Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

Un absolvent al Facultății de Fizică este noul director al CNE Cernavodă. Valentin Nae are experiență de 34 de ani în industria nucleară!

Published

on

SN Nuclearelectrica anunţă încetarea de drept a contractului individual de muncă al lui Dan Bigu, directorul Sucursalei CNE Cernavodă, şi numirea în locul său, începând de luni, a lui Valentin Nae.

“SN Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii asupra încetării de drept contractului individual de muncă al domnului Dan Bigu, Directorul Sucursalei CNE Cernavodă, ca urmare a întrunirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.(…) În urma finalizării procedurii interne de selecţie, funcţia de Director a Sucursalei CNE Cernavodă va fi preluată de domnul Valentin Nae începând cu data de 19.10.2020”, se menţionează într-un raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

Cine este noul director al centralei nucleare de la Cernavodă

Valentin Nae este absolvent al Facultăţii de Fizică, Universitatea Bucureşti, promoţia 1986. El are o experienţă de 34 de ani în industria nucleară, cu numeroase specializări interne şi internaţionale. Expertiza sa provine în egală măsură din zona de operare şi management a CNE Cernavodă, fiind de-a lungul timpului şeful Secţiei Control Radiaţii, operator principal de camera de comandă, dispecer şef de tură Unitatea 1 şi inginer şef al Departamentului Sisteme de Proces.

INFO! SN Nuclearelectrica SA se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,49% din acţiuni, Fondul Proprietatea, 7,47% şi alţi acţionari, 10,04%, după listarea la bursă a companiei în 2013. Principalele domenii de activitate ale SNN SA se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear.

Advertisement

Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă precum şi serviciile auxiliare, şi sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions