Conecteaza-te cu noi

Actual

Traficanți de cocaină pe relația America de Sud – Europa, prinși la Constanța! Patru bărbați au fost arestați: 3 în România, unul în Franța!

Published

on

 

Patru bărbați, membri ai unei grupări infracționale care se ocupa cu traficul de cocaină pe relația America de Sud – Europa și punerea în circulație de monedă euro falsificată, au fost depistați de polițiști. Trei dintre aceștia au fost surprinși în flagrant delict în timp ce dețineau 2.000 de euro în bancnote falsificate, iar al 4-lea a fost reținut în urma cooperării cu autoritățile franceze, asupra acestuia fiind descoperite 707 grame de cocaină. La data de  02.06.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  Mustafa Salim, zis „Unchiu”, Popa Mădălin-Alexandru, zis „Cap” şi Mocanu Mihai-Adrian, pentru săvârşirea infracţiunilor de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc şi punerea în circulație de valori falsificate. În cauză, există suspiciunea rezonabilă  că  începând cu luna aprilie 2017, inculpatul Mustafa Salim împreună cu inculpații Popa Mădălin-Alexandru, Mocanu Mihai-Adrian şi alte persoane, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structură care a subzistat până  în data de 01.06.2017 şi care a acţionat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, de introducere în ţară de droguri de mare risc şi de punerea în circulaţie de valori falsificate. Astfel, la începutul lunii aprilie 2017, liderul grupării, inculpatul Mustafa Salim, zis „Unchiu” a recrutat un tânăr, în scopul pregătirii acestuia în calitate de cărăuș de droguri de mare risc dinspre America de Sud către Europa. La grupul infracțional au aderat inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru și Mocanu Mihai-Adrian, care, sub coordonarea liderului grupării au pus la dispoziție mijloace de comunicare și au ținut legătura cu cărăușul, finanțându-i deplasarea în afara țării. Întrucât din cercetările efectuate a rezultat că tânărul cu rol de cărăuș a primit o cantitate de cocaină cu care, din America de Sud se îndrepta către Europa, cu sprijinul autorităților franceze, în seara zilei de 30.05.2017 s-a reușit prinderea acestuia, fiind găsită cantitatea de 707 grame cocaină. Totodată,  în cauză s-a reţinut că, inculpaţii Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian l-au însoțit permanent pe inculpatul Mustafa Salim  asigurându-i acestuia protecția pe timpul deplasărilor și asigurându-i transportul în diferite zone ale țării în scopul plasării de monedă euro falsificată. În aceste condiții, la data de 01.06.2017, procurorii DIICOT-ST Constanța, împreună cu ofiţeri din cadrul B.C.C.O. Constanța au organizat prinderea în flagrant a inculpaţilor, fapt care s-a realizat în jurul orelor 17.00, în parcarea unui complex comercial din municipiul Constanța, ocazie cu care asupra acestora s-a găsit suma de 2000 euro – compusă din bancnote false de 20 de euro şi 50 de euro, pe care intenționau să le pună în circulaţie. Ulterior, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară pe raza jud. Constanța și jud. Galați, fiind identificate și ridicate mijloace materiale de probă de interes pentru cauză. Faţă de inculpaţii Mustafa Salim, Popa Mădălin-Alexandru şi Mocanu Mihai-Adrian,  Tribunalul Constanţa a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a beneficiat de sprijinul B.C.C.O. Galați, I.P.J. Constanța , I.P.J. Galați precum şi  al Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions