Conecteaza-te cu noi

Politica

Scupra de la Ovidiu își urechează colegii liberali: “Am fost foarte nemulțumit în campanie, a fost catastrofală”

Published

on

Ce alegeri, ce PNL, ce emoții pe ochii lui Dragomir, ce Huțucă – noul președinte al PNL Constanta?! Omul zilei este George Scupra! Cu tupeu, în prezența lui Teodor Atanasiu, primvicepreședintele Biroului Permanent Național, primarul de la Ovidiu a șters pe jos cu liberalii de la București și i-a acuzat că au desfășurat o campanie… catastrofală!

Candidat pentru una dintre funcțiile din cadrul noului Birou Politic Local al PNL Constanța, în cadrul Conferinței Județene de Alegeri, desfășurată astăzi, primarul orașului Ovidiu, George Scupra, s-a remarcat dintre colegii săi prin atacurile pe care le-a trimis către șefii săi politici de la București. Le-a spus acestora că este nemulțumit de modul ales pentru desfășurarea alegerilor, catalogând activitatea din Campania electorală drept… catastrofală! “Câteodată sunt foarte căpos, câteodată sunt prea ambițios. Nu sunt un tip ascultător și dacă am greșit, mi-am asumat. Acum, doresc să vă spun că am fost foarte nemulțumit în campania electorală, nemulțumit de materialele de promovare. A fost o campanie catastrofală! Centrul (conducerea centrală a partidului n.r.) ne-a încurcat destul de tare. Ducem lipsă de lidership la nivel central, dar sperăm ca lucrurile să se îndrepte după aceste alegeri, să fie altfel. Nu mi se pare normal, ne-am dus în fața oamenilor cu programe, cu pliante și broșurile noastre în care eru trecute promisiunile PSD-ului și oamenii au remarcat asta. Eu nu iau lumină de la București!”, a fost discursul liberalului pe care PNL Constanța l-a promovat pentru funcția de primar al orașul Ovidiu.

sursa foto: reporter NTV

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions