofere locuitorilor o alternativă seriosă la actuala conducere PSD a orașului Năvodari.”

Doi se ceartă și al treilea câștigă: Silviu Calafus, președintele PNL Năvodari!

Alegeri în organizația femeilor liberale

În altă ordine de idei, Huțucă a mai precizat că BPJ a decis organizarea de alegeri în organizația femeilor liberale, astfel încât vor fi demarate procedurile pentru ca scrutinul să se desfășoare în data de 3 noiembrie.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Deputat PNL Constanța: “PSD ar fi în stare să impoziteze și pomana porcului”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

În contextul impozitului creat pentru justificarea plăților efectuate la nuntă și a documentelor pe care tinerii căsătoriți le primesc, în acest sens, de la ANAF și de care Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, nu este deloc străin, un parlamentar constănțean le cere românilor atenție sporită vizavi de intențiile Executivului. Astfel, referitor la impozitarea nunților, Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța le transmite românilor, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook, să aibă grijă că “pesediștii au pus ochii pe banii noștri”. Mai mult, parlamentarul constănțean transmite că “Teodorovici și PSD sunt atât de incompetenți încât nu le mai ajung miliardele de euro împrumutate ca să/și acopere cheltuielile”.

Iată mesajul complet al deputatului Bogdan Huțucă de la PNL:

“Vă spuneam acum câteva săptămâni să fiți atenți că Teodorovici și PSD vor veni după banii voștri, pentru că sunt atât de incompetenți încât nu le mai ajung nici măcar miliardele de euro împrumutate ca să-și acopere cheltuielile. Ei bine, au început. Teodorovici vrea să impoziteze tot ce mișcă la nunți, botezuri sau zile de naștere. Ar fi în stare să impoziteze și pomana porcului, dar a avut grijă Daea să ne lase fără godaci. Așa că nu uitați de sfatul meu: atenție la buzunare că pesediștii au pus ochii pe banii noștri!”

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul), potrivit informațiilor Profit.ro. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: