Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Actual

Un autotractor furat din Italia, descoperit la Constanţa

Published

on

În data de 30.10.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave  Constanţa au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență. Astfel, a fost identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autotractor marca DAF, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. În urma verificărilor s-a stabilit că autotractorul, aflat în posesia cetăţeanului român G.A., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, este căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat. Bărbatul a declarat că autotractorul a fost achiziționat de la un cetățean român, contra sumei de 72.000 lei și nu avea cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi. Autotractorul a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions