Connect with us

Actual

Se îngroașă gluma la Mangalia! Consilierii și localnicii îl trag de urechi pe primar!

Maria Ionescu

Publicat

la

Nu știu cum gândesc cei mai mulți locuitori ai municipiului Mangalia – de fapt este extrem de greu să cunoști opinia câtorva oameni, darămite pe cea a unui întreg oraș. Așadar, sunt obligată să mă raportez la declarațiile care ajung în spațiul public. În urmă cu numai câteva minute am primit un comunicat de presă din partea organizației locale a PMP, care îi transmite și prin intermediul presei o scrisoare deschisă primarului ales. Iată cum sună acest mesaj:

” Stimate domnule primar Radu Cristian,

Noi, consilierii Partidului Miscarea Populară, membri ai Consiliului Local Mangalia, Mihai Sorin, Silistră Elena-Alexandra si Dop Oprea, va reamintim faptul că, potrivit art. 66, alin. 1 din Legea 215/2001 republicată (Legea administrației publice locale) răspundeți de buna funcționare a administrației publice locale și sunteți obligat, conform Legii 52/2003 să sporiți gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice.
În acest sens, vă precizăm faptul că așteptăm să dați dovadă de transparență în relația cu cetățenii și să puneți la dispoziția tuturor locuitorilor din municipiul Mangalia, urbe pe care o conduceți și față de care aveți unele îndatoriri și obligații, Strategia de Dezvoltare Locală.
V-am solicitat în data de 29.08.2016, printr-o cerere scrisă, același lucru, dar nu ați binevoit nici până la această dată să ne răspundeți. Menționăm faptul că este important să dispunem de acest SDL, în condițiile în care orice proiect care se va dezvolta pe raza municipiului Mangalia trebuie să se încadreze în acest program de dezvoltare.consilieri pMP mangalia
Urmați exemplul altor municipii, precum Tulcea, care a organizat o întâlnire publică cu autoritățile județene și prezentați-ne Strategia de Dezvoltare Locală. Cei din conducerea municipiului Tulcea confirmă ceea ce și dumneavoastră ar fi trebuit să știți: “Nu vor primi finanțare proiectele care nu se vor regăsi în Strategia de Dezvoltare Locală. Orice proiect trebuie să se încadreze în acest document strategic care reprezintă un cumul de tendințe ale municipalității pe o perioadă de timp”.
Ceea ce pentru alte localități este firesc, la noi ajunge, de cele mai multe ori, o luptă crâncenă de a întra în normalitate. Prin lipsa dumneavoastră de cooperare, ne puneți în imposibilitatea de a ne exercita obligația de a veni în sprijinul cetățeanului și de a iniția proiecte. Blocați orice mijloc de a munci în slujba cetățeanului.
Domnule primar, oamenii v-au acordat un vot de încredere la alegerile locale. Demonstrați că l-ați meritat! Demonstrați că sunteți primarul tuturor și că vreți binele acestui oraș!” Pe măsură ce vom m ai intra în posesia unor astfel de opinii, vă văm ține la curent!

Locuitorii sunt extrem de nemulțumiți de activitatea primarului

De curiozitate, pentru a vedea comentariile locuitorilor municipiului Mangalia, am intrat pe pagina de facebook a primarului. Și, știți cum este, oamenii postează exact ceea ce simt și ceea ce și-ar dori. Tocmai de aceea am ales să public mai multe opinii. Ieri dimineață, edilul municipiului posta următorul mesaj pe FB: ”Va invit la vot! Haideti sa ajutam proiectul pentru dotarea Camerei de Primiri Urgente Copii a Spitalului Municipal Mangalia sa castige concursul!”. Reacțiile localnicilor au fost multiple și s-au  îndreptat în mai multe direcții. Iată ce scrie Mădălin Cmm Coman: ”Portul turistic are nevoie de raparatii majore ! Cand votam si pentru asta? Macar de ar fi fost asta. Lumini nu sunt. Fantanile arteziene nu mai functioneaza, marmura aia sau ce ea e sparta …..sunt multe de rezolvat in portul ala…asta ca sa nu trecem la oras. In colonisti ne mananca serpii ca nu ii vedem de boschetii de pe trotuare, gropile nu lipsesc, primaria o sa cada pe e:)) deja a inceput sa se cojeasca varul am vazut, gazonul din oras e galben, corabia de la gheorghita si loc de crescut boscheti, fantana arteziana de la posta veche nu mai dunctioneaza, aleea de la digul de pe plaja Diana s-a darmat”. Și nu este singurul comentariu de natură a-i ridica tensiunea edilului. Iacob Balasca Laura scrie: ”Sunt multe de rezolvat….dar cine sa le faca???? Primarul a disparut dupa votare…..” Și Lavinia Petruta își exprimă clar punctul de vedere: ”Mangalia e in bezna… Ti-e si frica sa te plimbi seara pe strazi. Faceti economie la lumina? De-abia ce rasare cate un bec la nuj cati metri. Daca o tinem asa… Nu o sa mai fie nici becul ala…” Nici Grosu Dorin  nu pare a fi mulțumit de oraș: ”Pentru salariile si pensiile voastre de politicieni scarbosi nu faceti concursuri, le adoptati direct ! Ce trebuie prostimii , adica noua, le supuneti la 367875 de voturi si sedinte !!! Sa va ia dracu cu ideile voastre de analfabeti si smecheri corditi !”

