Președintele Consiliului Județean Timiș și lider PSD, Alfred Simonis, a stârnit controverse după ce a lansat o serie de remarci ironice la adresa vestimentației unor politicieni USR, în special a primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Liderul PSD a afirmat că aspectul și eleganța unui politician contează în reprezentarea publică, comparând imaginea unor lideri USR cu starea infrastructurii locale.
”Te uiți la ei cum se îmbracă și îți dai seama cum arată orașul, e aceeași chestie. Ai un pic de calitate și știi vestimentar cum arată un om elegant care vrea să pretindă că e om politic și când mergi în occident foarte mult contează eticheta asta, și îi vezi pe ei cu galoșii în picioare și îți dai seama că așa arată și orașul, cu găuri, cu gropi, cu mizerie”, spune Simonis în podcastul „Conversații Fără Filtru”, citat de b1tv.ro
Replica liderului USR nu a întârziat. Primarul Timișoarei spune că remarcile din de la politicieni cu școală puțină și bani inexplicabil de mulți, pe care pare că îi țin în cutiile acelor pantofi eleganți.
„Am citit că președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a criticat într-un podcast cum mă îmbrac eu și alți colegi USR. Cică în politică trebuie să ai „un pic de calitate și știl vestimentar cum arată un om elegant care vrea să pretindă că e om politic. Și când mergi în occident foarte mult contează eticheta asta.” Apoi, despre mine și useriștii mei: “Îi vezi pe ei cu galoșii în picioare și îți dai seama că așa arată și orașul“.
Am pus tot citatul ca să nu spuneți că a vrut să zică altceva.
Am crescut cu 7 frați. La fel ca milioane de români am purtat hainele fratelui mai mare. Părinții ne-au explicat de mic copil că vor investi toți banii în educația noastră, nu în haine scumpe. Așa că niciodată nu simțeam nevoia să fiu validat de cei din jur prin admirația lor pentru cum mă îmbrac. Iar tachinările din liceu că nu purtam blugi de marcă m-au lăsat rece.
Până azi nu prea am răbdare să merg la cumpărături de haine. De obicei port o singură pereche de pantofi până când se strică. Singura problemă pe care o am cu niște tricouri păstrate încă din studenție este că nu mai încap în ele.
Am aflat târziu că există o specie de politicieni români, preponderent la PSD, care se mândresc că au pantofi care costă cât trei salarii minime. Care au ceasuri la preț de apartament pe care le compară la chefuri de partid. Politicieni cu școală puțină și bani inexplicabil de mulți, pe care pare că îi țin în cutiile acelor pantofi eleganți.
M-ar amuza faptul că această categorie de politicieni chiar crede că “valorile occidentale” se referă la valoarea hainelor. Dar când mă gândesc de unde vin banii pentru afișata eleganță socialistă, îmi trece amuzamentul.
Poate totuși are dreptate domnul Simonis: oamenii pot să deosebească politicienii după pantofi.“, spune Fritz.