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Constanţa: Două persoane confirmate cu COVID-19 au mers la spital cu taxiul

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Procurorii Parchetului de  pe lângă Judecătoria Constanţa anchetează două persoane care ştiau că sunt confirmate cu COVID-9 şi cu toate acestea au apelat la un taximetru pentru a ajunge la spital. În acest fel, au încălcat măsurile de carantină. Pe numele lor sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Iată comunicatul de presă:

“Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției 1 Poliție Constanța efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art.352 al.1 Cod penal, în cauza înregistrată la 07.04.2020 ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție.

Ancheta are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care două persoane, cărora le-a fost comunicat că sunt confirmate cu COVID19, s-au deplasat la sediul unității spitalicești din municipiul Constanța cu un taxi, încălcând astfel măsurile de carantină.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.”, precizează Biroul de informare publică şi relaţii cu presa.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

(Foto) Militarii au preluat paza mai multor obiective din judeţul Constanţa

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Comandamentul Flotei și unitățile militare subordonate pe linie de garnizoană contribuie la efortul de prevenire și limitare a răspândirii COVID-19, prin intervenția militarilor din județul Constanța, care execută misiuni în sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne, conform prevederilor Decretului nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale ordonanțelor militare emise ulterior.

Peste 120 de militari și 20 de mijloace tehnice acționează în județul Constanța în 22 de misiuni de sprijin a forțelor Ministerului Afacerilor Interne în activități de ordine publică, misiuni de întărire a prezenței și asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, precum și în misiuni de pază și protecție a unor obiective.

Militari și echipaje ale Poliției Militare din cadrul Forțelor Navale execută șapte misiuni în sprijinul Ministerului Afacerilor Interne la punctele de supraveghere în municipiile Constanța, Mangalia și Medgidia. La nivelul garnizoanelor Constanța și Mangalia, militarii au preluat paza și protecția a treisprezece obiective, aflate până acum în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța. De asemenea, la cele două punctele de trecere a frontierei de la Vama Veche și Ostrov, militarii execută misiuni de întărire a prezenței și asigurare a fluidizării traficului.

La aceste misiuni participă militari din unitățile militare subordonate pe linie de garnizoană Comandamentului Flotei: Batalionul de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, Divizionul 150 Rachete Navale, Divizionul 50 Corvete, Divizionul 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale, Divizionul 508 Rachete de Coastă, Flotila 56 Fregate și Secția 335 Logistică.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident rutier grav între Albeşti și Negru Vodă. Elicopterul SMURD a ajuns la fața locului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puţină vreme, între Cotu Văii şi Albeşti a avut loc un eveniment rutier în urma căruia un autoturism în care se aflau mai multe persoane a  intrat într-un copac.

Din primele informaţii oferite de către Biroul de presă al IPJ Constanţa, este vorba despre un accident rutier soldat cu 3 victime.

Conducătorul auto circula pe DJ 391, dinspre localitatea Albești către Cotu Văii iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă, şi apoi a intrat în coliziune cu un copac.

La faţa locului s-a deplasat de urgenţă şi elicopterul SMURD pentru a acorda primul ajutor de specialitate.

Potrivit ISU Constanţa,  la Cotu Văii au intervenit 2 echipaje SMURD B, elicopterul SMURD şi o autospecială cu modul de descarcerare. La faţa locului a fost găsită o victimă, bărbat, încarcerată. Acesta a fost extras de pompieri şi predat echipajului de la elicopter pentru a fi transportat la spital.
O a doua persoană a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital cu un echipaj SMURD.

Ştire în curs de actualizare.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: